Mai țineți minte basmele pe care ni le citeau bunicii și părinții? S-au întipărit în mintea noastră mai bine decât multe alte evenimente pe care le-am întâlnit de-a lungul vieții. Poveștile citite prin copaci sau pe iarbă, în curtea bunicii, par să fie și acum parte dintr-o amintire a unei perioade fără griji, pe care o vom păstra mereu în sufletul nostru.
Ce s-a schimbat în prezent? De ce trebuie să tragem mereu de copii să citească? De ce este atât de dificil să îi facem să înțeleagă că cititul le dezvoltă creativitatea și imaginația?
Eu duc o muncă de lămurire constantă cu Alesia să citească zilnic. Nu reușesc mereu, iar atunci când o face, am senzația că se gândește la orice altceva. Am încercat să găsesc soluții pentru a o face să îndrăgească cititul, dar m-a blocat când mi-a spus într-o seară că nu are timp de citit, pentru că trebuie să se joace. Atunci când lectura devine o obligație, este ca și cum ai vrea să îți spună că îi place chimia și fizica.
Conform psihologilor, părerea despre citit este asociată cu contextul. Prin urmare, primul pas în a determina un copil să citească este să faci și tu același lucru.
Cum convingi copilul să citească
· Stabilește o rutină a cititului
A stabili o rutină înseamnă să te ții și tu de ea. Dacă cel mic nu a învățat să citească, citește-i tu. Vocea ta îl va calma și va adormi mai repede, iar cititul va rămâne pentru el o activitate asociată cu dragostea maternă, deci îl va liniști și pe viitor când va face același lucru.
· Începe o discuție despre subiectul citit
Copiii se raportează diferit la acțiunile dintr-o carte. Întreabă-l care este personajul său preferat și începe o discuție despre concluziile sale. Este posibil să ajungeți la discuții despre bine și rău, egoism și altruism sau chiar iubire. Îți vei cunoaște copilul și modul în care gândește mult mai bine atunci când discuți cu el despre subiecte și personaje imaginare.
· Citește și tu o carte și schimbați păreri
Pe măsură ce copilul crește, încurajează-l să citească singur, dar nu-l lăsa să facă asta în timp ce tu te uiți la telefon. Tu ești în continuare modelul lui și dacă nu vei citi și tu el va crede că cititul este o pedeapsă, nu plăcere. Povestește-i ce citești și începeți cu el o conversație despre aventurile despre care citiți amândoi.
· Motivația de a citi este un alt punct important
Noi nu aveam 400 programe TV, internet nelimitat și aplicații care traduc în altă limbă pentru tine când ne-am apucat de citit. Citeam și de plictiseală și de nevoie. Gândiți-vă că dorința noastră de a face copiii să citească este în concurență directă cu viteza Internetului, iar acum avem 5G! Deci trebuie să le dăm o motivație. Stingerea tuturor dispozitivelor din casă ar fi un prim pas. Dacă se aude din camera cealaltă Aquaman cum salvează lumea cu efecte speciale, Moby Dick o să pară o balenă plictisitoare și bătrână. În al doilea rând, o carte poate face parte dintr-un proiect mai mare. „Ocolul lumii în 80 de zile” de Jules Verne poate fi motiv să mergeți cu Google Maps în locurile explorate de personajele din carte.
· Vizualizează ce citește
Cea mai mare problemă a copiilor este că internetul și rețelele sociale le diminuează abilitatea de a-și imagina lucruri. Totul este evident în video-uri, nu mai este nevoie să ne imaginăm. De aceea, cărțile sunt importante în dezvoltarea acestei abilități. Pune-l să coloreze sau să deseneze personajele din carte pentru a vedea cum percepe el personajele și ajută-l dacă este nevoie.
· Caută-i modelele și subiectele preferate, apoi propune-i o carte
Dacă este pasionat de dinozauri, cumpără-i o carte despre acest subiect. Noi am descoperit că există cărți despre copii care nu vor să citească: „Cum să faci să nu citești”, ghidul lui Charlie Joe Jackson. Am citit-o și ne-am amuzat teribil cu un băiețel care ar fi făcut orice să nu pună mâna pe carte. Dar, în final, am citit o carte despre asta! 😊
Metodele diferă de la o familie la alta, dar toate au în comun un singur lucru, perseverența. Cititul începe să îți placă atunci când începi să găsești puțin din tine în toate cărțile. Da-ți-le timp și copiilor voștri să facă asta.
Ce recomandări de cărți pentru copii aveți?
Aș vrea să facem o listă cu cele mai interesante cărți pentru copii. Dacă copilul vostru a fost impresionat de un titlu, spune-ni-l și nouă și promit să revin și eu cu o serie de recomandări dintre preferatele Alesiei.
Luna asta a citit „Muc cel mic” de Wilhelm Hauff și i-a plăcut foarte mult, acum a început „Cheița de aur” de Alexei Tolstoi.
Săptămâna asta o să postez și un video despre cărțile pe care le-am comandat acum câteva seri și pe care îmi doresc să le citesc în perioada următoare.
Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?
- Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
- Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
- Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
- Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI