Când eram mică, mi-aduc aminte entuziasmul enorm pe care îl aveam întâmpinând această zi. Bucureștiul era o explozie de culoare și energie. Pe străduțe începeau să răsară, parcă de nicăieri, mici semne că prin apropiere locuiau sărbătoriții: o floarea soarelui desenată de o mânuță stângace, dar foarte hotărâtă, o casă albă, construită dintr-un pătrat și triunghi, copacul bogat în ramuri şi flori, un iepure sau o pisică suprarealistă. Creta colorată era un must have, iar dacă lipsea, imaginaţia jocului era infinită. Era, pur şi simplu, magic. Nu îmi trebuia decât o zi cu soare şi eram fericită. Aveam familia mea frumoasă, pe mama, tata și sora mea, pe care îi ştiam mereu acolo şi, fără nicio grijă, mă avântam în bucuria jocului. Acum sunt mamă, iar copiii mei, deşi crescând într-o societate diferită, cu alte jocuri şi posibilităţi, primesc cu acelaşi entuziasm această zi. Şi nu am niciun dubiu că sunt fericiţi, absolut nicio secundă de dubiu.
Dar să ştergem brusc cu buretele toată această imagine. Şi să ne gândim că astăzi, de 1 iunie, undeva într-un orăşel gri, într-o clădire peste care timpul a trecut dur, există câteva camere cu paturi supraetajate. În ele dorm copii pe care părinţii i-au abandonat. Povestea lor nu seamănă deloc cu cea de sus, nici pe departe. E apăsătoare, dureroasă şi te face din instinct să-ţi acoperi ochii pentru că nu vrei să vezi că există o astfel de realitate. Şi poate când îi deschizi, imaginea dispare. De câte ori s-au gândit, oare, şi micuţii de acolo la asta…Că închid ochii, adorm şi a doua zi dimineaţă, brusc, coşmarul dispare şi vine mama să-i ia în braţe, să-i mângăie şi să-i cheme la micul dejun. Dar pentru ei nu e aşa nicio zi. Ei trăiesc la orfelinat. Şi ştiu că e greu să faci o schimbare atât de puternică astfel încât viaţa lor să se transforme radical, dar 1 iunie vine şi acolo. E şi ziua lor şi cu puţin, pentru măcar o zi, putem să-i facem să se bucure. Trebuie doar să ne gândim la ei şi lucrurile vor fi, poate, puţin mai bune.
Am ales orfelinatul din Băicoi, nu este prima dată când merg acolo. Sunt copii minunaţi şi ştiu ce înseamnă pentru ei o surpriză de 1 iunie. L-am implicat şi pe băiețelul meu în această acţiune şi am organizat o strângere de lucruri îmreună cu clasele primare de la Liceul ” Jean Monnet”. Clasa a III-a A și băiatul meu(reprezentantul clasei pregatitoare B), au fost ambasadorii școlii, iar copiii au dăruit chiar ei lucrurile. Dacă de 1 iunie sunt obișnuiți să primească daruri, de data aceasta, mi-am dorit să dăruiasca ei. Și au avut multe de dăruit.
La Baicoi, 23 de copii ne așteptau cu nerăbdare, într-o sală de sport. Orfelinatul lor este în renovare, iar condițiile în care trăiau acum sunt greu de descris în cuvinte. Din puținul lor ne-au servit cu suc și produse de patiserie gătite de orfelinat și ne-au întâmpinat cu jocuri, muzică, dans și tombolă cu surprize. Dacă veți păși în lumea lor, măcar pentru câteva ore, veți avea bucuria de a descoperi câtă bunătate și bună educație au și cum au grijă unii de alții. Pentru ei, lucrurile materiale, de care au mare nevoie, trec pe planul doi. Vor să fie strânși în brate, iubiți, au nevoie de atenție, de dragoste și maternitate. Plecarea a fost emoționantă pentru noi toți, un baiețel de trei anișori m-a întrebat: “tu rămai la noi mereu?”. E dureros să știi că pentru ei surprizele sunt rare, iar când le întâlnesc speră cu tărie să se întoarcă în fiecare zi. Și e un lucru pe care doar împreună îl putem face, putem oferi măcar din când în când astfel de momente unor oameni care au mare nevoie de ele. Am promis că mai mergem în vizită și ne vom ține de această promisiune.
Pe 17-18 iunie, vreau să merg cu micuții de la „Jean Monnet” la un azil de bătrâni. Mi-am dorit foarte mult să-mi educ copiii în acest sens, să înțeleagă și să simtă la rândul lor implusul de a-i ajuta pe ceilalți și să fie conștienți că dacă fiecare dintre noi ar face câte un astfel de lucru mărunt, lumea ar fi mai frumoasă. Eu știu și mai ales încerc să fac asta.
Vă spun sincer că am fost tare uimită să vad în fața școlii câte lucruri au adunat copiii și cât de implicați au fost în această acțiune. Vreau să le mulțumesc domnelor învățatoare Flori Cornea, Felicia Ionescu și Alexandra Vidu pentru tot sprijinul oferit pentru a se întâmpla această vizită la orfelinat, părinților care ne-au ajutat să mergem încărcați cu daruri, domnului care ne-a pus la dispoziție autocarul pentru a ajunge la Băicoi și tuturor celor care au contribuit la această acțiune.
FOLLOW ME
Buna, ti-am lasat un mesaj pe FB. Te rog sa-mi raspunzi cat mai repede. Multumesc,
Buna, ti-am lasat un mesaj pe FB. Te rog sa-mi raspunzi cat mai repede. Multumesc,