Prævenire melius est quam curare
Fie că ne place sau nu, pragul cabinetului medical tot trebuie să îl trecem. Fie că mergem de bună voie, pentru a ne consulta şi a preveni, fie că mergem de nevoie, pentru a ne trata, de medic nu scăpăm. Şi, aşa cum spuneau vechii înţelepţi, mai lesne este a preveni decât a vindeca.
Dr. Dan Cernescu, medic de familie, spune că „este important să vii la control anual, aşa se poate stabili dacă trebuie să faci un set de analize complet sau dacă sunt necesare doar anumite investigatii. Cele mai multe cazuri de boli grave ar putea fi prevenite dacă pacientul ar merge din timp la control, dar, pentru că românul este mai delăsător de fel, ajunge la medic când boala deja s-a instalat.”
Nu toată lumea are nevoie să facă analizele anual: „Sunt pacienţi care au nevoie de analize anual, alţii trebuie să le repete de mai multe ori pe an, iar alţii le pot face şi la cinci ani. Depinde de moştenirea genetică, dar şi de stilul de viaţă. Stabilim aceasta numai după ce omul vine la control.”
Dr. Dan Cernescu ne spune care sunt principalele analize pe care trebuie să le facem:
- Electrocardiogramele – monitorizează activitatea cardiacă; astfel, pot fi prevenite afecţiunile care conduc la infarct sau alte afecţiuni grave.
- Ecografia abdomeno-pelvină – ne ajută să aflăm în ce stare este ficatul şi colecistul, splina, rinichi, apendic, ovare. Starea de sănătate poate fi foarte gravă când patologicul nu mai este între valorile normale.
- Tensiunea arterială
- Hemoleucograma – analiza care identifică anemia, infecţiile, alergiile: „Nu este un secret că acei oameni care suferă de anemie sunt în mare pericol. De la anemie se pot trage o serie de alte afecţiuni grave şi foarte grave. Acestea pot fi pevenite şi chiar tratate dacă se cunosc din timp.”
- Glicemia ridicată este un pericol pentru pacient de a suferi de diabet zaharat.
- Sumarul de urină poate descoperi infecţii ale căilor urinare, diabetul zaharat şi insuficienţa renală.
- Ionograma cuprinde dozarea ionilor pozitivi- sodiu, potasiu, calciu, magneziu și negativi -clor, bicarbonați, proteine, fosfați, sulfați, acizi organici.Ionograma urinară şi cea sangvina se fac de cele mai multe ori împreună, deoarece se stabileşte starea funcției renale și suprarenale.
- Determinarea transaminazelor TGO/TGP, indicatori ai funcţiei hepatice – hepatita B, C infecţie HIV-SIDA.
- Sideremia indică concentraţia de fier. Lipsa fierului din organism este un mare pericol pentru sănătate.
- Radiografia pulmonară este analiza recomandată pentru fumători. Dr. Cernescu spune că nu puţini au fost fumătorii care, făcând această analiză, au constat cât de gravă este sănătatea plămânilor lor şi care au renunţat la ţigări. Fumatul ocupă un loc fruntaş în top 3 cauze de mortalitate la nivel global.
- Controlul la dentist se face odată la şase luni.
- Consultul oftalmologic se face odată pe an şi poate preveni durerile de cap, tulburările de vedere, glaucomul sau cataracta.
- Consultul endocrinologic ajută în cazul variaţiilor ponderale semnificative, independente de aportul alimentar, schimbări bruşte de dispoziţie, intoleranţă la temperaturi extreme, palpitaţii, senzaţie de sufocare.
- Fibrinogen indică capacitatea de coagulare a sângelui.
Femeile este important să facă anual următoarele teste:
- Testul Babeş-Papanicolau, prin care se identifica infecția cu candida, trichomonas sau o inflamație nespecifică a cervixului.
- Ecografia mamară poate identifica din timp tumorile benigne şi maligne ale sânului.
- Mamografia se recomandă femeilor cu vârsta între 40-50 de ani, se face la un interval de un an şi jumătate, iar după 50 de ani se face anual.
Analizele anuale pot fi făcute la medicul de familie sau la medicul de specialitate. Important este să mergi şi să le faci pentru a depista din vreme posibilele probleme de sănătate. Costul acestora nu este mare şi este mult mai ieftin să ştii din timp ce ai de făcut pentru a-ţi păstra sănătatea decât să afli când poate fi prea târziu şi atunci, deşi ai fi în stare să plăteşti oricât, să nu se mai poată face nimic.
FOLLOW ME
Photo Credits: www.dailyfinance.com