Melanomul, cea mai agresivă formă de cancer de piele poate fi depistat din timp

Sănătatea e cel mai fragil dar din viețile noastre și atât de mulți dintre noi o tratăm ca pe ceva care ni se cuvine.

De cele mai multe ori oamenii se gândesc „nu mi se poate întâmpla chiar mie.” Îmi doresc din tot sufletul să fie așa pentru cei mai mulți dintre noi. Doar că realitatea nu stă întotdeauna chiar așa…  Recent am avut o experiență nefericită care mi-a demonstrat că și dacă nu ți se întâmplă chiar ție, vestea că s-a întâmplat cuiva din familia ta poate fi la fel de tulburătoare.

Într-o lume ideală, am avea o listă de așa da și așa nu care ne-ar feri de toate relele dacă ar fi urmată cu strictețe. Doar afecțiunile care te lovesc când te aștepți cel mai puțin pot fi la fel de “rele”. Am învățat însă în toți anii în care am lucrat alături de medici că PREVENȚIA e cel mai bun medicament. Sunt foarte multe afecțiuni care descoperite la timp ar fi mai ușor de tratat și ar schimba fundamental parcursul vieții noastre.

Melanomul, cea mai agresivă formă de cancer de piele este una dintre afecțiunile pentru care există această listă de așa da și așa nu și, deci ar putea fi depistat și eradicat din timp.

Vă invit să descoperiți din materialul realizat alături de … la ce semnale ale corpului trebuie să fim atenți, cum poate fi depistat, cum se face evaluarea și de ce analize e nevoie ca să nu ajungi în momentul în care „mă ocup de asta mai încolo” poate deveni „e prea târziu”.

De ce este considerat cel mai agresiv cancer?

La fiecare 10 minute, o persoană moare de melanom. Este o statistică sumbră care poate fi modificată printr-o informare adecvată. Melanomul este un tip de cancer de piele care se dezvoltă atunci când melanocitele (celulele care conferă pielii culoarea cafenie sau maro) încep să crească fără control și formează o tumoră care se extinde la suprafața și în profunzimea pielii. Incidența melanomului a crescut constant în ultimii 40 de ani și deşi nu există statistici clare, se estimează că aproximativ 8 din 100.000 persoane din România suferă de această formă de cancer.

Chiar dacă melanomul este mult mai puțin frecvent decât alte tipuri de cancer de piele, este mai periculos, deoarece este mult mai probabil să se răspândească în alte părți ale corpului dacă nu este depistat și tratat devreme.

Datele arată că rata de supravieţuire la 5 ani pentru melanomul în stadiul incipient este de 99%, iar la persoanele cu stadiul II de 82%. La cei cu stadiul III rata de supravieţuire este cuprinsă între 69% şi 93%.Așadar, depistarea precoce este cheia. 

Cum facem depistarea precoce? 

Totul începe cu tine: auto-examinează-ți alunițele în fiecare lună.  Nu toate alunițele înseamnă automat melanom, însă prezentați un risc crescut de melanom dacă aveți o mulțime de alunițe pe corp și mai ales dacă acestea sunt mari (mai mult de 6 mm) sau au o formă neobișnuită.  Din acest motiv este important să vă examinaţi periodic alunițele și să nu vă expuneți prea mult timp la soare. 

Ce trebuie să urmărești? 

Cel mai important semn de avertizare al melanomului este o nouă formațiune pigmentară pe piele sau o leziune (aluniță) care se schimbă în dimensiune, formă sau culoare.

Un alt semn important este o leziune care arată diferit de toate celelalte pete de pe piele (cunoscut sub numele de ”rătușca cea urâtă”).

Cum se face evaluarea?

Regula ABCDE este un alt ghid pentru analiza semnele obișnuite ale melanomului:

  • A este pentru asimetrie: forma unei jumătăţi din aluniță nu se potrivește cu cealaltă.
  • B este pentru bordură: marginile sunt neregulate, crescute sau neclare.
  • C este pentru culoare: culoarea nu este aceeași peste tot și poate include diferite nuanțe de maro sau negru sau, uneori, zone de culoare roz, roșu, alb sau albastru.
  • D este pentru diametru: leziunea este mai mare de 6 milimetri lățime, deși melanoamele pot fi uneori mai mici.
  • E este pentru evoluție: leziunea se schimbă în dimensiune, formă sau culoare.

Melanoamele se pot dezvolta oriunde pe piele, dar sunt mai susceptibile să înceapă pe piept și pe spate în cazul bărbaților, respectiv pe picioare în cazul femeilor. Gâtul și fața sunt alte locuri frecvente în care apar melanoamele.

Dacă în urma evaluării alunițelor cu ghidul ABCDE de mai sus, se nasc semne de întrebare, cel mai bine este să solicitați ajutor de specialitate. 

Cum se diagnostichează melanomul?

Dacă aveți o formaţiune pigmentară anormală pe piele şi suspectaţi că ar putea fi un semn de cancer, primul pas este să mergeți la medicul dermatolog. Acesta va examina pielea, alunițele și alte leziuni care par îngrijorătoare, după care va face alte teste pentru a afla dacă este melanom, un alt tip de cancer de piele sau alte afecțiuni ale pielii. Împreună cu un examen fizic standard, mulți dermatologi folosesc o tehnică numită dermatoscopie pentru a vedea mai clar alunițele și alte formaţiuni pigmentare de pe piele. 

Care sunt analizele necesare diagnosticării?

Biopsie cutanată – dacă medicul consideră că o leziune ar putea fi un melanom, zona suspectă va fi îndepărtată și trimisă la un laborator pentru a fi examinată la microscop. Aceasta procedură se numește biopsie a pielii. Există multe modalități de a face o biopsie a pielii, iar medicul o va alege pe cea potrivită în funcție de dimensiunea zonei afectate, unde se află pe corp și de alți factori. 

Biopsie ganglionilor santinelă – în cazul în care melanomul a fost diagnosticat și prezintă caracteristici îngrijorătoare (cum ar fi o anumită grosime), se face adesea o biopsie a ganglionilor  santinelă pentru a vedea dacă boala s-a răspândit în ganglionii limfatici din apropiere.

Testele imagistice – acestea sunt utilizate în principal pentru a căuta posibila răspândire a melanomului la ganglionii limfatici sau la alte organe. Testele imagistice se pot face şi pentru a determina cât de bine funcționează tratamentul sau pentru a căuta posibile semne ale reaparitiei cancerului (recurenţă) după tratament. Teste imagistice pot include: ecografie, tomografie computerizată (CT), scanare prin rezonanță magnetică nucleară (RMN), tomografie cu emisie de pozitroni (PET-CT).

Analize de sânge – medicii testează adesea sângele pentru nivelurile unei substanțe numite lactat dehidrogenază (LDH) înainte de tratament. Dacă melanomul s-a răspândit în părți îndepărtate ale corpului, un nivel ridicat de LDH este un semn că boala poate fi mai greu de tratat. 

Material susținut de Novartis în campania „Be aware. Know more, do more!

 

Un comentariu pe “Melanomul, cea mai agresivă formă de cancer de piele poate fi depistat din timp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.