Plăceri nevinovate – Cum sa faci ciocolată neagră cu cardamon

Am găsit un desert delicios și decadent dar, paradoxal, mai puțin caloric decât un mousse de ciocolată. M-am gândit că este perfect pentru un weekend leneș de vară, când vreți să vă răsfățați fără să vă gândiți la calorii.

Încă un plus – nu vă ia mai mult de 15 minute să-l faceți. De ce m-a atras? Are la bază lapte de cocos, în loc de cel de vacă (mult mai gras), cardamom și … ghimbir. Nu-i așa că sună bine?

chocolate-flakes-546942_1280

Pentru 4-6 porții, aveți nevoie de:

250 ml lapte de cocos
100 grame ciocolată neagră, preferabil organică
1 lingură sirop de agave
1 linguriță cardamom pulbere
1/2 linguriță sare de mare
2 linguri de ghimbir caramelizat
alune coapte pentru decor

Mod de preparare:

1. Puneți ghimbirul caramelizat în robot și tocați-l până devine foarte fin.
2. Într-o cratiță mică, adăugați laptele de cocos, bucățile de ciocolată și siropul de agave. Puneți pe foc, la putere medie, și amestecați până ciocolata este complet topită. Dați la o parte.
3. Presărați cardamomul, sarea de mare și ghimbirul peste amestec.
4. Turnați crema în boluri de sticlă sau mici borcănașe. Țineți la frigider până se răcește complet – minim 2-4 ore, în funcție de dimensiunea bolurilor folosite.
5. Înainte s-o serviți, adăugați alunele deasupra.

FOLLOW ME

Bon Apetit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.