Copiii adoră gustările și le asociază de obicei cu ceva dulce.
Într-o lume în care copiii sunt mereu în căutare de experiențe noi și delicioase, creativitatea în prepararea gustărilor devine o abilitate esențială pentru părinți.
De multe ori mi se întâmplă ca atunci când copiii vin de la școală, să îmi spună că nu le este foame, dar că vor, în schimb, o gustare. Senzația lor de fapt este una de foame, însă ei o confundă cu poftă de dulce. De aceea, încerc să am mereu la îndemână niște variante de gustări sănătoase, pentru astfel de situații.
Cu preferințe variate, pentru că unii iubesc aromele sărate, în timp ce alții sunt în căutare de ceva dulce, menținerea echilibrului dintre delicios și sănătos poate devine o adevărată provocare, iar ca mamă, îmi doresc întotdeauna să le ofer copiilor opțiuni cât mai bune pentru ei, dar și pentru mine, pentru că cei mici vor întotdeauna ce văd la părinți.
Indiferent dacă cei mici se îndreaptă spre școală sau se bucură de timpul liber, gustările pot deveni o oportunitate de a oferi opțiuni atât gustoase, cât și sănătoase.
Iată la ce apelez întotdeauna atunci când rămân în pană de idei, sau pur și simplu îmi doresc ceva foarte rapid:
1. Felii de morcov cu unt de arahide
Cred că a devenit una din gustările noastre preferate, pentru că este o combinație extrem de delicioasă. Tot ce trebuie să faceți este să luați un morcov pe care să îl tăiați bețișoare, apoi să le „scufundați” în unt de arahide.
2. Bastonașe de legume hummus
O altă gustare sănătoasă și delicioasă pe care atât eu, cât și copiii o adorăm este pasta de hummus cu bastonașe de legume. Eu folosesc adesea ardei, morcovi sau țelină, iar în combinație cu humusul sunt demențiale.
3. Sănățelele
Atunci când nu am energie să prepar nimic, am la îndemână Sănățele – gustări bio cu care nu dau niciodată greș. Copiii sunt înnebuniți după ele, mai ales Alessia, care adoră varianta cu ciocolată neagră și zmeură și care îmi cere de fiecare dată să i le pun la și școală. Bibi în schimb este adeptul gustărilor sărate, le preferă pe cele de porumb cu roșii și busuioc.
Nu conțin: alergeni, organisme modificate genetic, zahar adaugat, ulei de palmier, conservanți sau alți aditivi.
Pe site-ul celor de la Republica Bio puteți găsi și multe alte alimente interesante și sănătoase, de la semințe și paste, până la cereale și tot felul de ceaiuri. Găsiți cam orice vă doriți într-o variantă mult mai sănătoasă decât ați găsi, poate, în alte lanțuri de magazine.
Voi la ce gustări apelați atunci când rămâneți în pană de idei, dar totuși doriți să le dați copiilor ceva cât mai sănătos și nutritiv?