Nu e ușor să ții diete. Ai putea crede că scopul principal e cel de a începe să consumi mâncare sănătoasă, dar partea complicată e să îți formezi noi obiceiuri. Pentru a slăbi mai ușor, iată câteva trucuri puțin cunoscute:
1. Când mănânci în oraș, alege mereu cea mai mică porție disponibilă
Studiază cu meniul. Chiar dacă ești într-un loc unde se ai de ales hamburger sau pizza, alege cea mai mică porție, ca să nu fii tentată să mănânci în plus, chiar și după ce te-ai săturat.
2. Fii mai optimistă! Fiecare gând pozitiv contează
Concentrează-te numai pe gândurile bune și repetă-ți scopurile într-o manieră pozitivă, ca pe o mantra. De exemplu: „Încet, dar sigur!”, „Pot mânca numai porția comandată”, „Pot refuza desertul”.
3. E mai bine să mănânci singură decât în compania cuiva
FOLLOW ME
S-a dovedit științific că cei care mănâncă în grup mănâncă mai mult, pentru că petrec mai mult timp la masă, vorbesc și râd și nu sunt atenți la cât mănâncă. Mănâncă singură din când în când.
4. Dacă ți-e foame, miroase banane
Dacă miroși merele, menta sau bananele îți poți păcăli creierul, făcându-l să creadă că mănânci. Pofta de mâncare o să îți scadă, iar rezultatele se vor vedea curând pe cântar.
5. Înconjoară-te de obiecte albastre
S-a descoperit că albastrul scade pofta de mâncare. Încearcă deci să îți decorezi masa cu o fața de masă albastră, șervețele, farfurii și pahare albastre – asta înseamnă psihologia culorilor.
6. Mănâncă în fața unei oglinzi
Poate că ți se pare ridicol, dar dacă te uiți în oglindă când mănânci vei consuma cam o treime din porție.
7. Consumă alimente picante
Acestea conțin capsaicină, care accelerează procesul de ardere a grăsimilor din corpul tău. În plus, stimulează în mod natural distrugerea celulelor de grăsimi și îți crește metabolismul cu 20%, pentru cel puțin 30 de minute. Corpul tău va arde grăsimile, iar în acest timp tu nu va trebui să faci nimic.
BONUS:
Poate că ți s-a întâmplat să încerci anumite diete, să scapi de niște kilograme, iar după câteva săptămâni să pui la loc chiar mai multe. Iată câteva trucuri pentru a evita asta:
1. Dieta ta nu ar trebui să te facă să te simți prost sau să îți stârnească sentimente negative
Dacă te simți vinovată când mănânci ceva sau vrei să te pedepsești pentru că mai consumi și ceva dulce, nu vei obține rezultatele dorite. Scapă de sentimentele negative, concentrează-te pe lucrurile pozitive și gândește-te la reușitele de până acum.
2. Alege diete controlate, dar nu unele foarte stricte
O dietă foarte strictă poate aduce cu sine stres, anxietate și chiar căderea părului, tristețe, nervozitate, lipsa concentrării. Cel mai bine e să vorbești cu un nutriționist, care să țină cont de nevoile corpului tău.
3. Fixează scopuri realiste
Să slăbești foate repede și să arăți ca un fotomodel într-o săptămână nu e un scop prea realist. E mai bine să faci pași mici și să progresezi încet, pentru a avea un corp frumos, sănătos.
4. Ai încredere în puterea minții
Mintea ta joacă cel mai important rol atunci când vine vorba despre orice scop – chiar te ajută să-ți depășești frica de eșec. Concentrează-te la scop și ține-ți mintea activă. Dacă se plictisește, ți se va face foame.
5. Nu uita de o regulă simplă: „mai puțin înseamnă mai mult”
A lua mese mici și dese reprezintă cheia slăbirii de succes. Astfel nu îți va mai fi foame și îți vei activa metabolismul.
6. Nu uita să notezi cât ai progresat
Ar trebui să te cântărești zilnic și să notezi toate schimbările, chiar dacă sunt minime. ține minte că progresul lent este modul ideal de a pierde în greutate și de a căpăta niște obiceiuri sănătoase, fără prea multă suferință.
7. Fă exerciții fizice!
O dietă sănătoasă te va ajuta să slăbești, dar nu și să câștigi masă musculară și să ai un corp tonifiat dacă nu faci și exerciții fizice. Găsește ceva care să-ți placă – activitatea fizică te ajută să slăbești mai ușor și să te simți mai bine, reduce riscul apariției unor boli și îmbunătățește funcționarea creierului.