7 lucruri care o să-ți SALVEZE VIAȚA într-o zi

Cu toții suntem familiarizați cu principalele reguli de siguranță, indispensabile vieții. Cu toate acestea, uneori, ne aflăm în fața unei situații neașteptate, care ne fac să se simțim confuzi și să ne pierdem atunci când trebuie să acționăm.

Iată câteva fapte importante, care îți vor fi de ajutor în  orice situație neplăcută neprevăzută!

1. Învață ce trebuie să faci în caz că cineva se îneacă

6-14-5932237

Medicii recomanda ca toată lumea să învețe manevra Heimlich. S-ar putea dovedi esențial în salvarea vieții tale sau a altora în caz de sufocare. Doar urmează această succesiune de acțiuni:

1. Stai în spatele victimei și încolăcește-ți brațele în jurul taliei persoanei care se sufocă. Împing-o ușor în față.
2.  Poziționează-ți pumnul uneia dintre mâini chiar deasupra ombilicului.
3. Apucă pumnul cu cealaltă mână și apasă puter­nic pe abdomenul victimei, cu o mișcare ascen­sională bruscă, ca și cum ai vrea să ridici persoana. Această mișcare va exer­cita presiune asupra plămânilor, determinând scoaterea forțată a aerului din plămâni.
4. Repetă această manevră până la dislocarea alimentului sau corpului străin.

2. Nu folosi telefonul în timp ce mergi

FOLLOW ME

An error occurred while retrieving media

1-19-7118418

Exprții în sănătatea și siguranța susțin că atunci când încercăm să combinăm mersul pe jos cu butonatul telefonului mobil ne suprasolicităm creierul și acest lucru poate fi foarte periculos.

3. Fii sigur că porți hainele potrivite în funcție de vreme

3-17-1013328

Amintește-ți că pielea umedă elimină căldură mult mai rapid, deci este important să încerci să păstrezi pielea uscată cât mai mult posibil. Asigură-te că temperatura corpului nu scade prea repede prin purtarea de haine de lână – astfel de haine sunt foarte bune la absorbit umezeala. Bumbacul și alte țesături sunt absorbanți săraci de umiditate – purtarea de haine realizate din aceste materiale va face să îți fie frig mult mai repede. 

4. Fii sigur că ai mereu pastile împotriva alergiilor la tine

7-15-5058799

Nu se știe niciodată când te-ar putea lovi o reacție alergică! Asigură-te că ai medicamente împotriva alergiilor  la îndemână oricând. Chiar dacă nu ai avea tu nevoie, ar putea fi cruciale în salvarea altei persoane. Dacă nu le ai la tine tot timpul, măcar atunci când pleci într-o călătorie e bine să le ai la tine.

5. În cazul în care uleiul ia foc, învață să stingi flacăra corect

8-15-4690406

Pompierii avertizează să nu folosim apă atunci când încearcăm să stingăm incendiile provocate de arderea grăsimilor sau a uleiului. Particulele de apă vor ajunge la fundul tigăii și vor începe să se evapore imediat, ceea ce va face flăcările și mai puternice. Corect este să acoperi tava cu un capac.  Acesta va sista alimentarea focului cu oxigen și îl va stinge.  

6. Dacă izbucnește un incediu, încearcă să stai cât mai aproape de podea

9-15-9381124

Experții au observat că cea mai amre amenințare  în timpul unui incendiu vine de la  monoxidul de carbon, nu de la arsuri. Pentru a evita inhalarea de fum, încearcă  să stați cât mai aproape de podea posibil până când părăsești zona de pericol.

6. Dacă te simți rău în public, cere ajutorul unei singure persoane

10-13-1444298

Ar trebui să ceari ajutorul unei singure persoane. În urma studierii unui fenomen psiholgic bine documentat cunoscut sub numele de difuzie a responsabilității. Ai mai multe șanse să primești ajutor arunci când te adresezi unei singure persoane decât dacă te-ai adresa unei mulțimi. 

7. Asigură-te că ai mereu o lanternă la tine

11-7-2193976

Experții de siguranță personală recomandă să ai o lanternă la tine pentru că este un obiect foarte eficient. Dacă observi o persoană suspectă care se pregătește în mod clar să te atace, pune-i lumina de la lanternă direct în față. Ca rezultat, adversarul tău va fi temporar dezorientat, permițându-ți să te gândești la următoarea mișcare.

Întotdeauna trebuie să ai la tine documente care pot ajuta la verificarea identității și să furnizeze informațiile necesare pentru a intra în contact cu rudele tale în cazul în care se întâmplă ceva.  

sursa: brightside.me

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.