Vara toată lumea vrea să slăbească repede şi frumos. Chiar si eu încerc să îngraș porcul în ajun. Of, ce bine ar fi dacă acest vis ar deveni realitate! Şi dacă s-ar putea să se întâmple peste noapte, totul ar fi perfect. Dar, cum nu ne-am îngrăşat de pe o zi pe alta, nici de slăbit nu vom slăbi văzând cu ochii. Cu toate acestea, există o speranţă pentru eliminarea colăceilor de pe burtă, aripioarelor generoase, braţelor grasuţe şi tremurătoare. Ştiu că fiecare dintre noi, femeile, ajungem să disperăm şi să fim dispuse să cheltuim cât nu face, să îndurăm toate chinurile numai să scăpăm de kilogramele în plus, doar ca tabloul idilic, acela în care suntem nişte modele, să devină realitate.
M-am pus, aşadar, un pic pe treabă şi am căutat cele mai eficiente 3 proceduri de slăbit, iar de la dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog am aflat că două dintre cele mai eficiente şi mai noi tehnologii pentru slăbit sunt: ultrasunetul focusat şi criolipoliza.
„Ultrasunetul focusat combinat cu radiofrecvenţa (ultrashape) sparge celulele care ţin grăsimea direct şi imediat. Drenajul pentru rezultatul efectiv durează 2 săptămâni.”
Avantaje majore:
- este neinvaziv, nu necesită analize sau perioadă de recuperare
- pielea arată bine şi nu slăbim în zone nedorite
Dezavantaje:
- există un singur echipament medical aprobat FDA şi CE (ultrashape) care demonstrează precizia, lipsa riscurilor. Atenţie, însă, că există o mulţime de copii care au nume asemanatoare
- preţul de cost mare (600 euro/zonă mare, 400 euro/zonă mică) necesită între 1-3 şedinţe/zonă
- are efect doar acolo unde este aplicat şi doar pe grăsimea situată între piele şi muschi, nu înlocuieşte o dietă şi un stil de viaţă sănătos
Criolipoliza – sparge 40% din celulele grase pe zona pe care este aplicat tratamentul. Drenajul pentru rezultat durează 6 săptămâni.
FOLLOW ME
Avantaje majore:
- este neinvaziv, nu necesită analize sau perioadă de recuperare
- pielea arată bine şi nu slăbim în zone nedorite
- există mai multe echipamente aprobate FDA şi /sau CE. Atenţie: unele coboară sub 10 grade Celsius şi sunt sunt mai riscante
Dezavantaje:
- durează mai mult şi putem face şedinţele la minim 6 săptămâni (dacă zona de tratat necesită 3 şedinţe, asta înseamnă 18 săptămâni)
- dacă în zonă grăsimea este fibrozată, numărul de celule grase atinse este mic, atunci numărul de şedinţe va fi suplimentat
- real, preţul de cost este mare (250 euro/zonă mare, 200 euro/zonă mică, 1-3 sedinţe)
- nu are efect decât acolo unde este aplicat şi doar pe grăsimea situată între piele şi muschi, nu înlocuieşte o dietă şi un stil de viaţă sănătos
„Toate aceste metode reprezintă modelări corporale adresate zonelor cu probleme : abdomen, aripioare, genunchi, braţe şi sunt destinate obţinerii unor rezultate rapide doar pe zonă sau dacă ţinem dietă şi vrem să grăbim rezultatul armonios. Sunt permise la bărbaţi, dar pe mai puţine zone: abdomen, sâni”, ne explică medicul dermatolog.
Unul dintre cei mai mari duşmani ai siluetei perfecte este celulita şi există zvonuri că nu se poate scăpa de ea. Dr. Viviana Iordache, însă, are veşti bune. „De celulită se poate scăpa, cel puţin de o parte din ea, adică de 2-3 grade. Celulita este de 3 tipuri şi fiecare are câte 6 grade. Lupta este nedreaptă, nu suntem construite toate femeile la fel, nu trăim la fel şi nu dispunem de resurse egale de timp şi bani. Cele mai eficiente metode de a scăpa de celulită sunt cele care combină mai multe terapii într-o şedinţă. Adică pentru problema circulatorie combinăm: vacuum, masaj, infraroşu, pentru o celulită fibroasă, radiofrecvenţa cu masajul, iar pentru fermitatea pielii, radiofrecvenţa. Astfel, cu un singur aparat, Velashape, Velasmooth, putem trata eficient şi, mai ales, putem preveni ca celulita să se agraveze. Dacă mai adăugăm drenajul limfatic, mişcarea în apă, masajul clasic cu o alimentaţie sănătoasă, rezultatele se pot vedea mult mai repede.”
Din punct de vedere financiar, aceste proceduri nu sunt pentru orice buzunar. Nu vă ascund că acestea sunt tratamente pe care le poate urma o femeie care are venituri medii şi peste. Preţul unei şedinte cu echipamentele din gama Vela este de 70 de euro, dar rezultatele apar după 10 şedinte, iar pentru întreţinere, trebuie să mai mergeţi cel puţin 1-2 luni.
Pentru cine nu îşi permite să apeleze la gama aceasta de tratamente, există tratamentele naturiste care sunt mult mai accesibile:
- beți 2-3 litri de lichide pe zi
- faceți mişcare în apă, 1-2 ore de cel puţin 2 ori/săptămână
- faceți mişcare de tip cardio, cum ar fi alergatul sau mersul cu bicicleta
- mănâncați hrană naturală, fără hormoni, fără chimicale