Casa noastră este proiectul și visul anului 2022! După mulți ani de căutări și proiectarea imaginară a casei visurilor mele, sunt foarte aproape să-mi văd această dorință devenită realitate. Însă drumul până în această etapă a fost lung și, pe alocuri, anevoios. Așa că vreau să păstrez în această nouă rubrică, Jurnal de casă nouă, toate peripețiile prin care am trecut, în speranța că experiența mea vă va ajuta să nu faceți greșelile pe care le-am făcut eu, dar și că vă va inspira în călătoria voastră spre propriul ACASĂ.
Casa în care am locuit în ultimii 20 de ani va avea întotdeauna o însemnătate deosebită pentru mine. Chiar dacă nu este casa în care am copilărit, este locul în care am trăit cele mai importante momente din viața mea. În același timp, nu simțeam că este căminul meu, pentru că totul era aranjat pe stilul părinților mei. Știam că la un moment dat îmi voi dori să plec, dar nu știam când…
Cele mai intense emoții și cele mai frumoase amintiri din casa părintească
M-am mutat aici alături de sora mea când eu aveam 20 de ani, iar ea era încă la liceu. Locuiam singure, așa că a fost pentru amândouă un nou început. Eram două fete tinere și visătoare într-o casă superbă și mare, în care ne simțeam libere să facem tot ce ne dorim.
Câțiva ani mai târziu, tot în această casă l-am primit pe fiul meu cel mare, Alex. Din cauza dificultăților pe care le-am întâmpinat când era bebeluș, o chemam tot mai des pe mama să mă ajute, pentru că simțeam că nu mă descurc fără ajutor. După 8 luni în care a venit aproape zilnic, mama a rămas să locuiască la noi. Eu eram o mămică foarte tânără, la doar 24 de ani, iar ajutorul pe care l-am primit de la mama a fost de neprețuit. S-a implicat extraordinar de mult, atât în îngrijirea copilului, cât și în treburile casnice. Mă liniștea să o am aproape.
M-am simțit tot timpul bine în locuința părinților mei, iar soțul meu mi-a făcut pe plac și a acceptat să locuim aici, deși la începutul relației a fost contra dorințelor lui ideea de a se muta în casa mea. Ne-am obișnuit cu această casă, însă ne-am dorit întotdeauna să avem și casa noastră, pe care să o facem așa cum am visat și să facem ce vrem noi. Casa părinților mei era decorată după gusturile lor, iar noi voiam să schimbăm multe lucruri.
5 ani de căutări zadarnice
În momentul în care am considerat că am strâns suficienți bani, am decis să începem căutările pentru casa noastră. Deși casa în care locuiam era decorată după gusturile părinților mei, mi s-a părut mereu frumoasă și spațioasă. Așa că atunci când am început vizionările, nicio altă locuință nu ne-a impresionat, iar dacă ne-au plăcut câteva, depășeau bugetul nostru. Totodată, nu voiam nici să ne mutăm din zona în care eram, voiam să fiu în continuare aproape de mama, mai ales că venise pe lume şi Alesia.
Tot ce vedeam era NU, NU, NU! Tot procesul a durat aproximativ 5 ani.
Casa în care am locuit doar cu gândul
După multe căutări, într-o zi am simțit că am găsit locuința visurilor mele, în Corbeanca. Soţul meu nu era în acel moment în România, dar eu l-am sunat fericită și i-am spus că am găsit o casă superbă, în care m-aș muta și mâine. Era amplasată lângă pădure, avea o curte mare cu piscină, iar când deschideai fereastra din dormitor, aveai sentimentul că eşti la munte.
Am mers împreună cu soțul meu la vizionare imediat ce s-a întors acasă și a fost de acord să o cumpărăm. După câteva zile de cugetare, am sunat agentul imobiliar să îl anunțăm că ne-am hotărât, dar am primit vestea pe nu voiam să o auzim: se vânduse deja. Mi-a rămas gândul la casa aceea frumoasă mulți ani, chiar și acum îmi place şi m-aş muta acolo, deși este situată destul de departe de București.
După această dezamăgire, ne-am resemnat cu gândul că nu ne vom muta și am încetat să mai căutăm.
Am cumpărat o casă, dar încă stăm la părinți
Când noi nu mai aveam speranțe să ne mutăm prea curând, ne-a sunat agentul imobiliar să ne spună că a găsit o casă absolut superbă, la 3 străzi de mama. Entuziasmul nostru s-a stins când am auzit preţul, dar el ne-a spus să nu ne facem griji, pentru că e negociabil.
Am depășit bugetul cu care am plecat la drum, am făcut un împrumut și am decis să o cumpărăm. Eram în luna martie 2018 când ne-am întâlnit cu arhitecta. Eu eram deja însărcinată cu Nicholas și în octombrie trebuia să nasc. Am stabilit tot ce aveam de făcut, cum ne dorim să arate totul și ni s-a spus să stăm liniștiți că o să fim deja mutați înainte să vină pe lume bebelușul.
Se pare însă că e mult până departe. Nicho are acum aproape trei ani și jumătate, iar noi nu ne-am mutat…
Vă povestesc ce s-a întâmplat între timp în articolul următor. Până atunci, vă las să ghiciți ce probleme am întâmpinat, dar și să-mi spuneți dacă și voi aveți astfel de poveşti. Aștept răspunsurile voastre în comentarii și pe pagina mea de Facebook și Instagram.
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.
Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?
- Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
- Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
- Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
Chiar sunt curioasă ce s-a intâmplat ,dar presupun că persoanele care lucrează acolo se mișcă foarte incet ,dacă de atâția ani nu au terminat lucrarea .Mă bucur mult pentru tine draga mea că ai reușit într-un final să-ți duci visul la bun sfârșit de a cumpăra propria locuință ,care în zilele noastre de azi se face cam greu .Eu locuiesc cu soțul și fetițele mele aici ,părinții,bunicii imi sunt destul de departe ,tocmai în Moldova și îi vizitez cam rar ,dar sper să ajung in vara aceasta în vacanță la ei .