6 LUCRURI pe care trebuie să le știi dacă îți cauți PARTENER PE INTERNET

Părerile despre faptul că fiecare persoană are un suflet pereche sunt împărțite. Totuși, ce se întâmplă atunci când acesta se află pe cealaltă parte a globului? Acum mult timp, erai imposibil să știi de existența sa. Acum, lucrurile s-au schimbat.
Iată cele mai populare sfaturi pentru utilizatorii de aplicații de întâlniri:

1. Fii realistă

Nu trebui să te gândești din prima secundă că-ți vei întâlni marea dragoste și vei avea copii, familie. Pentru aceste lucruri, este nevoie de o legătură mult mai apropiată, decât cea din spatele unor mici ecrane. Pe astfel de aplicații, există o mulțime de oameni, însă sunt și tot felul de filtre care te pot ajuta. Prin intermediul lor, vei afla cum arată persoana respectivă, câți ani are, ce hobby-uri are și multe alte lucruri.

 

2. Alege-ți o fotografie potrivită

Sociologul Tinder Jessica Carbino, într-unul din interviurile sale, a spus ce fotografii atrag cei mai mulți potențiali parteneri:
Fotografiile clare în culori luminoase, în care nu există și alte persoane, în afară de tine. Se poate face o excepție pentru un animal de companie. Nu renunța la cosmetice dacă ești fată. Principalul lucru este să nu exagerezi. Zâmbește, deoarece deschiderea și bunătatea sunt apreciate de toată lumea. Alege poze decente dacă îți dorești ceva mai mult decât o aventură de o noapte.

3. Completează-ți profilul cu informații interesante

FOLLOW ME

An error occurred while retrieving media

Cel de-al doilea cel mai important pas este completarea chestionarului. Abordează această chestiune în mod responsabil. Este important să-ți spui hobbyurile pentru că, în acest fel, vei fi căutată de oameni cu aceleași pasiune ca și tine. Veți avea imediat teme comune pentru conversație. O mică viclenie de la sociologul Tinder: scrie anumite lucrurii care vor deveni un indiciu pentru începutul primei conversații. În plus, scrie numai adevărul.

4. Ia inițiativă

Scrie-i imediat, fără a aștepta tu un mesaj. Ai un scop – să te cunoști cu o persoană interesantă. De ce să pierzi timpul? Poate că e teribil de timid sau aceasta este prima lui experiență de dating online.  Nu-ți compara foștii parteneri cu un partener online. Nu refuza să te întâlnești cu cineva doar pentru că nu este genul tău.

5. Planifică o înâlnire și în viața reală

În primul rând, cu cât se întârzie mai mult momentul întâlnirii, altcineva îți poate invita partenerul.
În al doilea rând, dacă discutați totul online, atunci la prima întâlnire nu va mai fi nimic de discutat, toate subiectele generale fiind deja discutate. În al treilea rând, poți reuși să apari cu o imagine care să nu aibă nimic de-a face cu o persoană adevărată.

6. Calculează riscurile

Nu face lucruri necalculate, cum ar fi să pleci singură cu avionul în țara în care este el. Poți face asta doar dacă el vine să te ia și dacă îți oferă o anumită siguranță. Analiează-i cât mai bine profilul până să iei o astfel de decizie importantă. Ai dreptul să știi cu cine t eve întâlni și, în plus, ai dreptul de a refuza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.