Una dintre cele mai mari provocări pe care le au părinții este aceea de a le explica copiilor că toate acele lucruri aboslut delicioase la gust sunt de fapt, extrem de nocive. E greu pentru un adult să se stăpânească și să nu mănânce sau să bea ceva la care poftește, dar unui copil îi este aproape imposibil. Spun „aproape” pentru că în realitate nu este o misiune chiar atât de imposibilă. Cu o singură condiție: să aibă răbdare, tact și să nu facă ceea ce îi spune copilului că nu e bine. Măcar să nu fie văzut de copil.
De exemplu, băuturile carbogazoase sunt extrem de nocive, mai ales pentru dințișorii celor mici.
Alesia mi-a spus într-o zi că mâncarea ar avea un gust mai bun dacă ar primi și un pahar de Cola. I-am explicat că în timp, îi va afecta dinții și va face carii si nu va mai avea cu ce mesteca.
Mi-a zis: „bine, dar atunci poți să îmi dai un pahar de Fanta, am văzut eu la televizor că este făcută din portocale proaspete, atunci le-a cules și le-a stors, așa cum faci tu suc de portocale”.
Am apelat la sentimente și am întrebat-o dacă crede că ar fi mai bun acel suc decât cel pe care i-l pregătesc eu cu multă dragoste. Mi-a răspund că nu, ba mai mult mi-a zis că nu va mai bea „niciodată suc de la magazin”. Treaba asta, la copii, nu e ceva prea statornic. Dar pentru o vreme pot respira liniștită.
Ca să înțelegeți și voi, mămicile și tăticii, bunicii care cedați în fața celor mici când vor „un singur păhărel de suc”, am stat de vorbă cu medicul stomatolog Jona Yousif, de la IDENT TOTAL CARE, pe care l-am întrebat care sunt efectele băuturilor carbogazoase asupra dentiției permanente.
“Băuturile carbogazoase regulate conțin cantități mari de zahăr, cauzând apariția cariilor dentare și eroziune. Din cauza băuturilor carbogazoase nivelul de PH este scăzut în cavitatea bucală și contribuie la eroziunea dentară. De regulă, este de preferat să evitați alimentele și băuturile acide.”
Nu este niciun secret pentru nimeni că acizii se găsesc în multe alimente și băuturi dulci, au efecte dintre cele mai nocive:
– eroziunii dentare
– apariţia cariilor,
– slăbesc smalţul dinţilor
– alte probleme ale dinţilor până la pierderea lor
M-a îngrijotar să citesc un studiu care spune că în Romania, numărul adolescenților care consumă băuturi carbogazoase este în creștere. Sincer, mă îngrijorează faptul că în apropierea sau chiar în incinta unităților de învățământ sunt magazine care comercializează aceste băuturi carbogazoase.
Pentru o sănătate bună a dinților, stomatologul Jona Yousif are un singur sfat: NU băuturilor acidulate. “Băuturile carbogazoase sunt total contraindicate! Însă trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem că este imposibil să trăim fără ele. Așa că, pentru a evita orice probleme, recomand folosirea de paie atunci când bem, astfel încât să evităm contacul cu dinții”
Curioși să aflați cum puteți scăpa de efectele nedorite ale băuturilor carbogazoase?
1. Scoateți din frigider băuturile carbogazoase și înlocuiți-le cu apă, lapte sau suc de fructe natural 100%.
2. Clătiţi gura cu apă după fiecare pahar de suc băut pentru a înlătura resturile băuturii care pot prelungi expunerea smalţului la componentele acide.
3. Folosiţi o pastă de dinţi şi o apă de gură cu fluor, reduce riscul apariţiei cariilor şi întăreşte smalţul dinţilor.
4. Apelați la o fluorizare profesională.
5. Și nu în ultimul rând, nu uitați să treceți pe la cabinetul medicului stomatolog cel puțin de două ori pe an, asta în cazul în care nu aveți probleme. Dar dacă aveți carii, dureri, sensibilități, faceți-vă timp și mergeți de urgență pentru că cu fiecare zi amânată, problemele se agravează.
Ps: Nu uitați că este sezonul celor mai gustoase fructe din care puteți face niște sucuri absulut senzaționale. Vă dau câteva idei pentru vară, aici.
PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun