Pot să spun că sunt poate un caz special. Am avut o perioadă în care am încercat să introduc iaurtul în alimentație tocmai pentru beneficiile sale. Nu l-am asimilat natural, recunosc. Nu ne-am îndrăgostit la prima vedere, nu ne-am jurat credință imediat. M-am documentat, aveam o oarecare intoleranță la lactoză și am realizat că îmi era mai ușor să consum iaurt. Și așa a fost. În plus, știam că este o sursă importantă de calciu și proteine. Cred că cei mici sunt uneori, mai puţini sclifositi decât adulţii.
După ce am început diversificarea, la ceva vreme a intrat în schemă şi iaurţelul. Era gustarea de la ora 5. Simplu sau cu avocado, nu îmi amintesc să fi avut probleme nici cu Alex, nici cu Alesia. Acum, când ne trezim mai târziu şi nu avem timp de un mic dejun mai complicată, adaug peste un iart nişte granola sau cereale integrale, mai presar şi nişte fructe deasupra şi iese cea mai delicioasă masă.
Am avut nevoie să văd cum se face iaurtul la prima mână ca să realizez cum s-a reinventat acest produs de-a lungul anilor. În timp ce mă plimbam prin fabrica celui mai bine vândut iaurt din România, Danone, mă gândeam cum a revoluționat iaurtul viețile noastre și cum a ajuns să fie plasat alături de fructe și legume în top 3 alimente esențiale pentru o viață sănătoasă.
Hai să vedem care sunt cele mai puțin cunoscute 5 beneficii ale iaurtului:
1. Așa cum am spus mai sus, iaurtul poate fi consumat de cei care au intoleranță la lactoză
Cazul meu nu era dintre cele grave, dar eu am avut o perioadă în care îmi era greu să beau lapte, dar mâncam fără probleme iaurt. Și asta pentru că lactoza din iaurt poate fi absorbită de organism mult mai ușor datorită bacteriilor “bune” care vor continua să o descompună și după ingestie.
Iaurtul îmbunătățește digestia lactozei, în cazul persoanelor cu cu toleranță redusă la lactoză. Acesta conține din start mai puțină lactoză decât laptele din care este făcut, iar bacteriile lactice vii pe care le conține vor continua să descompună lactoză și după indigestie.
2. Iaurtul este o sursă importantă de calciu și proteine
Atât pentru copiii care sunt în dezvoltare, cât și pentru adulți, iaurtul reprezintă o sursă foarte importantă de calciu. Totodată, trebuie să știți că iaurtul simplu conține aproximativ 20% din necesarul zilnic de proteine.
3. Iaurtul ajută la tratarea afecțiunilor inflamatorii intestinale sau a colonului iritabil
Iaurtul suplimentat cu baterii probiotice, cum este cel care îmi place mie cel mai mult, de la Danone, are beneficii demonstrate în tratarea acestor boli și ajută la digestie.
4.Iaurtul asigură organismului cei 9 aminoacizi esențiali pentru dezvoltarea și menținerea țesuturilor, ajutând astfel organismul să devină mai puternic
Aș vrea să meționez aici și un lucru deja cunoscut, dar deloc de ignorat, cum este aportul de calciu. Nu sunt puțin specialiștii care spun că participă activ în lupta împotriva osteoporozei.
5. Iaurtul este extrem de folosit în dietele SĂNĂTOASE
Este recomandat de nutriționiștii de top din toată lumea persoanelor care vor să piardă câteva kilograme. În plus, bacteriile bune din iaurt luptă împotriva colesterolui și vă ajută să îl țineți la un nivel echilibrat.
Le dau foarte des copiilor iaurturile Danone. Îmi place în continuare că fabrica din București care produce zilnic 1 milion de iaurturi folosește lapte exclusiv românesc. 55 de milioane de litri anual, dacă vă vine să credeți. Iar faptul că are 100 de ani de experiență în producerea lui nu poate să îmi dea decât o mare încredere.
Și DA, ca să răspund mai multor întrebări izvorâte din niște legende urbane aproape amuzante, când am ajuns la fabrică am văzut și cisternele cu lapte și locul în care se procesează și am cunoscut profesioniști de top. În afară de asta am aflat că Danone are programe de sprijin pentru fermieri și programe sociale pentru micile gospodării românești, ceea ce m-a făcut să rămân fanul lor declarat.