Mic îndreptar pentru părinți
Începem să ne gândim la viață viitoare a copilului nostru când încă nu a făcut primul pas. Fie ne întrebăm ce o să facă când va fi adult, fie planificăm, pur și simplu, viața copilului.
Așa că, odrasla noastră va începe să facă vioară sau pian la 4 ani, va fi karatist la 5 ani sau va face dans sportiv, va învăța încă două limbi străine cu bona filipineză, va devora din scoarță în scoarță zecile de culegeri de matematică, de fizică, chimie sau română, va face teatru de amatori, va fi campion la șah și strateg în zonele virtuale de război, va călători prin țări străine în căutarea unor noi experiențe de viață din care să învețe sau pentru a completa panoplia de premii binemeritate s.a.m.d. .
Dacă fiul sau fiica noastră nu s-a născut geniu și nu a rezolvat integrale la 2 ani, atunci, cu voie sau fără de voie, va deveni, cumva, geniul pe care l-am gândit pentru el. Știți cum se spune: exercițiul este mama învățării și secretul dezvoltării. Nu-mi permit să fiu sarcastică. Pur și simplu, exprim o realitate care mărginește credința sau dorința multora dintre noi, părinții. Cogniția este un atribut esențial al existenței prozaice.
Pe de altă parte, dacă fiul sau fiica noastră nu a fost responsabilizat(ă) și nu a înțeles ce înseamnă disciplina sau cunoașterea și înțelegerea a o mie unu realități, nu a avut nici un imbold exterior sau interior care să-l(o) canalizeze către un țel sau o experiență anume, important(ă) pentru dezvoltarea sa, pentru statutul său, pentru încrederea în sine, există posiblitatea unui abandon, a unei lipse de perspective de viață, chiar si a unui eșec viitor al adultului în viața personală sau/și profesională.
În altă ordine de idei, eu nu zic să nu exersăm inteligența cognitivă a copilului nostru. Indicat ar fi să nu-i epuizăm energia vitală explorând toate cele peste 40 de tipare cognitive. Să îi înlesnim accesul și la abc-ul emoțional și la inteligența socială sau emoțională.
Să nu îi îngrădim prea mult copilăria. Altfel, copilul care a uitat să trăiască, își va trăi copilăria (nevoile copilăriei) la 40 sau la 50 de ani și își va sabota, într-un fel sau altul, alegerile și calitatea vieții. Va regresa prin prisma comportamentului infantil, dar și prin fricile pe care le-a dezvoltat pe parcursul vieții, pe care nu și le-a reglat prin experiența directă, prin expunerea în vivo. Sau va deveni hiperimplicat și hiperresponsabil prin educarea unei hiperangajari în sarcini, prin hipercompetitie sau prin acel perfecționism epuizant și debilitant și, tot la fel, va uita să trăiască, nu va mai ști să trăiască pentru sine.
FOLLOW ME
Nu impuneți copilului idealurile voatre de viață și nici nu-l privați de la experiențe complexe de viață doar pentru a-l proteja. Îl puteți învăța despre valori sau morală prin povești proprii de viață sau prin poveștile despre alții. Cuvântul va lucra la bază moralității lui, a caracterului lui, la timpul potrivit.
Cuvântul cu rol de învățător și învățământ reverberează în conștiința omului pe tot parcursul vieții lui. Și îl ajută să trăiască conform acelor valori liber exprimate. Dacă impunem o valoare sau alta, o conduită sau alta, efectul va fi invers: rebeliunea, negarea/rejectarea valorii. La un moment dat, adult fiind, se va răscula sau va abandona o resursă sau alta de împlinire, de realizare, proprii lui, prin achizițiile slab conturate și exprimate, prin lipsa de experiență, prin frica de implicare (rezistenta la frustrare a fost zădărnicită) și prin anxietate, bucuria de a a fi și de a trăi.
Și-a dezvoltat strict cogniția/ego-ul în defavoarea libertății sociale și emoționale, în defavoarea unui discernământ empiric, a unei înțelepciuni decizionale autentice.
Întrebați-l ce își dorește să facă, încurajați-l să experimenteze, la început. Copiii aleg să facă ceva cu inocență și tocmai de aceea aleg bine, pentru că apelează la resursele interne, la un discernământ mai profund.
În urmă cu câteva zile, fiul meu (5 ani) privea o emisiune în care niște acrobați își făceau magistral numărul artistic. S-a oprit din joacă, a privit cu atenție prestația lor și, la final, s-a întors către mine și mi-a spus răspicat: vreau să fac și eu! Era prima dacă când se arăta cu adevărat interesat de ceva, în afară laptop-ului. Voi mai aștepta un pic până când îl voi duce într-o sală de gimnastică, dar dacă atenția lui se va îndrepta, în continuare, către gimnastică, atunci îi voi înlesni accesul la această experiență. Ca să aleagă bine, un copil trebuie să facă mai întâi, dar în ritmul său propriu. Dacă este talentat într-un domeniu, dar întâmpinați rezistente, ca și părinte, nu impuneți voința proprie, ci fiți creativi și lucrați la motivația lui intrinsecă și extrinseca. Lăudați-l. Construiți-i scenarii de campion, de reușită, citiți-i povești cu un astfel de conținut. Este tot un soi de condiționare, dar este constructiva dacă și el/ea își dorește reușita, dacă este hotărât(ă) să facă performanță.
Învățați-l(o) să viseze, să-și perfecționeze scenariul mental și, da, să exerseze, dar numai pentru că a aflat că talentul lui este autentic și a mai aflat deja care sunt beneficiile morale. Și ceea ce face, ei bine, face cu pasiune și cu bucurie!
BUCURIA este esențială în procesul dezvoltării copilului!
Dacă a aflat bucuria în ceea ce face, nu-l mai puteți opri din drumul său special de viață. Iar exercițiul nu mai devine corvoadă și sacrificiu. Și nu-l mai frustrează. Iar beneficiile și rezultatele vor fi pe măsura efortului susținut de pasiune și de bucurie. Nu înfrângerea sau victoria contează, ci resursele emoționale, biologice, afective, fizice și spirituale pe care le-a învățat – deja – să le gestioneze în favoarea împlinirii, sănătății emoționale, mentale, afective și fizice, în favoarea autonomiei și echilibrului propriu.
Dana Dumitra Dumitrache, psihoterapeut
www.danadumitrache.ro
Pe Dana Dumitrache o puteți asculta în fiecare duminică dimineața la Europa FM, în emisiunea “O dimineață de milioane” prezentată de Ana-Maria Tatu, dar și pe www.europafm.ro .
