Am primit la Q&A-ul făcut pe instagram săptămâna trecută următoarea întrebare: „băiețelul meu de 2 ani și 7 luni nu vrea să dea mașinuțele și altor copii. Dacă nu îi fac pe plac, plânge. Cum aș putea să-l fac să împartă?”.
Pentru că am dat un răspuns ceva mai lung acestei întrebări, m-am gândit să salvez și aici părerea mea pe acest subiect.
Cred că la mine a ajutat mult diferența de vârstă dintre copii, pentru că fiind mai mari, Alesia și Alex au înțeles (fiecare la rândul lui) că noul membru din familie e curios și vrea să se joace cu ceea ce vede la frățiorul mai mare. Asta nu înseamnă că ne-a și ieșit de fiecare dată. Apar momente în care oricare dintre ei se poate încăpățâna și nu vrea să împartă, dar important e să nu se facă un obicei din asta.
Acum lucrăm cu Nicholas la acest capitol. Atunci când cineva îi cere o jucărie îi aducem aminte că și lui i-a dat X altceva în trecut și s-a bucurat.
Cum îți încurajezi copilul să împartă:
1. Creează un model în familie și dă-i ocazia să împartă. Întreabă-l dacă vrea să îți dea și ție din mâncarea lui, întreabă-l dacă vrea să împărțiți jucăriile „tale”. Oferă-i ce ai tu atunci când îți cere și situația îți permite și amintește-i de momentele în care ceilalți au împărțit cu el.
2. Încearcă să-i corectezi comportamentul atunci când crezi că e cazul, dar nu îl obliga să împartă orice cu oricine, pentru că va crește cu impresia că trebuie să-i mulțumească mereu pe CEILALȚI. Trebuie luată în considerare și recunoașterea motivului pentru care vrei într-un anumit moment ca el să împartă ceva. Dacă o faci doar pentru că te simți rușinată atunci când părinții celorlalți copii insistă, poate nu va fi prea ușor să-l convingi.
FOLLOW ME
3. Folosește regula cronometrului. În loc să insiști să-i ofere mașinuța altui copil, roagă-l să i-o dea pentru 5 minute, timp în care el se poate juca cu altă jucărie, dar apoi va reveni la jucăria lui. E important să înțeleagă faptul că dacă împarte ceva cu cineva nu o face pentru totdeauna, cum ar putea privi el situația.
4. Încercați să jucați mai multe jocuri de echipă în detrimentul celor competitive. Îl va ajuta să învețe că e important să se gândească și la ceilalți.
5. Încurajează-l atunci când împarte, dar încearcă să folosești niște termeni specifici, nu generali precum „bravo!” sau „ce cuminte ești!”. Încearcă să-i atragi atenția asupra sentimentelor pe care le-a declanșat gestul lui în ceilalți: „ai văzut cât de mult s-a bucurat Maria să se joace cu păpușa ta?” + ce spuneam mai sus, adu-i aminte de felul în care s-a simțit el când cineva i-a dat ceva.
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.
Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?
- Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
- Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
- Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
- Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI