Ştii care sunt analizele obligatorii pentru copiii tăi?

Ca şi adulţii, şi cei mici trebuie să meargă la controlul medical o dată pe an. Sunt câteva analize pe care obligatoriu trebuie să le facem celor mici. De ce este important să facem aceste analize? Pentru că, pe de o parte, ajută copilul să se dezvolte normal, iar pe de altă parte, pot fi depistate la timp şi prevenite o serie de boli grave care îi afectează pe cei mici.
Am stat de vorbă pe această temă cu dr. Mihaela Muşetescu, medic pediatru, specialist medicină de familie, care atrage atenţia proaspetelor mame să monitorizeze fiecare mişcare sau reacţie pe care bebeluşul o are încă din primele zile de viaţă: „Observaţi-le comportamentul în timpul alăptării, al somnului sau când vă jucaţi cu ei. Un bebeluş care respiră greu în timpul alăptării poate oboseşte şi atunci poate fi vorba despre o problemă cardiacă. Nu ignoraţi aceste semnale date de sugar, deşi nu poate vorbi, din comportamentul lui se poate înţelege că nu este bine.” Astfel, un copil care nu doarme sau nu mănâncă poate avea o problemă. Este important să fie dus la medic pentru că acesta ştie ce analize trebuie să îi facă. Medicul pediatru înţelege cel mai bine semnalele pe care bebeluşul le dă.
Ştii care sunt analizele obligatorii pentru copiii tăi?
Până la vârsta de un an, micuţul este observat din punct de vedere al dezvoltării generale, al greutăţii, auzului, văzului. I se fac obligatoriu şi ecografii abdominale, dar şi testele dehemoleucogramă.
Până la 3 ani, trebuie să i se măsoare tensiunea arterială şi dacă nu sunt probleme, analiza se repetă la vârsta de 6 ani.
Analizele de sânge se fac copiilor doar în caz de suspiciuni, la recomandarea medicului pediatru. Dacă vorbim despre analizele anuale obligatorii ale copilului, medicul pediatru ne spune că acestea trebuie să conţină:
  • hemoleucograma
  • fibrinogen
  • deremie
  • calciu total
  • calciu ionic
  • magneziu
  • creatinină
  • sumar de urină
  • examen coproparazitologic
  • exsudat faringian
  • controlul medical la stomatolog  

     

   Ce analize trebuie sa le facem copiilor?photo 2
Un aspect de care trebuie să ţină seama părinţii este istoricul bolilor din familie. Dacă este cineva în familie cu boli grave, celui mic trebuie să i se facă controale amănunţite să se afle dacă nu cumva şi el poate să moştenescă acele afecţiuni.
Ştiu că nimănui nu îi place să meargă la medic, iar pe cei mici acest lucru îi poate speria (fie vorba între noi, şi pe mine mă îngrozeşte asta, dar ştiu că este spre binele meu şi atunci merg). Recomandarea mea este să îi explici micuţului tău că mersul la control medical este o activitate ca oricare alta pe care o faceţi împreună. Să vă jucaţi de-a doctorul. Medicii ştiu cel mai bine cum să abordeze orice vizită, dar şi părinţii trebuie să îi pregătească pe copilaşi. 
De asemenea, medicul pediatru ne atrage atenţia asupra modulului în care le vorbim micuţilor despre doctori: „Nu îi ameninţaţi că, dacă fac prostii sau nu vă ascultă, îi duceţi la doctor. Nu este deloc benefic nici pentru ei, nici pentru voi ca părinţi şi nu ne ajută nici pe noi, medicii. Copilul nu trebuie să înţeleagă că doctorul este un om rău care îi provoacă suferinţă. De multe ori, controlul medical al copilului nu presupune durere fizică, dar cei mai mulţi copilaşi sunt îngroziţi de acest lucru tocmai pentru că părinţii nu au un mod corect de abordare al acestei probleme.”
Aşadar, dragi părinţi, nu uitaţi să mergeţi cu cei mici la medic pentru analize şi aveţi grijă să se simtă confortabil atunci când ajungeţi la control. Sănătatea se păstrează!

 

2 comentarii pe “Ştii care sunt analizele obligatorii pentru copiii tăi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.