Nepoții sunt inima și slăbiciunea bunicilor. 5 motive pentru care e bine să-i implici pe bunici în viața copiilor tăi

La Buckingham Palace sau în ograda de la țară, bunicii sunt la fel: cei mai îngăduitori părinți și cei mai buni prieteni. Importanța lor nu poate fi subestimată. În brațele lor, copiii învață ce înseamnă dragostea necondiționată și bunătatea infinită.

Din toate știrile pe care le-am văzut în aceste zile, m-a emoționat faptul că, dincolo de misiunea ei istorică, Regina Elisabeta a II-a, a fost și cea mai iubită bunică. Ea a fost cea care i-a disciplinat pe toți cu blândețe și i-a susținut în cele mai grele momente. De la Prinții William și Harry, până la Kate Middleton, toți membrii familiei au avut povestit cu emoții cât de multă dragoste și înțelepciune le-a oferit.

 

Mă număr printre cei care au crescut alături de bunici și mi-am încurajat, la rândul meu, copiii să petreacă cât mai mult timp alături de bunicii lor. S-a spus întotdeauna că nepoții sunt sufletul bunicilor și, deși nu pot contesta niciodată dragostea pe care ne-au oferit-o părinții mei mie și Anei, sora mea, simt că nu se poate compara cu cea pe care o simt față de copiii mei. Poate că această toleranță și iubire apare odată cu vârsta sau poate simt că au primit o nouă șansă, însă e cert că dacă noi ne supărăm pe copii, își caută imediat aliați și alinare în bunici.

Care este rolul bunicilor în viața copiilor?

Copiii au nevoie de afecțiune ca să devină oameni echilibrați emoțional, iar bunicii le oferă un izvor infinit de răbdare, bunătate și alintare. 

Dragostea bunicilor este necondiționată

Bunicii știu să facă fiecare zi magică și iubesc așa cum nu o va face nimeni. Dacă părinții sunt responsabili și pentru disciplină, sunt destul de relaxați încât să își iubească nepoții așa cum sunt: neastâmpărați, gălăgioși sau mofturoși. 

Bunicii au timp pentru pasiuni

În timp ce părinții sunt ocupați să-și clădească o carieră, bunicii au mai mult timp liber pentru pasiuni: gătit, pescuit, cusut sau grădinărit.

Reprezintă legătura copiilor cu trecutul

Bunicii sunt rădăcinile noastre în familie. Îmi amintesc și acum de întâmplările amuzante pe care mi le povesteau despre copilăria părinților mei și despre străbunici. 

Bunicii suplinesc lipsa părinților 

Buncii sunt o plasa de siguranța în momentele în care noi nu putem fi alături de copii sau când avem nevoie de o pauză. Le sunt foarte recunoscătoare mamei și soacrei mele pentru anii în care ne-au fost alături, pentru că am simțit mereu că pot conta pe ajutorul lor.

Bunicii ne ghidează pașii cu blândețe și ne învață respectul fără cuvinte 

Respectul nu se cere, ci se citește într-o privire și se învață prin puterea exemplului, iar bunicii sunt cei care știu cel mai bine să ne disciplineze cu blândețe.

Noi am fost norocoși pentru că mama a locuit cu noi când copiii erau mici. Ea ne-a ajutat pe vremea  când plecam de acasă foarte devreme ca să prezint știrile matinale. Fără ea, mi-ar fi fost mult mai greu să îmi clădesc o carieră. Dacă m-ați urmărit, știți deja că fiul meu cel mare vrea să își petreacă fiecare vacanță la ferma lui din curtea bunicilor. Tatăl meu l-a învățat cum să îngrijească animalele și cum să le construiască adăposturi. Câteodată îl privesc cu uimire și descopăr cât de multe obiceiuri a preluat de la mama mea, de la felul cum gătește și până la regulile de organizare a casei. 

Dacă ești norocos să ai bunici în familie, nu uita să fii recunoscător și să petreceți mai mult timp împreună. Copii au nevoie de înțelepciunea și experiența lor de viață.

Îți mulțumesc pentru că ai citit acest articol. Nu uita că îl poți distribui și prietenilor tăi, cu un simplu share.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.