Inspirată de întrebarea pe care toate mămicile și-o pun zi de zi: – Mami, ce vrei să mănânci azi, am făcut pe contul meu de instagram o întreagă serie de rețete dedicate copiilor. Și a devenit una dintre cele mai populare serii.
De ce?
Oricât de dificilă poate fi perioada de alăptare pentru o mamă (mă număr aici și pe mine), tot va fi de 100 de ori mai ușoară decât ce urmează după diversificare, când:
– te întrebi cum să îl convingi să mănânce mai multe legume
– te întrebi cum să te asiguri că are suficientă proteină în farfurie
– te întrebi ce să îi gătești ca să îi placă
– te întrebi ce să îi gătești ca să fie sănătos și nutritiv
– te întrebi cum să îl convingi să mănânce
Pentru următorii 18 ani (cel puțin), urmează să-ți petreci aproape fiecare zi asigurându-te că ceea ce gătești este pe placul copiilor tăi, dar și benefic pentru dezvoltarea lor.
Masa este momentul în care ne hrănim de o potrivă atât corpul cât și sufletul. În jurul mesei se spun cele mai frumoase povești, se fac planuri, destăinuiri. Atmosfera pe care o creăm în timpul mesei este pentru mine la fel de importantă ca alimentele pe care le punem pe masă.
La invitația celor de la Nestlé, vreau să împărtășesc cu voi obiceiurile alimentare din familia noastră.
Cum oferi copilului tău o educație alimentară care să-l ghideze către alegeri sănătoase
- Implică-i în proces
De la stabilirea meniului săptămânal la așezarea mesei, îmi place să îi implic pe copii în tot ce ține de hrană.
Deși recunosc că mi se pare mai dificil de făcut un drum la supermarket cu un copil, îmi place la nebunie să iau copiii cu mine în piață.
Weekendul trecut am fost cu Nicholas într-una din piețele mele favorite și i-am povestit că îl luam cu mine încă de când avea câteva luni. Pe se minunau de el toți oameni, cât de vesel și cuminte era. Acum, aș zice că se minunează de cât de pus pe șotii e.
Când eram spre sfârșitul cumpărăturilor, a văzut în piața un gratar pe care sfârâiau mici și carne de porc. I s-a făcut instant poftă și m-a rugat să îi iau. Pentru că nu umblu cu foarte mulți bani cash la mine și deja cheltuisem toți bani pe care îi aveam scoși, mi-am dat seama că nu mai am bani să îi cumpăr.
Și ce credeți că a făcut? A cerut singur să îi dea și lui cineva.
Pentru că mergem des pe acolo și ne știa, doamna de la taraba respectivă a fost foarte drăguță și i-a dat gratis bucățica pe care a vrut-o.
Copiilor le vine atât de natural să facă astfel de lucruri. Și mă bucură mult asta. Mi-am dorit să îi implic de mici în astfel de activități, pentru că e foarte important pentru ei să fie prezenți în alegerile pe care le fac părinții.
Când ajungem acasă, Nicho știe de la cine sunt roșiile, de la cine am luat castraveți, câte kilograme de cartofi am cerut. Lucruri care pentru noi, adulții, par sarcini de îndeplinit sunt pentru ei prilej de amintiri frumoase și de a descoperi lumea.
La fel de important mi se pare și să îi lăsăm să ne ajute în bucătărie, să stea cu noi la prepararea mesei, să aleagă o garnitură, să curețe un morcov. În felul acesta le oferim 3 lucruri de care au foarte mare nevoie:
- timp alături de părinți
- senzația că fac ceva important
- punem bazele unei alimentații sănătoase
- Comunicare
Acum câteva săptămâni am făcut un video cu Alesia în care găteam împreună o rețetă de paste cu legume din cartea de rețete Nestlé for healthier kids:
Vezi această postare pe Instagram
Aveam de la Nestle și o farfuriuță din care ne-am inspirat să împărțim și noi pe o farfurie categoriile de alimente.
Nu a uitat ce a învățat și, deși nu mâncăm mereu din farfuria desenată, încearcă de fiecare dată să-mi spună e nutrienți au alimentele pe care le mănâncă și să le ghicească categoria.
Același lucru e valabil și cu anumite alimente pe care încerc să le introduc mai des în alimentația lor. Alesia e la vârsta la care îi place să știe multe lucruri și am observat că i se pare mult mai interesant să mănânce un avocado atunci când îi știe beneficiile.
- Echilibrul în alimentație
Fac parte din categoria părinților care nu pun interzis în fața oricărui aliment considerat nesănătos. Oricât ne-am dori să îi ținem departe de fast-food, zahăr sau produse procesate, aceste alimente fac parte din realitatea zilelor noastre și nu ne putem preface că nu există.
Prefer să-mi ceară mie ceva și să-i explic de ce nu e o alegere bună în acel moment sau de ce ar trebui să mai aștepte pentru că abia ce a mai mâncat ceva dulce, decât să mănânce pe ascuns sau să facă o obsesie pentru un anumit produs doar pentru că prin faptul că l-am interzis l-am făcut mai atrăgător pentru el.
Doar vorbind cu ei și explicându-le că e important să mâncăm mâncare înainte de ceva dulce sau că e mai bine să ne limităm la o porție mai mică putem să ne asigurăm că au o alimentație echilibrată. Nu îmi doresc ca copiii mei să mănânce sănătos doar atunci când sunt cu mine, îmi doresc să știe cum să ia deciziile corecte și în lipsa mea.
Ce mâncăm azi e una dintre cele mai stresante întrebări pe care le are o mamă, zi de zi. Ne dorim să le punem copiilor pe masă tot ce e mai bun, să ne asigurăm că se hrănesc bine și, mai ales: suficient.
Toți copiii au perioade în care sunt mai mofturoși, în care nu vor să mănânce nimic sau în care simți că nimic nu le e pe plac. Dar sunt doar etape peste care putem trece cu bine, dacă facem din alimentație un moment de bucurie.
Când făceam research-ul pentru cartea mea de rețete, toți medicii mi-au confirmat aceleași lucruri: nu există copil care să nu învețe să mănânce și nici copil care să moară de foame că nu vrea să vină la masă.
Așa că vă îndemn să vă înarmați cu multă răbdare, încredere și inspirație.
Pentru mai multe idei de prin care să le explicați celor mici importanța unui stil de viață echilibrat, vă invit să descoperiți provocările și site-ul https://www.nestle.ro/nutritie/nutriportia.
Dacă sunteți din București, anul acesta puteți să sărbătoriți ziua de 1 iunie alături de Itsy Bitsy la 1uniFEST. Pe lângă concursuri și jocuri educative despre alimentația sănătoasă, reprezentanții NutriPorția – NutriVorbe cu Miez vor fi prezenți pentru a organiza activități distractive și memorabile pentru copii.