Cum am decis să plecăm în vacanța din Maldive (Partea 1)

La începutul lui 2020, una dintre dorințele mele a fost să călătoresc cât mai mult. Eram fericită că Nicho e deja mai mare și ne putem aventura mai departe de casă și visam deja cu ochii deschiși la cum voi sta pe plajă în aprilie. Socotelile de vacanță nu prea s-au potrivit cu pandemia din târg, așa că pentru 2021 am zis că o las mai ușor cu planurile.

Se pare că ne-a ieșit mai bine cu spontaneitatea, pentru că am reușit anul acesta să bifăm o destinație în care îmi doream de mult să ajung: Maldive. La începutul anului a fost o nebunie cu insulele Maldive și foarte mulți prieteni de-ai noștri ne povesteau că a fost superb. Am stat puțin pe gânduri, am cântărit pe toate părțile ideea și, până la urmă, ne-am făcut curaj și am zis: hai în vacanță cu copiii!

Adolescentul din Alex nu a vrut să vină cu noi, deci urma să avem o vacanță în patru. Am planificat-o destul de rapid, ne-am pregătit și așteptam cu nerăbdare să mă trezesc și să-mi beau cafeaua pe plajă.

Ce a trebuit să facem înainte de a pleca în Maldive 

Cu câteva zile înainte de vacanță însă, am început să fiu puțin stresată. Ca multe dintre dintre destinațiile care și-au deschis granițele, ca să mergi în Maldive trebuie să faci test înainte de îmbarcare. Desigur, asta îți dă și sentimentul că în felul acesta ești în siguranță și că știi că nu ești în pericol ca în avion să fie o persoană infectată, dar stai și cu stresul: dacă e vreunul dintre noi pozitiv și nu mai puteam pleca?

De ce ne-am făcut asigurare de vacanță

Mă gândeam că și odată ajunși acolo există riscuri și că se poate întâmpla oricând ceva neprevăzut,  cum ar fi închiderea granițelor sau îmbolnăvirea unuia dintre noi, cazuri în care nu ne mai puteam întoarce în România.

Din aceste motive am zis că trebuie să-mi iau toate măsurile de siguranță și mai bine să dau banii pe o asigurare de vacanță decât să pierd o sumă întreagă, destul de mare pentru vacanța a 4 persoane. Am zis că mă pun la adăpost și am făcut această alegere. 

Cu 2 zile înainte să plecăm, am făcut toți testele și singurul dintre noi care a avut covid până acum era soțul meu. Am stat așa puțin în dubii, dacă s-o facem toți, dacă să facem asigurare doar pentru mine și Nicho, eu aș fi rămas acasă, Alex ar fi plecat cu Alessia. Dar el a fost super tranșant și a zis „Ok, faci această asigurare pentru toți 4!”.

Nu mi-a părut rău nicio secundă, pentru că peripețiile nu s-au ținut departe de noi.

Am știut din start că dorința mea așa mare de merge în Maldive era cauzată de faptul că nu am mai mers de ceva timp undeva. Este normal să-ți dorești să iei o pauză de la cotidian, dar în același timp te gândești „îmi iau o vacanță, o plătesc, dar ce se întâmplă cu banii mei, dacă îi pierd?”.  Deja făcusem calculul să văd câți bani pierdem și câți sunt acoperiți de asigurare în caz că nu mai putem pleca. Am stat cu ceva emoții când ne-am făcut testele, pentru că unul dintre rezultate a venit mai greu, dar până la urmă am răsuflat ușurați.

Am reușit să plecăm într-un final, ne-am văzut în avion, am ajuns cu bine la destinație, doar ca na, acasă nu ți se întâmplă niciodată nimic, copiii sunt super safe. În vacanță, când ți-e lumea mai dragă, atunci se îmbolnăvesc, atunci trebuie sa ajungi cu ei la spital, fac febră, cad.

Nicholas a reușit să cadă pe marginea piscinei și-a spart barba. Din fericire, n-a fost un accident foarte grav, dar tot am ajuns la clinica hotelului cu el. Era o tăietură destul de urâtă, am vrut să ne asigurăm că nu trebuie să ne îngrijorăm și mai rău. Doamne ferește, nici nu vreau să mă gândesc dacă era ceva mai grav. Eu mi-am luat măsuri de precauție de acasă pentru astfel de situații și m-am interesat ce ar trebui sa fac, având în vedere călătoria cu copii. Astfel, am aflat că pot suna la numărul unic 0374.110.115, iar compania de asistență colaboratoare Groupama m-ar fi redirecționat către o unitate medicală. Tot ei ar fi fost cei care s-ar fi ocupat de decontarea directă a costurilor cu îngrijirea medicală, deci noi ne-am fi văzut liniștiți de vacanță.

A doua zi, Alessia a căzut și ea  de pe scaun și și-a julit și ea barba. Ca să fie treaba treabă. :))

De asta spun că sunt situații pe care nu le poți controla și știți cum e cu legea lui Murphy, dacă e ca ceva să meargă prost, o să meargă prost fix când îți era mai bine.

Ne-am întors acasă cu bine, din fericire. O să vă povestesc într-un alt articol și cum ne-a fost cu zborul lung, cazarea și activitățile cu copiii. 

Alex, normal, după ce a văzut primele poze din vacanță a regretat puțin (puțin mai mult chiar :)) ) că nu a venit cu noi. Acum deja ne gândim să plecăm poate în vacanța de paște sau la vară și deja tatonez terenul. Cu excepția acestei plecări, care a fost mai mult o dorință impulsivă, de obicei îmi place să iau biletele de vacanță din timp, pentru că le iau la preț mai bun. Dar, cum nu știi niciodată ce se poate întâmpla (nu doar acum cu pandemia, și în alte situații se poate întâmpla ca pe ultima sută de metri să intervină ceva și să fii nevoit să anulezi), prefer ca banii pe care îi câștig prin rezervările în avans să îi investesc într-o asigurare de vacanță, care mie mi se pare că este genială. 

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun)

Asigurarea de vacanță Groupama

 

Dacă nu v-ați făcut niciodată asigurare de vacanță, vă las aici câteva informații importante pe care ar fi bine să le știți dacă sunteți interesați de asigurările de călătorie.

 

Cu cât timp înainte de a pleca în călătorie pot face asigurarea de vacanță?

Asigurarea poate fi achiziționată chiar în ziua de înaintea plecării. Însă, dacă se dorește ca la pachetul de baza să se adauge și opțiunea de anulare a vacanței, această trebuie achiziționată cu minim 30 de zile înainte. Achiziția unei astfel de polițe de asigurare se poate face atât online, cât și din orice agenție Groupama Asigurări. O altă opțiune este să sunați la 0374.110.110.

Pot să achizitionez asigurarea de călătorii în străinătate, chiar dacă nu mă aflu pe teritoriul României?

Da, poți achiziționa asigurarea, chiar dacă ai plecat deja în călătorie, dar va intra în valabilitate după 3 zile.

Pot achiziționa asigurarea de călătorii pentru mai multe persoane?

Da, poți adauga în asigurare și adulți și copii. În acest caz, tu vei avea rolul Contractantului, iar ei de Persoane asigurate, iar asigurarea este valabilă pentru toți, cu același pachet.

Ce trebuie să fac în cazul în care a avut loc un eveniment asigurat?

În situația producerii unui eveniment asigurat, trebuie să suni în maximum 48 de ore de la producerea acestuia la numărul dedicat 0374.110.115, să furnizezi datele din polița de asigurare, precum și informații referitoare la evenimentul produs și să urmezi întocmai indicațiile primite din partea operatorilor.

În cazul în care apare o urgență și, din motive independente de tine, nu poți contacta telefonic echipa Groupama Asigurari, poți solicita și păstra documentele necesare (așa cum sunt menționate în asigurare), iar la revenirea în țară le transmiți, pentru rambursarea cheltuielilor.De ce să aleg Groupama pentru Asigurarea de călătorii în străinătate?

  • În cazul unui eveniment neprevăzut, nu vei fi nevoit să suporți cheltuieli suplimentare
  • Îți alegi acoperirile în funcție de scopul călătoriei 
  • Durata pentru carete poți asigura este de minimum 3 zile și până la 365 de zile
  • În cazul în care decizi să pleci în vacanță peste minimum 30 zile, poți opta și pentru asigurarea suplimentară de anulare a vacanței, iar în cazul unui eveniment neprevăzut ce te împiedică să pleci în călătorie, Groupama îți va rambursa cheltuielile de achiziționare a pachetului de vacanță în limita a 1000 euro.
  • Dacă pleci la schi sau snowboard sau urmează că în vacanță să practici sporturi cu grad ridicat de risc, cum ar fi schi nautic, surfing, stand up paddling, rafting, canoe, caiac, scuba diving, jet ski, navigatie, iahting, ciclism, vanatoare, poți achiziționa asigurarea suplimentară pentru sporturi de sezon
  • În cazul în care pleci în călătorie cu mașina, poți opta pentru asigurarea de asistență rutieră. În funcție de tipul de transport pe care îl vei folosi pentru a ajunge în străinătate, autoturismul propriu sau avion, poți alege una dintre asigurările suplimentare: Asigurarea pentru călătoriile cu avionul, care acoperă: întârziere sau pierderea cursei aeriene și întârzierea sau pierderea bagajelor,  Asistență rutieră: asistență telefonică în cazul în care întâmpini probleme cu mașina cu care călătorești în afară României, Restabilirea mobilităţii autovehiculului, Salvare / Recuperare în afara carosabilului, parcare, mașină de schimb, hotel, continuarea călătoriei, recuperarea autovehicului reparat, repatrierea autovehicului. 
  • Dacă ești nevoit să extinzi acoperirea asigurării de călătorie pentru copii sau soție, poți opta pentru Asigurarea suplimentară de Întrerupere/Extindere călătorie. Ai un număr de telefon dedicat la care poți sună în cazul în care intervine unul din riscurile acoperite de polița ta de asigurare: 0374 110 115

 

Ce avantaje are asigurare de vacanță Groupama?

  1. Flexibilitate în alegerea: acoperirilor în funcție de destinație, scopul călătoriei sau

mijlocul de transport folosit, dar și asupra duratei asigurării

  1. Asistență atât medicală, cât și non medicală pe toată durata asigurării, în timpul deplasării în străinătate

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun)

 

Noi dacă n-am mai fi plecat, am fi recuperat cea mai mare parte din banii pe care i-am dat pe vacanță. Nu am fi fost pe 0, dar nici cu mult pe minus (o vacanță pentru 4 e destul de costisitoare, mai ales că după doi ani trebuie să plătești totul și pentru copii), așa că este o variantă pe care în acest moment, dacă vrei să călătorești sau dacă vrei să pleci undeva, o văd potrivită.

Material realizat cu sprijinul Groupama Asigurări.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

0 comentarii pe “Cum am decis să plecăm în vacanța din Maldive (Partea 1)

  1. Asaftei Simona says:

    Mulțumim pentru informații ,nu am avut niciodata o asigurare ,dar este foarte bună din ceea ce am citit ,nici în vacanțănu am mai fost de mult timp ,imi vine foarte greu cu copii ,mai ales când sunt mici ,ale mele le este foarte rău pe mașină,tren și de câte ori mă duc să-mi văd bunicii la Moldova am un chin mare cu ele ,tot drumul le este foarte rău .Observasem în poze că Alesia și Nicho au ceva la bărbie ,dar bine că nu a fost grav și au fost toate bune până la urmă .Ați avut o vacanță foarte frumoasă ,v-ați relaxat ,distrat și ți-a prins foarte bine această vacanță după atâta muncă .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.