Zborul, cea mai frumoasă senzaţie
„Spuneţi-mi…dacă se întâmplă ca cineva să conducă maşina cu viteză, vă simţiţi rău?” Răspund ferm că nu. Un domn cu un zâmbet extrem de larg, cu privirea senină şi cu un tonus de invidiat făcea primul pas în construcţia amiciţiei noastre. „Este grozav”, continuă. „Dar dacă sunt serpentine şi aveţi viteză, se schimbă situaţia?” Răspund din nou ferm că nu. Din nou acelaşi zâmbet larg. Florin Ioniţă are peste opt mii de salturi cu paraşuta şi este unul dintre cei mai buni paraşutişti din ţara noastră. Primul salt l-a făcut în liceu şi de atunci a ştiut că acesta va fi drumul său. Înainte de orice, Florin m-a convins că experienţa unui salt cu paraşuta merită încercată măcar o dată în viaţă.
Am trăit această experienţă alături de echipa TNT Brothers în Clinceni. Nu am avut emoţii, iar această mărturisire v-o fac, ca de obicei, cu toată sinceritatea. Totul se întâmplă într-o atmosferă foarte relaxată: „Ştii cum va fi? Vom fi mici vulturaşi şi vom zbura acolo sus printre nori. Mă bucur tare că ai venit astăzi. Avem o zi minunată”, mi-a spus Florin. Întotdeauna, la sol discuţi pe îndelete cu instructorul care va sări cu tine în tandem. Am stat de vorbă şi cu cel care m-a filmat pe toată durata saltului. Pui toate întrebările şi primeşti toate răspunsurile. Cel mai important aspect: zâmbeşti mult. Bineînţeles, poţi face şcoala de paraşutişti şi ulterior poţi sări independent. De un lucru sunt, însă, singură – voi mai sări cu paraşuta.
De îndată ce am urcat în avion, de abia am aşteptat să vină momentul. Cumva te simţi foarte în siguranţă pentru că există cineva cu o experienţă atât de vastă care se ocupă de orice detaliu. Ţie nu îţi rămâne decât să te bucuri de senzaţii. Ai impresia că pământul vine direct spre tine şi că ai aripi. Veţi vedea din film cum a fost 🙂
Pentru că am fost curioasă cum se reflectă această experienţă din perspectiva unui psiholog, am întrebat-o pe Dana Dumitrache, care mi-a explicat: „Să-ți învingi frica de înălțime este o reușită notabilă. Este un act de voință care înfrânge instinctul de conservare și cel de supraviețuire. Cu atât mai mult cu cât o săritură de la 3000 sau de 5000 de metri nu este ca și cum ai urca pe platforma unui bloc de 10 etaje și ai privi la baza lui. Dar intervine descărcarea de adrenalină care reglează, cumva, stresul cauzat de rezistența la pericol. Starea aceasta de euforie post-reușită merită experiența, cu atât mai mult cu cât, în saltul acesta, sunt implicate multe emotii. Emoția finală va concura, aproape, cu emoția nașterii. Nu o uiți toata viața. Dacă poți să-ți învingi temerile, afli că riscul asumat este o cale către o victorie neașteptată. Puțini sunt cei care își conving organismul să se supună acestui stres maxim, al cărui deznodământ este bucuria, poate chiar, fericirea. Adrenalina crează dependență, deci mă aștept ca Ela să repete experiența!”. Ceea ce sigur voi face 😉
Pe aceeasi tema:
Trei românce care au făcut istorie: prima femeie inginer din lume, prima femeie doctor în drept și cea mai importantă femeie-spion din al Doilea Război Mondial 
Ți-e poftă de ceva dulce dar ești la dietă? Trucul care te va salva 
Cum să îi întrebi pe copii despre grădiniță sau școală și chiar să afli câte ceva 
De Stevie m-am îndrăgostit pentru prima oară
