Viața după vacanță: 7 sfaturi practice de readaptare

Psihoterapeut Keren Rosner – sfaturi practice pentru readaptare

Psihoterapeutul Keren RosnerVara oamenii sunt mult mai relaxaţi, fac totul mult mai lent, nu se mai agită, rezolvă problemele pe care le au la birou cu mult mai multă relaxare, şi asta şi datorită vremii şi a temperaturilor ridicate, dar şi datorită faptului că toată lumea se gândeşte la vacanţă, la concedii. Şi asta timp de câteva luni, căci fenomenul se instalează prin iunie şi ţine până la sfârşitul lunii august. Apoi din toamnă trebuie să revenim la ritmul normal în care să muncim cu drag şi spor. Dar cum facem acest lucru? Pentru a afla ne reacomodăm mai ușor la programul de muncă, am stat de vorbă cu psihologul și psihoterapeutul Keren Rosner, care ne împărtășește câteva trucuri de care ar trebui să ținem cont cu toții.

1. EVITĂ SĂ TE EXTENUEZI ! Îți va aduce prejudicii pe termen lung lung, iar în loc să ai rezultatele scontate, vei munci mai mult, cu randament scăzut.

După o perioadă destul de lungă de muncă susținută ,implicare în demersul profesional, activitate în viața socială, angrenare continuă la nevoile și cerințele familiare, individul are nevoie de relaxare, repaus, deconectare de tumultul cotidian și refacerea resurselor prin odihnă și activități dedicate plăcerii și bunei dispoziții. Dacă programul zilnic obișnuit este riguros urmat și cu strășnicie susținut, omul simte, după o perioadă nevoia de pauză, de reîncărcare energetică. Oboseala se resimte fizic și în special psihic, ne avertizează Keren. Vacanța nu este un lux sau un moft, ci este o necesitate care păstrează echilibrul psihic, susține potențialul persoanei la cote funcționale, îi împrospătează motivațiile și starea de bine.

2. FII ATENT LA MESAJELE PE CARE CORPUL TĂU ȚI LE TRANSMITE! Ele îți spun exact când a venit vremea de vacanță! Acceptă că nu ești un robot și că organismul este unul cu funcționare reglabilă, în funcție și de nevoile interne.

Trupul și psihicul transmit semnale cand potentialul lor se diminuează. Ne simțim obosiți dimineața, nu avem același elan când este vorba de proiecte noi, nu mai suntem la fel de creativi cum ne cunoaștem, gradul de entuziasm scade, renunțăm la anumite activități fără un motiv întemeiat, ne simțim mai vulnerabili, chiar irascibili în unele cazuri, ne surprindem că atenția ne este distrasă cu ușurință, randamentul profesional parcă nu este același. Cu cât se accentuează aceste simptome, cu atât nevoia de vacanță, de odihnă este mai pregnantă. Dacă neglijezi aceste semnale, riști ca ele să se acutizeze, ceea ce face refacerea să fie mai lentă și mai anevoioasă.

 3. POTRIVEȘTE-ȚI TRECERILE DE LA OCUPAȚIE LA PASIVITATE ȘI VICE-VERSA CORESPUNZĂTOR RITMURILOR TALE ȘI TEMPERAMENTULUI TĂU! Nu te forța pentru că nu o să îți ajute. În loc să câștigi, vei pierde energie și vitalitate.

Nici trecerea de la activitate la vacanță, nici revenirea la orarul obișnuit nu se face brusc . Orice schimbare este resimțită de organism și, cu cât este mai radicală, cu atât organismul este mai afectat, procesele de adaptare rapide implică mai mult consum psihic. Dacă trecerea se face lent, persoana are timp să trăiască fiecare etapă pe îndelete, organismul să se deprindă cu noile condiții și atribuții. Nu este indicat să pleci imediat în vacanță, de la agitația vieții curente la a fi a doua zi la plajă, nu este ideal. Este indicat sa îți lași o zi, două pînă ajungi la suprimarea capacității active și transformarea programului să fie graduală. În sens invers, la fel, sunt necesare 2, 3 zile înainte de a începe efectiv lucrul. Începe cu planuri mai ușor de îndeplinit, trasează-ți sarcini mai ușor de atins. Stabilește-ți alte planuri de viitor pentru viitoarea vacanță, astfel o să crească motivația atingerii unui țel. Imaginează-te în posturi pozitive, creează-ți recompense pentru săvârșirea unor munci. Proiectează în viitor mai mult decât să rămâi ancorat în fosta vacanță.

4. RESTABILIREA ORARULUI DE SOMN ȘI VEGHE ESTE FOARTE IMPORTANT PENTRU REVENIREA LA RÂNDUIALA OBIȘNUITĂ. Stabilește-ți treburi clare pentru primele zile și nu te suprasolicita. Aranjează-ți lucrurile cu care ai fost plecat, o să te ajute să te readaptezi.

Tentația este să păstrezi obiceiurile, așa că, dacă obișnuința de vacanță au fost programul lejer, activități lente și selective, ai înclinația să le duci în continuare. Din acest motiv, sunt necesare niște zile de remodelare. Dorința de a împărtăși din experiența de vacanță te face să vorbești celor din jur despre asta, neglijând obligațiile de serviciu. Ai de asemenea senzația că ți-ai pierdut din deprinderi, parcă ai uitat cum se fac lucrurile sau care este ordinea lor – e doar o senzație trecătoare, nu te alerta, spune psihologul Keren Rosner. Adună-ți puterea de concentrare proaspăt refăcută și vei face față cu brio.

5. STAREA NEGATIVĂ POST VACANȚĂ LEGATĂ DE ANUMITE DORINȚE NEREALIZATE, LEGATE DE SERVICIU SAU DE NEREALIZARILE ȘI APRECIERILE TALE LEGATE DE PROPRIA PERSOANĂ, SE POATE ÎNLĂTURA DACĂ ÎȚI DAI VOIE SĂ RIȘTI ȘI SĂ IEȘI DIN RITMUL TĂU MONOTON.

Este mult spus că cineva trăiește o depresie post vacanță. Este vorba de nostalgia după un timp petrecut într-un mod plăcut, despre o libertate care este îngrădită de programul cotidian. Părerea de rău poate să fie însoțită de revolta sufletească, de anumite nemulțumiri care se conturează mai clar legate de job, familie, locuință, colegi de serviciu. Gândul că iar începe același ritual ciclic (casă-serviciu-copii-gospodărie-etc.), același ritm al vieții cu presiunile și provocările lui poate stârni revoltă și tristețe. Tonul mai pronunțat pe soluții, schematizarea unor posibile planuri și îmbunătațiri de situații, te vor fixa mai mult pe acțiune decât pe evaluare, regrete și sentimentul neputinței.

FOLLOW ME

6. ÎNLĂTURĂ CU TOATĂ PUTEREA AVALANȘA DE OBLIGAȚII CARE ÎȚI REVIN ÎN MINTE DUPĂ CONCEDIU. NU LE ENUMERA ȘI NU ÎȚI FACE LISTE CU CE AI DE REZOLVAT. ÎNCEARCĂ TREPTAT SĂ ÎȚI REIEI ATRIBUȚIILE ȘI ÎNCEPE CU CELE MAI SIMPLE ȘI IMEDIAT REZOLVABILE, O SĂ ÎȚI DEA SENZAȚIE DE PUTIȚĂ.

Fă-ți ordine în casă, întâlnește-te cu prieteni, pregătește-ți haine în care să arăți bine și să-ți dea o stare bună, machează-te într-un mod nou, alege o tunsoare nouă, cumpără-ți un articol nou special pentru birou. Nu lăsa persoanele din jurul tău să se lamenteze și să-ți inducă o stare negativă. Încearcă să păstrezi senzațiile de bine și optimism din vacanță fără a te lăsa copleșită de toate atribuțiile pe care ai de gând să le îndeplinești!Împarte mici cadouri simbolice colegilor, o să transpună starea ta de bunădispoziție și celorlalți. Dă-le sentimentul că ți-au lipsit și te-ai gândit la ei, o să declanșeze o atmosferă apropiată, veselă, care o să-ți facă bine știind că tu ai contribuit. Și cei care nu sunt prea simpatici se vor strădui să fie mai drăguți.

7. NU LĂSA VECHILE NEMULȚURI SĂ REAPARĂ! Încearcă să vezi dintr-o altă perspectivă situațiile, colegii, responsabilitățile.

Dacă tragi după tine vechile probleme, aversiuni, tensiuni, o să îți aducă și vechile emoții. Retrăirea lor este dăunătoare. Dacă privești revenirea la viața de acasă ca un nou început, atunci vei aduce noutăți în toate planurile. Îți vei folosi imaginația pentru progres, ambiția pentru succes. Regretul timpului petrecut în vacanță te va face să nu ai inițiativa de a dori lucruri noi .

Dacă ceva te nemulțumeste în mediul în care îți desfășori activitatea, poți face și aici mici schimbări, ne sfătuiește Keren. Dacă vei redecora sau vei modifica poziția mobilei, vei avea senzația unui nou loc care poate să te inspire și poate să îți dea un nou elan și alte perspective. Nu uita să aduci și pete de culoare, flori, obiecte vesele, un suvenir din proaspata vacanță. Te vor stimula și te vor ajuta să te apuci de treabă cu spor și încredere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.