Hiperparenting si Hiperactivitatea la copii – Cu Ela la doctor episodul #31 | invitat Radu Spiridonescu, psiholog

În episodul 31 din podcastul Cu Ela la Doctor vorbim cu Radu Spiridonescu, psiholog și membru fondator al Asociației pentru Integrarea Persoanelor cu Cerințe Speciale. Invitatul acestui episod o să ne ajute să înțelegem mai bine hiperparentingul, greșelile frecvente pe care le fac părinții și manifestările hiperactivității la copii.

Pentru a afla mai multe despre perspectivele sale asupra hiperparentingului și hiperactivității la copii, puteți viziona episodul 31 al podcastului „Cu Ela la Doctor”.

„Hiperparenting poate însemna hipervigilență sau părinte elicopter ori te poți duce pe cealaltă zonă unde ești învățat să aplici câteva metode general valabile pe copilul tău și să fii atent la fiecare mișcare pe care o face. Nu e încă clar ce înseamnă: vedem ce direcție abordăm. Părintele elicopter este acel părinte care micromanageriaza fiecare parte din viața copilului – de la cum se îmbracă, cum se poartă, ce spune, cum își aranjează caietele, cum își aranjează hainele în dulap, ce mănâncă, ce prieteni are. Pur și simplu, veghează 100% în orice moment asupra copilului. Ce se joacă, cum se joacă, de ce s-a ridicat, de ce se uită pe geam. Acest lucru îi afectează stima de sine și apoi siguranța în viața viitoare de adult”, spune psihologul Radu Spiridonescu.

Ce înseamnă hiperparenting?

Hiperparentingul este un stil de parenting caracterizat printr-un control excesiv asupra vieții copiilor, în care părinții sunt extrem de implicați în fiecare aspect al dezvoltării, educației și activităților copilului. Acest termen a fost popularizat de Carl Honoré în cartea sa Under Pressure: Rescuing Our Children from the Culture of Hyper-Parenting.

Caracteristici ale hiperparentingului:

Supravegherea constantă: Părinții sunt extrem de vigilenți și încearcă să controleze toate experiențele copilului, inclusiv cele care ar putea fi o sursă de învățare prin greșeli.

Planificarea excesivă: Copiii au programe foarte încărcate cu activități extracurriculare, cum ar fi lecții de muzică, sporturi, meditații, etc., fără a avea timp pentru joacă liberă.

FOLLOW ME

An error occurred while retrieving media

Presiune pentru performanță: Se pune accent pe excelență academică, sportivă sau artistică, uneori în detrimentul echilibrului emoțional al copilului.

Lipsa autonomiei: Părinții iau decizii în locul copilului, reducându-i acestuia oportunitățile de a învăța să fie independent.

Protejarea exagerată: Copiii sunt feriți de orice fel de risc sau situații dificile, ceea ce poate împiedica dezvoltarea rezilienței.

Iată ce spune expertul Radu Spiridonescu despre hiperparenting

Părinții, din dorința de a le face bine copiilor, nu le permit acestora să greșească și vor să îi direcționeze spre direcția pe care ei o consideră corectă. Care este cea mai mare greșeală pe care o pot face, din perspectiva specialistului?

„Setarea unor așteptări nerealiste. Noi ca adulți ne setăm așteptări nerealiste nu doar asupra copiilor, ci și asupra noastră, iar la final ajungem să fim dezamăgiți. De aici pleacă totul. Nu ne putem aștepta ca niște copii să fie perfecți în tot. S-ar putea ca reperele noastre să nu fie cele mai corecte și asta va altera relația cu copilul. Presiunea pe care eu o pun se simte, automat și atitudinea mea va fi viziblă”, spune psihologul Radu Spiridonescu.

Printre temele abordate în podcast:

  • Ce este hiperparenting?
  • Despre parintele „elicopter”
  • De la ce varsta ii lasam pe copii sa ia decizii?
  • Despre traume
  • Copilul la scoala – dificultati si obstacole, dar și despre profesori
  • Parerile copilului despre parinti
  • Parintele care explica prea mult
  • Hiperactivitatea – ecrane si sport
  • Greselile parintilor
  • Mesaj pentru adolescenti
  • Tehnici de parenting

Interviul integral din podcastul „Cu Ela la doctor” îl puteți urmări pe Youtube

Alte episoade din podcastul „Cu Ela la doctor”

Cu Ela la doctor cu dr. Cristian Andrei, psihoterapeut. În episodul 27 de podcast discutăm despre adolescenți și tot ce trebuie să știe părinții

Podcast Cu Ela la doctor episodul #30 | Cum influențează relația cu părinții viitoarele relații de cuplu. Invitată Andreea Ioniță, specialist în Theta Healing

Consumul de substanțe interzise la adolescenți – interviu cu Cătălin Țone | Podcast „Cu Ela la doctor” episodul #20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.