Schema de vaccinare pentru bebeluși („obligatorii”+opționale)

Nu cred că există suferință mai mare pentru un părinte decât să își vadă copilul bolnav. Eu sunt o fire foarte empatică și devin sensibilă chiar și atunci când vine vorba de alți copii. Pur și simplu, gândul că un copilaș nevinovat suferă, îmi frânge inima. Săptămâna trecută am trecut printr-un astfel de episod cu finuța mea, de nici două luni. Când am văzut-o cu perfuzia în piciorușul ei mic, m-au trecut fiori reci și am crezut că o să leșin…

Din fericire, acum e bine și s-a întors acasă, dar zilele acelea în care a fost în spital au fost destul de grele pentru toată familia. Cea mică este predispusă la otită și pentru că nu a făcut încă toate vaccinurile, s-a declanșat într-o formă mai severă.

Medicii i-au spus prietenei mele că dacă ar fi apucat să facă vaccinul pneumococic, micuța ar fi avut o formă mai ușoară și nu ar fi necesitat atâtea zile de tratament.

Bolile pneumococice sunt din ce în ce mai dificil de tratat din cauza rezistenței la antibiotice pe care au dezvoltat-o, iar printre cei mai afectați sunt copiii sub 2 ani și sugarii, pentru că au sistemul imunitar în formare. Printre bolile pneumococice se numără: otita medie acută, septicemia, pneumonia pneumococică și meningită pneumococică, care provoacă mai multe decese în rândul copiilor decât orice altă boală, așa că vaccinarea antipneumococică este considerată de comunitatea medicală ca fiind absolut necesară.

Vaccinul pneumococic se face la medicul de familie, în 3 ture (la 2,4 și 11 lun). Găsiți mai multe informații despre acest vaccin în materialul realizat de Coaliția România Sănătoasă:

FOLLOW ME

Eu am făcut tuturor copiilor toate vaccinurile „obligatorii” (nu sunt obligatorii prin lege, ci recomandate). Am foarte mare încredere în Dl. Doctor Dan Cernescu, medicul nostru de familie încă de pe vremea în care era Alex mic, care are o vârstă înaintată și foarte multă experiență cu copiii. Nu am avut probleme cu niciunul dintre copii, nu am avut complicații și mă rog la Dumnezeu să nici nu am.

Am vrut să fac o întrebare referitoare la schema de vaccinuri și în cartea „12 luni fără griji”, dar medicii cu care lucrez m-au sfătuit să nu o pun, pentru că se mai schimbă datorită cercetărilor din acest domeniu și pot apărea între timp și altele pe listă. Am decis totuși să o public pe blog și, în timp, o voi actualiza.

Schema actuală de vaccinuri conform Calendarului Național de Vaccinare, elaborat de Ministerul Sănătății (noiembrie 2019)

1.Vaccinuri care se fac în maternitate:

Vaccinul hepatitic B (Hep B) – se administrează nou-născuților, în primele 24 de ore de viață.

Vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG) – se administrează nou-născuților, în primele 2-7 zile de viață.

2.Vaccinuri care se fac la medicul de familie în primul an de viață:

Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) –
prima doză – se administrează bebelușilor la vârsta de două luni

Vaccinul pneumococic – prima doză – se administrează bebelușilor la vârsta de două luni

Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B)
– a doua doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni

Vaccinul pneumococic – a doua doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 4 luni

Vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) – a treia doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 11 luni

Vaccinul pneumococic – a treia doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 11 luni

Vaccin rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat (ROR) – prima doză – se administrează bebelușilor la vârsta de 12 luni

Eu sunt pro-vaccinării și vă îndemn, ca întotdeauna, să discutați cu un medic în care aveți încredere și să luați cele mai bune decizii pentru familia voastră.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

0 comentarii pe “Schema de vaccinare pentru bebeluși („obligatorii”+opționale)

  1. Diana M says:

    Ieri am fost cu fetita la vaccinul de la 4 luni și ne-a spus ca următorul se face la 9 luni. Conform articolului dumneavoastră următorul ar fi la 11 luni… Hmmm… Eu ce sa te? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.