Datorită navetelor spațiale, oamenii de știință acumulează zilnic noi date despre Univers și Sistemul Solar. Iată câteva dintre cele mai recente descoperii din domeniul astronomiei – fiecare dintre ele ne aduce mai aproape de dezlegarea misterului creației:
1. E foarte posibil să fi existat cândva viață pe Marte
Neobositul Mars Rover, Curiosity, a descoperit urme de bor în niște pietre din interiorul craterelor din Planeta Roșie. Prezența acestui element indică faptul că, la un moment dat, a existat apă pe Marte – și, datorită acesteia, ar fi putut exista și apă.
2. Stephen Hawking a lansat un program pentru a căuta viața extraterestră
Planurile lui Hawking includ construirea unei navete spațiale care să folosească mii de dispozitive în miniatură pentru a căuta viața pe altă planetă. Scopul final al proiectului este ajungerea la Alpha Centauri, cel mai apropiat sistem de stele față de sistemul nostru solar. Nava va trebui să se deplaseze cu 20% din viteza luminii, ceea ce îi va permite să ajungă la Alpha Centauri în numai 24 de ani.
3. Jupiter și Neptun atacă Pământul cu comete
FOLLOW ME
Timp de douăzeci de ani, oamenii de știință au crezut că asteroizii și cometele care pătrund în Sistemul Solar sunt atrași de câmpul gravitational puternic al lui Jupiter. Totuși, cercetările recente sugerează că Jupiter și Neptun „aruncă”, de fapt, aceste obiecte în interiorul Sistemului Solar, crescând posibilitatea ca unul dintre ele să lovească Pământul cândva.
4. Există apă în stare lichidă pe Pluto
Dacă ne luăm după datele de la NASA New Horizon, există un ocean de apă lichidă la numai 100km sub crusta de pe Pluto. Se presupune că salinitatea acestui ocean este în jur de 30% – de același nivel fiind și cea din Marea Moartă pe Terra.
5. Venus a putut fi cândva locuită
Astăzi, Venus este cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar. Totuși, în urmă cu 4 miliarde de ani, pe această planetă existau oceane lichide, care au rezistat timp de 2 miliarde de ani, astfel că e posibil ca acolo să fi existat și viață.
6. Inelele și sateliții lui Saturn sunt mai tinere decât dinozaurii
Saturn are 62 de sateliți și câteva inele. Datele recente sugerează că inelele nu s-au format în aceeași perioadă în care s-a format planeta însăși (acum aproximativ 4 miliarde de ani). Modelarea computerizată arată că cei mai mulți sateliți și toate inelele au apărut relativ recent, cam în perioada în care dinozaurii umblau pe Pământ.
7. S-ar putea să existe planete locuibile pe orbitele stelelor din apropiere
În august 2016, oamenii de știință au descoperit exoplaneta Proxima b, care orbitează în zona locuibilă din jurul stelei Proxima Centauri. Temperatura de la suprafață ar putea permite existența apei în stare lichidă acolo. Dacă oamenii de știință vor descoperi că planeta are un câmp magnetic și atmosferă, atunci e foarte posibil ca pe Proxima b să se poată trăi.
Cum arăta pământul acum 4,5 miliarde de ani
Dacă am călători în timp și am vedea Pământul acum 4,5 miliarde de ani, am observa că nu era deloc albastru, ci roșiatic-galbenă. În jurul planetei au existat resturi care au format Luna după coliziunea dintre Pământ și Theia. Luna ulterioară a strălucit ca Soarele actual și a influențat gravitatea planetei noastre de 25 de ori mai mult.
Citește și: 10 LUCRURI surprinzătoare despre PLANETA PĂMÂNT pe care nu ți le-a spus NIMENI
Credem că știm totul despre planeta noastră, dar ne înșelăm amarnic. Oamenii de știință au descoperit deja multe despre Univers, dar ei cred că mai sunt o mulțime de lucruri neștiute. Iată, de exemplu, câteva informații uimitoare despre Pământ:
1. Muntele Everest NU e cel mai înalt munte din lume
Mauna Kea din Hawaii are o altitudine de 4.205m deasupra nivelului mării. Totuși, cea mai mare parte a vulcanului se află sub nivelul mării. Prin urmare, dacă îl măsori de la bază la vârf, Mauna Kea are 10.203m, cu 1.355m mai mult decât Muntele Everest.
2. Atmosfera Pământului are granițe
Linia Karman este o graniță acceptată international, aflată la o altitudine de 100km deasupra nivelului mării. Deși atmosfera Pământului se sfârșește mult mai sus, această linie a fost recunoscută de The World Air Sports Federation ca graniță între atmosferă și spațiu.
3. Cel mai uscat loc de pe Pământ se află în Antarctica
Cei mai mulți cred că cel mai uscat loc de pe Pământ este Deșertul Atacama din Chile, unde nu a mai plouat de mii de ani. Totuși în Văile Uscate McMurdo din Antarctica nu a mai plouat de aproape 2 milioane de ani. Aici, vântul poate ajunge la o viteză de 320 km/h.
4. Apa dulce reprezintă numai 3% din totalul apei de pe Pământ
Mările și oceanele reprezintă 97% din apa de pe Pământ, dar ele au apă sărată, nepotrivită pentru băut. Restul de 3% este apa potabilă, din ghețari (70%) și Lacul Baikal (20%).
5. Cel mai vechi templu din lume are cam 12.000 de ani
Göbekli Tepe, cel mai vechi templu din lume, este localizat în sudul Turciei. Cercetătorii cred că scobiturile de pe stâlppi dovedesc că acum aproximativ 11.000 de ani o cometă a lovit Pământul și a provocat o scădere bruscă a temperaturii.
6. Luna a făcut cândva parte din planeta noastră
Cercetătorii suedezi sugerează că acum 4.36 miliarde de ani, Pământul s-a ciocnit cu masa planetară ipotetică Theia, cee ace a dus la formarea singurului satelit natural permanent al Pământului.
7. În 250 de milioane de ani, continentele se vor reuni
După cum știm, Pangea, un supercontinent care a existat acum 335-175 milioane de ani, s-a separat în două continente diferite, formând Laurasia și Gondwana. Mai apoi, cele două s-au despărțit formând cele șapte continente cunoscute azi. Oamenii de știință cred că grupul se va reuni în următorii 250-300 milioane de ani, devenind un singur supercontinent numit Pangaea Ultima.
8. Un organism unicelular a cauzat prima dispariție în masă
Cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts propun o teorie despre dispariția în masa a aproximativ 90% din creaturile vii de pe Pământ. Conform acesteia, bacteria numită Methanosarcina a înflorit dintr-odată în oceane acum 250 de milioane de ani, declanșând singura extincție în masă a insectelor cunoscută. De asemenea, a oferit Archosaurs șansa de a evolua.
9. Cea mai mare parte a planetei noastre este mereu în întuneric
După cum știm, Oceanul Planetar ocupă 71% din suprafața planetei. Lumina soarelui nu ajunge la mai mult de 200m sub apă, așa că în adâncuri e mereu întuneric.
10. Și statele vecine pot avea o diferență de fus orar de 24 de ore
Deși American Samoa este la numai 2000 km de Insulele Line, diferența de fus orar dintre ele este de 25 de ore.
Citește și: 10 LUCRURI uimitoare care par FALSE la prima vedere
A fi om de știință e distractiv – faci experimente în fiecare zi, unele dintre ele fiind total nebunești. De exemplu, numeri furnicile de pe Pământ, îi ceri unui delfin să vorbească la telefon sau urmărești comportamentul fluturilor în timpul unui cutremur. Astfel de experimente pot dovedi fapte incredibile – iată câteva exemple:
1. Universitatea Oxford e mai veche decât Imperiul Aztec
Primii studenți au venit la Oxford în 1096, iar orașul stat Aztec Tenochtitlan a fost fondat în 1325. Asta înseamnă că universitatea e mai veche cu două sute de ani.
2. Când oamenii promit ceva, își încrucișează degetele mici. Asta înseamnă că cel care încalcă jurământul ar trebui să-și taie degetul mic
Acest gest e original din Japonia. În timpul perioadei Edo (1603-1868), clanurile de bandiți aveau un ritual care presupunea tăierea degetelor mici pentru a-și dovedi loialitatea. Abia mai târziu copiii au transformat această tradiție într-un joc.
3. Pe Jupiter și Saturn plouă cu diamante
Aceste planete au un adevărat cer acoperit de diamante, deoarece presiunea poate transforma carbonul în diamante. Mai întâi, fulgerele transformă metanul în carbon, care se întărește pe măsură ce cade, transformându-se în bucăți de grafit după 1.600km și în diamante după încă 6000km.
4. Există peste 1.6 m. de furnici pentru fiecare persoană pe Pământ
Mirmecologiștii estimează că pe Pământ trăiesc 1-10 cvadrilioane de furnici. Asta înseamnă că există peste un milion de astfel de insecte pentru fiecare persoană.
5. Pe lume există mai mulți flamingo artificiali decât păsări adevărate
Flamingo este o pasăre rară, dar este atât de frumoasă că mulți oameni ar vrea să o aibă în grădină. De aceea există de câteva ori mai multe păsări flamingo artificiale în întreaga lume decât există păsări vii. Există 2-3 milioane de flamingo adevărați și aproape 1 miliard de flamingo de plastic.
6. Pyrosome este un vierme imens care trăiește în ocean
Această creatură este denumită „unicorn de mare”. Este atât de rară încât nu a fost văzută decât de câteva ori. Pyrosome arată ca un vierme transparent imens, dar este de fapt format din mii de organisme care strălucesc în întuneric și se înmulțesc. Se crede că pot ajunge la dimensiunile unei balene albastre.
7. Mithridates VI nu ar fi putut să se otrăvească fiindcă era imun la otravă
Mithridates VI din Pontus lua încă din copilărie mici doze de otravă pentru a deveni imun la ele. În timpul revoltei, romanii au vrut să-l ia ostatic, iar el a încercat să se otrăvească, dar nu a reușit. Nu-i așa că viața e tare ironică?
8. Dacă am trăi complet în întuneric, am putea sta fără somn 36 de ore și am avea nevoie de 12 ore pentru a ne odihni.
9. Talpa piciorului nostru este la fel de lungă ca antebrațul tău, degetul mare e la fel de lung ca nasul, iar buzele sunt atât de lungi precum arătătorul
Tocmai ai verificat, nu-i așa? Acestea sunt proporțiile ideale folosite de artiști pentru a picta oameni. Modelul a fost identificat de Leonardo da Vinci.
10. Koala sunt singurele animale din lume cu o amprentă digitală unică, asemenea oamenilor.
Profesorul Maciej Henneberg de la Universitatea Adelaide, a dovedit că nu există diferențe între amprentele umane și cele ale unui koala.
Bonus: Poți supraviețui atacului unui rechin dacă stai liniștit
Dacă încerci să înoți și să fugi, nu vei reuși să ajungi prea departe. Abordarea corectă e să stai calm și să te miști încet. Stai cu ochii pe rechin constant. Când a trecut de tine, încearcă să găsești o cale de ieșire din apă. Dacă nu te poți îndepărta
Încercând să înoate departe nu va ajuta în situația esta. Comportamentul corect aici va fi să se miște încet, departe de calea de rechin, și stai calm. Stai cu ochii pe rechin. Când a trecut de tine, încercați să găsească o cale de ieșire din apă. Cu toate acestea, dacă nu te poți apăra și de a avea, ea a lovit pe branhii STI, ochi, sau vârful nasului său.