Diminețile haotice afectează activitatea copilului pe parcursul întregii zile
Fie că ești sau nu o persoană matinală, din momentul în care devii părinte, diminețile capătă o cu totul altă dimensiune, iar ritmul de funcționare pe parcursul a câtorva minute care par ore și a unor ore care pot părea secunde, te ia adesea și pe tine prin surprindere. Haideți să recunoaștem: sunt rare momentele în care diminețile nu se transformă într-o adevărată Odisee.
Timpul zboară instantaneu, trebuie să ai grijă ca micuțul să se trezească la timp (dacă ai doi micuți, cum e cazul de față, grija trebuie să fie cu atât mai ascuțită 🙂 ), să îi îmbraci, să le dai de mâncare, iar, în paralel, să fii și tu pregătită și gata de o nouă zi. Toate în așa fel încât să nu întârzii și, cu atât mai important, în așa fel încât să nu declari stare generală de haos. Da, diminețile sunt o provocare pentru părinți, dar, în egală măsură, acestea trebuie gestionate cu tact. Studiile arată că există o strânsă legătură între starea de stres și alertă pe care copilul le resimte dimineață și activitatea lui de peste zi. Un aspect care merită, așadar, toată atenția noastră ca părinți. Ce putem face? Câteva lucruri simple, pe care le-am aflat de la psihologul Florentina Drăghici.
1. Toate pregătirile legate de ghiozdan şi hainele copilului pentru şcoală, trebuie terminate seara. Dacă copilul este emotiv sau ataşat de o jucărie sau un lucru care îl ajută să se simtă în siguranţă în afara mediului familial, este bine să poarte cu el acel lucru, în ghiozdan, la şcoală.
2. La trezire, este bine să-i creăm copilului o stare de bună dispoziţie pentru ca el să fie deschis faţă de toate experienţele emoţionale pozitive, care vor apărea în ziua respectivă. Acest lucru se poate obţine printr-o mângâiere, un gâdilici, ceva care îi face plăcere să mănânce la micul dejun sau câteva exerciţii de înviorare împreună cu părinţii.
3. Este bine ca, înainte de a pleca la şcoală, să-i arătăm încrederea că este bine pregătit şi că va face faţă cu succes tuturor provocărilor zilei. Interesul pentru activitatea şcolară poate creşte atunci când părintele solicită copilului ajutorul pentru a găsi raspunsul la o problemă legată de domeniul pe care îl va aborda acesta, în ziua respectivă, la şcoală.
Şi, nu în ultimul rând, la plecarea de acasă, oferiţi-i copilului o îmbrăţişare, un pupic sau o bomboană şi încredinţaţi-l Îngerului lui Păzitor!
PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun