7 reguli pe care trebuie să le respecte o femeie însărcinată atunci când merge în vacanță

Hello, dragii mei, după cum ați văzut probabil pe pagina de facebook sau pe contul de instagram, săptămâna aceasta sunt în Grecia, în vacanță. Și cum stăteam și mă gândeam la ce subiect să pregătesc pentru emisiunea de la Itsy Bitsy, m-am lăsat inspirată în cel mai firesc mod posibil și m-am decis să vă povestesc despre lucrurile pe care trebuie să le știe o graviduță când merge în vacanță, subiect la care am devenit expertă înainte de plecare.

După ce am trecut cu bine de drum, indiferent de mijlocul de transport pe care l-am ales, trebuie să ne asigurăm că respectăm câteva reguli importante în vacanță.

1. Înainte de a pleca trebuie să faci o vizită medicului. Discutați de toate eventualele riscuri la care ești expusă în funcție de locul în care mergi, stabiliți o modalitate prin care puteți să comunicați rapid și o listă de reguli pe care să o urmezi cu strictețe.

2. Nu uita să iei cu tine medicamentele și suplimentele de care ai nevoie. Pentru că nu știi niciodată ce se poate întâmpla, e bine să nu te lași luată prin surprindere și să ai la tine produsele necesare pentru a face față oricărei situații. Totodată, ar fi bine să studiezi puțin zona ca să știi unde e cel mai apropiat punct de ajutor în cazul în care intervine vreo urgență.

3. Nu te expune prea mult la soare. Respectă cu strictețe programul de expunere la soare indicat de medici și nu sta la soare în intervalul orar de mare risc. Poți pune un prosop îmbibat în apă pe burtică pentru a o proteja și nu uita să reaplici spf la fiecare două ore. Ar fi bine și să ai un costum de baie care să protejeze burtica.

4. Hidratează-te suficient de mult. Oricât de obositor ar fi acest truism, trebuie să-i acordăm importanța cuvenită. Este cu atât mai important să te hidratezi în timpul sarcinii, pentru că trebuie să păstrezi elasticitatea pielii. Deshidratarea poate duce la dureri de cap extrem de enervante și ar fi păcat să lași un gest așa de simplu să îți strice vacanța.

5. Nu experimenta prea mult cu mâncarea. În vacanță, tentații există la tot pasul. Și mai ales pentru graviduțele pofticioase, poate fi destul de greu să te abții de la a gusta diverse preparate locale. Ar fi bine totuși să nu te aventurezi prea mult în degustări pentru că nu știi cum va reacționa organismul tău și probabil nu vrei să-ți petreci restul vacanței în pat.

6. Nu îți neglija programul de odihnă. Primul nostru impuls atunci când mergem în vacanță e să ne răsfățăm și să ne abatem puțin de la reguli. Deși în vacanță poți să adormi și să te trezești la ce oră vrei, ar fi mai bine să rămâi la programul tău obișnuit de odihnă ca să nu îți dai peste cap organismul.

7. Nu merge prea mult pe jos și nu face efort. Cu siguranță că ești foarte încântată de zona în care ai ajuns și vrei să vezi cât mai multe locuri și să faci cât mai multe, dar nu ar trebui să exagerezi. Înotul, mersul pe jos și drumețiile într-un ritm moderat (și pe un traseu moderat) sunt toate acceptabile. Pe de altă parte, scufundările spre exemplu ar putea fi periculoase pentru o femeie însărcinată din cauza schimbărilor de presiune. La fel de periculos este și schiatul pe apă sau expunerea la valuri puternice că apa ajunge cu presiune prea puternică spre burtica unei femei însărcinate.


Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.