3 probleme pe care le au părinții când trebuie să meargă la serbare

Dacă nu ai fost înzestrat cu această calitate de a putea fi în mai multe locuri în același timp, serbarea de sfârșit de an poate fi una dintre cele mai mari provocări pentru o familie. Mamele care vor citi acest articol știu deja despre ce este vorba. O goană infinită pentru cadouri de final de an, rochițe sau costume asumate de copiii noștri fără a-și pune – măcar pentru o secundă – întrebarea: oare avem de unde cumpăra așa ceva?

Anul acesta eu mă confrunt cu cea mai mare provocare legată de finalul de an. Alesia și Alex au serbarea de sfârșit de an în aceeași zi. Ba chiar la aceeași oră. După 2,3 oftaturi am ales, și ne-am împărțit. Nu e situația ideală, dar suntem norocoși că am găsit o ieșire emoțional-onorabilă. Pentru cine? Pentru toți patru. Pentru că și părinții sunt la fel de afectați. Evident, în astfel de cazuri ar mai putea merge și bunicii la astfel de evenimente. Dar nu ar fi același lucru. Că nu despre cum să scăpăm e vorba. Ci despre modul în care pot fi afectați copiii dacă lipsești, chiar și din motive raționale, de la o serbare. Cine a văzut un copil abandonat la o serbarea de sfârșit de an știe foarte bine despre ce vorbesc. Nu aș vrea să îmi văd copilul trecând vreodată prin așa ceva.

Ce poți face?

1. Indiferent cât de grea este decizia pe care trebuie să o iei, încetează să simți că nu ești un părinte suficient de bun pentru copilul tău. El ar trebui deja să știe cât de mult de străduiești să faci, în fiecare zi, imposibilul.

2. Alege cu grijă evenimentele la care mergi. Sunt și profesori, învățători, care fac exces de activități extracurriculare. Filtrează-le cu atenție și mergi la cele care contează mai mult. Nu ezita să îi ceri și opinia copilului.

3. Încearcă să-i arăți că nu totul o să fie bine și dacă nu ești acolo. Dacă nu ajungi, copilul tău o să supraviețuiască. Și or să îți rămână restul de zeci de mii de ore în care să fii nevoit(ă) să fii în cea mai mare formă.

4. Să nu excludeți posibilitatea, în funcție de vârstă, desigur, că poate adolescentul timpuriu NU vă vrea acolo. Vorbiți cu profesoara, diriginta ce conduce activitatea, și nu insistați dacă nu consideră necesar să mergeți. E și pentru el un test de maturitate.

Eu nu sunt dintre părinții care lipsesc. Mă consider norocoasă. Dar sunt de multe ori pusă în situația să le explic copiilor de ce lipsesc părinții altor colegi. Cei mici nu judecă, dar sunt convinsă că la evenimentele astea sălile sunt pline de prejudecăți ale eroilor care reușesc să ajungă la eveniment.

Copiii simt cu siguranță cât de mult te agiți în preajma unui astfel de eveniment. Super-părintele care a jonglat de atâtea ori cu situații la limită e trădat de lipsa de soluții și bâlbe. Este momentul în care cuvintele de încurajare s-au terminat iar tu trebuie să demonstrezi tot ce ai spus până în acel moment. Chiar dacă ora și data nu sunt o problemă, stresul generat de petrecerea de final de an vine și dintr-o competiție aproape absurdă cu noi înșine.

Zilele trecute eram într-un magazin de jucării când o mamă grăbită a dat năvală întrebând cu disperare unde este sectorul de costume. Nu vroia un costum, ci un anume costum. Evident, unul de care nu auzise nimeni. Un anumit pirat, cu o anumită pălărie, pentru că așa este rolul. Cum poți dezamăgi un copil care se urcă pe scenă la serbare pentru că tu eșuezi în a produce costumul perfect?

O prietenă îmi povestea că pentru finalul de an caută îmbrăcăminte africană pentru fetița ei de 7 ani. Da, africană. Dacă nu găsește copilul nu are rolul potrivit. Mai rău de atât este că nu avem doar presiunea copiilor ci și cea dată de competiția cu alți părinți. Vi s-a întâmplat să trageți cu urechea la mămica de lângă voi care a făcut anul trecut acel proiect nemaivăzut? Noi, părinții, ne setăm standarde pe care ne este din ce în ce mai greu să le atingem făcându-ne singuri misiunea tot mai grea.

Așadar, eu am identificat 3 probleme principale:

1. Ce facem când nu găsim costumul?

2. Ce facem când avem mai mulți copii care au serbare în același timp?

3. Ce facem când nu putem sub nicio formă să ajungem la serbare?

Sunt curioasă să aflu care sunt soluțiile voastre pentru acest nou prag de stres, înainte de vacanță. Vă aștept poveștile chiar aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.