De Revelion, îmi aleg ținuta împreună cu fiica mea

Patru ipostaze, patru posibilități 

Crăciunul a fost și va rămâne marea mea dragoste din liga sărbătorilor de iarnă. Pregătirile, goana după cadouri, Ajunul, Moș Crăciun, bradul, zăpada, copiii, 3 zile de sărbătoare pline și vibrante, iar energia mea e la cote maxime. M-am bucurat, m-am încărcat, m-am relaxat, am râs, iar acum sunt pregătită pentru runda a doua. Doar două zile ne mai despart de petrecerea de Revelion, a cărei strălucire ne va însoți mai departe în Noul An. Am încercat mereu să-mi aleg cu mare atenție și în detaliu rochia pe care o port la noaptea dintre ani, de la culoare, la material și de la bijuterii la pantofi, mai ales că sunt o superstițioasă și, hai să recunoaștem, Revelionul e și el încărcat de superstiții. Bașca, anul acesta, mica mea domnișoară va asista și ea, în limita vârstei, la o mică parte a petrecerii, așa că iată o provocare în plus la nivel de ținută. Mai ales că trebuie să ne și asortăm, nu? Mamele știu cel mai bine, așa că poate că joaca noastră de mai jos va ajută și vă inspiră.

Pe mine, personal, m-au inspirat rochiile minunate semnate de talentații designeri Andreea Bădală, Parlor, Rhea Costa și MMarquise. Cât despre Alesia…e iremediabil cucerită de fermecătoarele rochițe NEXT și PNK Baby. Iar pentru toate acestea, am avut gazda perfectă: design concept store Atelier Anda Roman, un loc minunat, pe care mă bucur mereu să îl redescopăr, mai ales la ceas de sărbătoare.

Vă doresc o petrecere senzațională și un 2015 dincolo de orice așteptări! 🙂

Ela si Alesia, pregatiri de Revelion

Ela si Alesia, pregatiri de Revelion

 Ela: Rochie Andreea Bădală, pantofi Fendi/ Alesia: Rochie, dres și pantofi NEXT

Cum se imbraca mama si fiica de Revelion?

Ela: Rochie MMarquise, sandale garderoba personalăAlesia: Rochie, dresuri și pantofi NEXT

Ela si Alesia de Revelion

FOLLOW ME

Ela si Alesia de Revelion

Ela si Alesia de Revelion

Ela si Alesia de Revelion

Ela: Rochie Parlor, sandale Dolce & Gabbana, cercei Le Midi/ Alesia: Rochie PNK Baby și pantofi NEXT

Ela si Alesia de Revelion

Ela si Alesia de Revelion

Ela si Alesia de Revelion

Ela: Rochie Rhea Costa/ Alesia: Rochie PNK Baby, dresuri și pantofi NEXT

Make up: Nick Barna

Hair: Andrei David

Styling: Catalin Enache

Photo: Marius Țurlea Photography

Multumiri Design concept store Atelier Anda Roman

2 comentarii pe “De Revelion, îmi aleg ținuta împreună cu fiica mea

  1. Latasha says:

    avem, nu avem bani, e o chestie care trebuie facutaaici nu conteaza criteriile economice, bine a zis camiliar cu mafia, stai linistit, avem noi una care ii ine2tce&#8r30;, poate ne ajuta aia sa scapama de eabravo Basescu, fara sto’, stie ce vrea, iar de data asta nu mai e pentru voturi

  2. Latasha says:

    avem, nu avem bani, e o chestie care trebuie facutaaici nu conteaza criteriile economice, bine a zis camiliar cu mafia, stai linistit, avem noi una care ii ine2tce&#8r30;, poate ne ajuta aia sa scapama de eabravo Basescu, fara sto’, stie ce vrea, iar de data asta nu mai e pentru voturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.