„Nu suport să fiu singur!”
Am auzit prea des sintagma asta, oriunde, în jurul meu, nu doar în întâlnirile terapeutice.
Personal, sunt momente când mă apucă, așa, o nostalgie după vremurile în care iubeam să fiu singură pentru că îmi acordam tot timpul mie, nevoilor mele, dorințelor mele, preocupărilor mele. Transferam comunicarea afectivă asupra casei în care locuiam, asupra pomilor care îmi băteau în geam, asupra cartierului în care locuiam și mă plimbam. Tot ceea ce îmi era drag și familiar îmi umplea spațiul destinat iubirii și comunicării din mine. Este minunat să vorbești cu lucrurile din jurul tău, să le personifici, să le conferi sentimente și viață. Nu, nu mă alienasem, ci descoperisem o portiță către sufletul tuturor lucrurilor care mă înconjurau și care îmi țineam de urât într-un mod desăvârșit.
Concluzie: singurătatea pentru unii ca mine este sfântă eliberare, e ca o reîntoarcere la geneză, ca un tratament SPA de lux. Singurătatea devine, din când în când, un lux.
De ce ne speriem de singurătate?
- Pentru că nu vrem să dăm curs gândurilor distorsionate din mentalul nostru înspăimântat, parazitat de prejudecăți, condiționări, credințe false („n-am prieteni!”, „nimeni nu mă vrea!”, „toți oamenii sunt răi, sau au interese ascunse!”, „dacă intră hoții peste mine?!”, „sunt urâtă, sensibilă/proastă, nu știu nimic, cine să vrea să stea cu mine?!”.
- Pentru că suntem agățați într-o iluzorie realitate obsesivă: „sunt singură/singur”, „cât de singură mă simt!”, „De ce sunt singură?!”, „mor de singurătate!”, „mă simt singură pe lume!”, „Eu de ce n-am familie, soț, copil?!”, „Sunt blestemată să sfârșesc singură pe lume!”, „nimic nu e mai greu decât să fii singur!” , „e cumplit să fi singur!” s.a.m.d. .
- Pentru că undeva, pe parcursul existenței noastre timpurii s-a produs un blocaj emoțional creat de o suferință intensă: absența fizică și afectivă a unui părinte, lipsa de suport emoțional și afectiv din partea părinților, relocarea, abandonul fizic și psihic, pierderea unei persoane dragi, despărțirea/divorțul etc . Rana de abandon ne face vulnerabili în fața singurătății fizice.
- Poate pentru că am trăit un șoc emoțional puternic cauzat de o intervenție chirurgicală complicată, în fața căreia ne-am simțit singuri, abandonați, uitați, am fost bolnavi, la un pas de moarte, am suferit un accident, am fost „călcați” de hoți (invadarea intimității) etc. .
Cum să umplem sentimentul de singurătate?
FOLLOW ME
- Încetează să te mai jelești. Fii conștient de gândurile noastre sabotoare care, în fapt, simplu și prozaic, creează realitatea asta a singurătății. Mentalul tău materializează gândul și emoția din spatele gândului. Singuri ne simțim, singuri trăim. E ca o proorocire împlinită. Îndepărtăm din câmpul vieții noastre ocaziile de a socializa, de a ne simți utili și iubiți, de a trăi ca într-o familie, de a avea o familie sau un surogat de familie (oameni și animale dragi nouă).
- Antrenându-ți dorințele de socializare și comunicare pozitivă, asertivă prin practică directă (eliminăm obișnuința de a fi critici, negativiști, centrați pe noi înșine, egoiști etc).
- Practică un sport care se joacă în echipă sau înscrie-te într-o activitate de grup săptămânală, mergi la seminarii/cursuri de dezvoltare personală, implică-te într-un proiect umanitar.
- Plimbă-te prin parc însoțită de cel puțin un prieten, inclusiv de unul patruped. Conversează cu oameni care sunt dornici, ca și tine, să comunice, să împărtășească.
- Expune-te singurătății/solitudinii nocturne (dacă îți este frică să dormi singur în casă) o perioadă mai lungă de timp (minim șase luni). Citește înainte să adormi, scrie despre ceva care te inspiră și i-ar putea inspira și pe alții și publică în mediul online, cântă, vizionează ceva plăcut la TV etc.
- Nu fugi de gândurile disfuncționale, înfruntă-le, află-le beneficiul indirect, află-le rădăcinile. Cogniția distorsionată nu e altceva decât un comportament moștenit și dobândit care se manifestă după un model repetitiv, automat. Tu le dai valoare prin emoțiile pe care le investești în aceste gânduri și afirmații repetitive/obsesive/automate. Când vei înceta să te mai sperii de ele, acestea vor înceta să mai existe în metalul și comportamentul tău verbal.
E normal ca, din când în când, să ne simțim singuri. Nu este normal să facem din singurătate o obsesie și să o lăsăm să ne trăiască viața lipsită de structură și savoare.
În rest, învață să comunici corect, înțelept, pozitiv, dacă se poate. Nu te sfii să fii bun și afectuos cu tine, cu oamenii de lângă tine, cu animalele sau plantele. Singurătatea este o capcană pe care ți-ai construit-o singur, cu determinare și măiestrie.
Psihoterapeut
Copyright: Se pot folosi fragmente de text/idei detaliate sau generale care aparțin exclusiv autorului, fără un accept prealabil, dacă se face trimitere prin link către aceste două bloguri www.elacraciun.ro, www.danadumitrache.ro) şi se menţionează autorul (Dana Dumitrache Dumitra). Acest articol (cu teorii, idei) sunt proprietate intelectuală și nu pot fi preluate și folosite fără acordul explicit al autorului, cu atât mai mult, nu pot fi preluate și folosite ca fiind idei și teorii proprii, în articole sau prin intermediul oricărui alt material scris și publicat în mediul online/offline.
