Ai această problemă și te temi de operație? Fă asta!

Denumită popular „guşă”, această problemă estetică apare în urma acumulării de grăsime sub osul maxilarului. Din fericire, nu este o problemă permanentă şi poate fi eliminată în scurt timp folosind tehnica de mai jos.

media_144524002798571700-6161754

Inestetica guşă se numără printre cele mai frecvente complexe fizice ale femeilor, căci ea tinde să apară cu precădere sub bărbia reprezentantelor sexului frumos. De vină pentru apariţia bărbiei duble pot fi dietele bogate în grăsimi şi calorii, dezechilibrele hormonale, înaintarea în vârstă sau chiar predispoziţia genetică nefericită. Dacă bisturiul vă dă fiori reci, există soluţii prin care să scapați de guşă fară operaţie.

Tot ce trebuie să faceţi este ca, stând jos, să lăsaţi capul pe spate şi să vă îndreptăţi privirea în sus. Ulterior strângeţi buzele cu o mişcare asemănătoare unui sărut, menţinându-le în această poziţie timp de 5 secunde.

La final puteţi îndrepta capul în poziţie normală. Repetaţi aceste mişcări de 15 ori, în fiecare zi, timp de două săptămânii. La final veţi observa că guşa a dispărut complet sau s-a redus semnificativ.

Bineînţeles, atenţie mare la dietă şi controlați-vă postura corpului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.