Cum să faci cel mai savuros și fraged porumb fiert

Porumbul fiert este unul dintre preparatele mele favorite de vară. Mă bucur că le place și copiilor, pentru că este foarte ușor și rapid de făcut.

Cum alegi porumbul

Deși în zilele noastre putem cumpăra oricând porumb (prefiert),  eu abia așteptam să mănânc prima tură de porumb fraged de la piață. Găsiți și în supermarket-uri porumbi proaspeți, doar să fiți atenți la sursa de proveniență, să fie cultivați local.

Ca să te asiguri că e proaspăt și nu e cules de multe zile, coaja trebuie să fie verde aprins. Orientati-vă întotdeauna după tarabele la care găsiți și porumbi desfăcuți ca să vedeți aspectul boabelor. Cu cât sunt mai pline, cu atât sunt porumbii mai lăptoși. 

 

 

Secretul pe care îl folosesc eu ca să iasă de-a dreptul delicios: pun o parte de apă, o parte lapte și fierb porumbii așa. Dacă vreți, puteți să îi fierbeți și doar în lapte.

Pentru un plus de savoare, pun în recipientul în care fierbe porumbul și un cubuleț de unt și un strop de sare.

Deși mi-e dor de gustul acela de porumb fiert lent la tuci, în curtea bunicilor, eu îi fierb în Multicooker, la programul de beans, aproximativ 30 de minute. Se pătrund foarte bine, sunt zemoși și au un gust mai deosebit de la lapte și untul din compoziție.

Încercați să nu îi fierbeți prea mult, pentru că vor deveni prea moi.

Mie îmi place să îi servesc cu sare, dar puteți adăuga peste ei o mulțime de arome: piperul, boiaua de ardei sau ierburi proaspete precum pătrunjelul, usturoiul sau cimbrul pot adăuga da delicioase.

Porumbul fiert este cel mai bun atunci când este servit imediat după ce a fost gătit. Textura și gustul său se vor schimba odată ce au fost răciți. Dacă vă rămâne o porție, cel mai bine se păstrează într-un recipient sigilat în frigider, pentru cel mult o zi.

Poftă bună!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.