Când iubirea este o iluzie
Trăim într-o Românie – lie care ascunde sub faldurile normalităṭii o realitate tristă: violenṭa casnică.
Una din trei femei este abuzată fizic de către partenerul de viaṭă. Şi statistica aceasta nu include miile de femei care nu ajung, din te miri ce motive, să-şi denunṭe iubitul, concubinul sau soṭul violent.
Abuzul emoṭional sau/şi fizic, prelungit, în copilărie, generează comportamentul violent, în fapt, furia necontrolată, de mai târziu. La fel se întâmplă şi în ceea ce priveşte abandonul emoṭional. Modelul transgeneraṭional violent, se regăseşte, peste ani, în comportamentul adultului. Victima devine abuzator sau…tot victima.
Asistă neputincios sau reactiv la scandalurile încărcate de violenṭă verbală şi fizică şi refulează tensiunea în comportamentul parental personal viitor. Mama a murit (era singura modalitate de a ieşi din situaṭia tragic-toxică) sau s-a refugiat în alcool sau în relaṭii pasagere, tatăl abuzator a supravieṭuit, copilul devenit adult, atrage o relaṭie cu un partener violent sau devine, la rândul lui, cum spuneam, călău.
De multe ori, în terapie, am auzit:
– S-a întâmplat, dar am rămas lângă el pentru că este un om bun, un tată bun; este soṭul meu şi tatăl copiilor mei.
FOLLOW ME
Sau:
– Unde să mă duc? Nu am o casă a mea, nu am cum să-mi întreṭin singură copiii! Sunt prea mici ca să-I despart de tatăl lor!
Femeile abuzate găsesc o logică în ceea ce li se întâmplă:
– Da, m-a bătut şi m-a umilit, dar şi eu m-am comportat ca o fiară, am urlat la el!
Sau:
– Poate că avea dreptate să mă bată, în fond, nici eu n-am avut grijă de casă, nu am spălat bine chiuveta, nu am încălzit mâncarea la timp, nu m-am îmbrăcat ca o călugăriṭă pe strada s.a.m.d. .
În termenii mei, apărarea morală este la îndemâna femeii bătute, cu scopul de a-şi explica şi scuza gestul/actul violent al soṭului.
Un alt mecanism de apărare, de data aceasta mai profund, se regăseşte în clivajul emoṭional. Eul/Sinele se scindează în două instanṭe parṭiale: Eul încrezător şi Eul abuzat. Presupune incapacitatea de a integra abuzul. De a integra cele două comportamente contradictorii ale partenerului: cel normal, suportiv şi cel indezirabil, agresiv.
Sinele încrezător este un idealist: vede în tot şi toate un bine, este plin de scenarii pozitive. În fapt, vede obiectul (persoana) de care are nevoie ca fiind plin de resurse de bine.
– Când e beat e neom/fiară. În rest, e plin de omenie! Este generos, bun, iubitor! E uşor de iubit!
Sinele încrezător îi permite femeii să se întoarcă fără teamă la soṭul/iubitul care o maltratează. Toate celelalte aspecte ale problemei, abuz emoṭional, violenṭă fizică, umilinṭe, sunt uitate/refulate şi clivate în sinele său abuzat. Femeia nu poate trăi în realitatea sinelui abuzat pentru că ar fi o experienṭă prea dureroasă, ar invalida-o ca fiinṭă umană.
Ruşinea şi vinovăṭia fac casa bună cu orice formă de abuz. Îṭi este ruşine cu tine! Tu, cea care trăieşti abuzul! Revolta pierde teren imediat în faṭa ruşinii şi a vinovăṭiei. Te simṭi vinovată. Vinovată că exişti. Vinovată că trăieşti. Vinovată că respiri acelaşi aer cu EL, abuzatorul tău. Te simṭi vinovată şi accepṭi cu revoltă, cu durere, dar ACCEPŢI, pedeapsa!
Apoi, intervine şi o relaṭie de dependenṭă. Cu cât femeia este respinsă mai mult, cu atât relaṭia de dependenṭa este mai puternică. Femeia abuzată este atrasă de personalitatea REA, de “obiectul” rău. Speranṭa este înlocuită de frustrare şi invers. Speranṭa că partenerul tău se va da pe brazdă, adică va înceta să mai fie violent şi va manifesta tot ce are mai bun în el. Această alternanṭă de frustrare-respingere are efect de drog, pentru că atrage şi stimulează atât sinele încrezător, cât şi sinele abuzat (Fairbairn W.R.D). Dacă abuzatorul dispare din viaṭa ei, femeia intră în depresie.
Şi intră în depresie pentru că va avea timp să relaṭioneze constant cu Sinele abuzat.
Este o poveste întreagă violenṭa aceasta prezentă în comportamentul masculin, din interiorul relaṭiei de cuplu. Sunt şi femei care îşi maltratează soṭii, dar statistica este disproporṭională.
Palma, pumnul sau piciorul pleacă prea repede şi prea des spre fiinṭa suferindă pe care o ai în faṭă. Fie că este copil, fie că este femeie, fie că este bărbat. NU mai există cenzură. Nu mai există reglaj emoṭional. Doar realitate internă trunchiată, dezorganizată şi furie pură. Nu mai suntem fiinṭele de la început de secol 19. Femeile acelei epoci aveau alte năzuinṭe, alte aşteptări, alte credinṭe. Rezistau altfel supliciului violenṭei casnice. Femeia bătută şi umilită din zilele noastre nu are resistenṭă la frustrare. Este mult mai sensibilă, mult mai emoṭională.
La primele semne de violenṭă în limbaj şi în gesturi, femeie adormită de propriul mecanism de apărare din tine, pleacă! Comportamentul violent nu se vindecă cu una, cu două. Mai mult, se adânceşte odată cu trecerea anilor.
Violenṭa este un stigmat şi nu are de-a face cu o experienṭă spirituală. Nu este Karma, nu este Destin, nu este Sacrificiu. Este BOALĂ!
Dana Dumitrache, Psihoterapeut
www.danadumitrache.ro
