Copilul are nevoie de modele marcante și autentice
Ei bine, pentru că descoperă că pot să o facă, pentru că găsesc utilă mica sau marea minciună, pentru că nu există consecințe notabile ale minciunii, pentru că află, încă de timpuriu, modele care să le educe și să le inducă comportamentul acesta social mai mult sau mai puțin impardonabil, pentru că le este teamă de consecințele pe care le implică adevărul, pentru că nu și-au creat încă resurse de trăire onestă și responsabilă, pentru că sunt vulnerabili emoțional și afectiv. Și or mai fi si alte motive care merită menționate, însă nu mi-am propus o abordare exhaustivă a subiectului. Nu în acest spațiu virtual.
Deci…de ce mint copiii?
1. Când află că este un obicei încetățenit, cu beneficii directe, atât pentru relația adult-adult, cât și pentru relația adult-copil, sau copil-copil. Părintele îl minte primul: ”Mergem la doctor, dar să nu-ți faci griji, că injecția n-o să te doară.” Și injecția îi creează prima traumă, pentru că l-a durut și pentru că a fost mințit. Pentru că i-a fost trădată încrederea.
2. Când fuge/neagă o realitate dureroasă sau de neacceptat pentru el. În poveștile despre sine, copilul dezvoltă scenarii diferite de viață, ca să mascheze ceea ce nu-i place, ceea ce-l doare, ceea ce nu îi este benefic. Sau inventează scenarii care să-l pună într-o lumină nouă, opusă realității lui interne și/sau externe: este erou în povestea lui de viață sau în povestea altora, este învingător, este iubit, este bogat, este liber și independent, este priceput, este încrezător s.a.m.d. . Scenariile, fabulațiile sunt și un semnal al unei imaginații și a unei creativități care i-ar putea canaliza preocupările, mai târziu, în viață, către o carieră umanistă de succes. Dar poate fi și un semnal că este nemulțumit, stresat, abandonat, neiubit sau neacceptat.
3. Pentru că îi este teamă de consecințele pe care le-ar genera realitatea pe care trebuie să o mascheze. Pentru că este des pedepsit pentru ceea ce face greșit sau diferit, pentru că nu i se explică corect ceea ce trebuie să facă, pentru că nu este ajutat să decodifice ceea ce trăiește, pentru că nu se simte acceptat sau iubit. Pentru că îi este frică de pedeapsă, deseori, punitivă (bătaie).
4. Pentru că simte nevoia să protejeze persoana căreia îi ascunde adevărul. Copiii sunt magistrali când hotărăsc că trebuie să protejeze adultul important din viața sa. Ar putea înșela și un detector de minciuni. Exagerez un pic, dar sunt prea dese situațiile în care părinții nu realizează că sunt mințiți de coopilul lor pentru că adevărul ar fi dureros pentru primii. Cel puțin așa decide copilul: ar fi prea dureros pentru părinte și prea rușinos pentru el, ca părintele să afle acel adevăr.
FOLLOW ME
5. Pentru că sentimentul rușinii este prea puternic. Instanța Supraeului deține controlul și îi limitează copilului devenirea, dezvoltarea. I s-a insuflat încă de timpuriu acest sentiment nevolnic și profund greșit, cu consecințe nefericite pentru existența sa socială și personală. Sintagma ”Să-ți fie RUȘINE” este un laitmotiv în educația copilului. Maschează rușinea prin minciună sau prin modificarea adevărului.
6. Pentru că sentimentul vinovației este, de asemenea, prea mare, prea greu de dus. Copilul nu a făcut ceva GREȘIT, ci ceva RĂU! El asimilează noțiunea de ”rău” în mod diferit decât adulții. Copilul se identifică cu noțiunea de rău: ”Deci eu sunt RĂU!” Ca să facă față realității acesteia trunchiate, precum că el este ”rău”, alege să modifice realitatea în așa fel, încât sentimentul vinovăției să fie diminuat. I s-a spus deseori că este vinovat, a acceptat tot de atâtea ori că este vinovat. Mai trebuie doar să încerce să facă față unori culpabilizări peste măsură acceptate și asumate. Paharul acceptării este deja prea plin. Mecanismul de apărare al copilului: minciuna.
7. Pentru că a aflat că minciuna are beneficii și încă sumedenie. Poate obține libertate, fie aceasta și temporară, poate fenta o responsabilitate, poate obține un obiect, i se poate îndeplini o dorință, poate obține atenție afectivă de care nu are parte prea des s.a.m.d. . Nu este o realitate respinsă unanim de societate: mama minte, tata minte, educatoarea/profesoara minte, prietenul minte, politicul minte, vânzătorul minte etc. .
Copiii mint și când nu li se permite, dar li se pretinde. Ca un copil să își asume o realitate nefericită, trebuie să îi ajutăm să fie încrezător în resursele sale de a repara ceva greșit. Adevărul și numai adevărul nu ține loc de mamă și de tată într-o societate marcată de minciună. Adevărul nu te protejează. Dimpotrivă. Dacă îi spune unui coleg de clasă că este gras, învățătoarea îl admonestează și îi insuflă, probabil, sentimentul rușinii sau al vinovăției. Copilul nu se simte protejat în interiorul adevărului.
Ca să îi fie educată credința că adevărul primează în tot și în toate, atunci modelele trebuie să fie marcante și autentice. Iar acele modele trebuie să îi insufle copilului curaj, să îi dezvolte discernământul prin trăirea reală și prin educația bazată pe alegere. Să îi insufle încredere și să nu-i taie aripile, nici măcar atunci când trebuie să suporte o consecință a faptei lui. Să nu-l hiperprotejeze, ci să-l lase să se confrunte cu realitatea pe care a ales să o trăiască și care poate să-l învețe mai mult despre sine, decât șapte povești cu deznodământ fericit/nefericit, trăite de alții, nu de el.
Psihoterapeut Dana Dumitra Dumitrache
Copilul inca de foarte mic simte dualitatea gandurilor, fapta sau vorba spusa. El simte empatic adevarul – „isi citeste” interlocutorii indiferent cine sunt acestia si se comporta ca atare neacceptandu-i in prejma sa sau a celor dragi. Copilul simte cand mama tatalui n-o prea place sau accepta pe mama lui si ii respinge prezenta prin tipete sau manifestari de respingere. Nici cunostintele apropiate care vin in vizita nu sunt prea usor accptate daca este un copil jipersensibil din nastere si simte campul si mesajele energetice transmise. Campul electromagnetic al unui om are toate informatiile despre sine si asa interactionam cu orice alta fiinta in plan subtil. Un caine, o pisica, o pasare, ne place sau nu si ne va accepta sau nu in prejma sa. La fel si copilul mic.
Dar el va fi educat sa accepte aceasta dualitate si sa raspunda la cuvinte nu la ceea ce sincer simte. Deci sa se autominta. Devine deja a doua natura fireasca si in loc sa isi asculte instinctele si sa dea raspunsuri pe masura – sa le cosmetizeze intr-o forma acceptata de adulti ca fiind „adevar”. Deci cine il invata pe copil sa minta ? Cine nu suporta adevarul ? Sau care este adevarul pe care vrea un adult sa il auda de la un copil ?Ce sa faca un copil cand simte ca ceva se intampla cu parintii lui si nu stie cum sa ii impace ? Cand vrea sa fie bagat in seama ca un membru cu drepturi depline intr-o familie in care i s-a spus ca este mult dorit si asteptat ? Cand simte ca parintii se mint sau se minte in relatiile de familie , sociale ? Cand intre adevarul pe care el il simte si ceea ce fac adultii este o diferenta atat de mare ? Copilul se adapteaza dupa comportamentul adultului care ii ofera cea mai mare atentie si afectiune – apoi va invata rapid sa manipuleze si atentia celorlalti. Copilul va alege intre a fi introvertit si extrovertit raportat la mediul unde va creste si apoi isi va gasi sau nu alte resurse de adaptare. Nevoia de a fi acceptat sau de a socializa raportat la starea emotionala si propriile impulsuri ale sexului si personalitatii ii va definitiva ulterior caracterul cat si nevoia de recunostere, apartenenta, evolutie sociala. Ciudat acesta dualitate pe care o blamam este ….. cea care este motorul evolutiei umane azi – catre ……. Si salvarea vine de la psiholog sau……. cine sunt si ce vreau eu de fapt ?Am curajul si raspunderea de a spune numai si numai adevarul si sa imi asum consecintele ?
Copilul inca de foarte mic simte dualitatea gandurilor, fapta sau vorba spusa. El simte empatic adevarul – „isi citeste” interlocutorii indiferent cine sunt acestia si se comporta ca atare neacceptandu-i in prejma sa sau a celor dragi. Copilul simte cand mama tatalui n-o prea place sau accepta pe mama lui si ii respinge prezenta prin tipete sau manifestari de respingere. Nici cunostintele apropiate care vin in vizita nu sunt prea usor accptate daca este un copil jipersensibil din nastere si simte campul si mesajele energetice transmise. Campul electromagnetic al unui om are toate informatiile despre sine si asa interactionam cu orice alta fiinta in plan subtil. Un caine, o pisica, o pasare, ne place sau nu si ne va accepta sau nu in prejma sa. La fel si copilul mic.
Dar el va fi educat sa accepte aceasta dualitate si sa raspunda la cuvinte nu la ceea ce sincer simte. Deci sa se autominta. Devine deja a doua natura fireasca si in loc sa isi asculte instinctele si sa dea raspunsuri pe masura – sa le cosmetizeze intr-o forma acceptata de adulti ca fiind „adevar”. Deci cine il invata pe copil sa minta ? Cine nu suporta adevarul ? Sau care este adevarul pe care vrea un adult sa il auda de la un copil ?Ce sa faca un copil cand simte ca ceva se intampla cu parintii lui si nu stie cum sa ii impace ? Cand vrea sa fie bagat in seama ca un membru cu drepturi depline intr-o familie in care i s-a spus ca este mult dorit si asteptat ? Cand simte ca parintii se mint sau se minte in relatiile de familie , sociale ? Cand intre adevarul pe care el il simte si ceea ce fac adultii este o diferenta atat de mare ? Copilul se adapteaza dupa comportamentul adultului care ii ofera cea mai mare atentie si afectiune – apoi va invata rapid sa manipuleze si atentia celorlalti. Copilul va alege intre a fi introvertit si extrovertit raportat la mediul unde va creste si apoi isi va gasi sau nu alte resurse de adaptare. Nevoia de a fi acceptat sau de a socializa raportat la starea emotionala si propriile impulsuri ale sexului si personalitatii ii va definitiva ulterior caracterul cat si nevoia de recunostere, apartenenta, evolutie sociala. Ciudat acesta dualitate pe care o blamam este ….. cea care este motorul evolutiei umane azi – catre ……. Si salvarea vine de la psiholog sau……. cine sunt si ce vreau eu de fapt ?Am curajul si raspunderea de a spune numai si numai adevarul si sa imi asum consecintele ?