Oamenii care poartă ochelari s-au obișnuit deja că nu se pot despărți de acest accesoriu ce îi ajută să se descurce. Dacă în copilărie erau nevoiți să suporte glumele proaste ale colegilor, odată cu înaintarea în vârstă, oamenii care poartă ochelari au devenit conștienți de hazul unor situații în care se află.
Problemele de sănătate minore pot fi abordate cu puțin umor, așa că iată prin ce trec zilnic cei are poartă ochelari:
1.
Când în sfârșit vii acasă de la serviciu și vrei să te întinzi pe o parte, dar și să vezi.
2.
Când te trezești și vrei să te bucuri de o cană fierbinte de cafea aburindă.
FOLLOW ME
3.
Când prietenul tău îți cere ochelarii ca să-i încerce și lasă amprente uleioase pe lentile.
4.
Cutreieri întreaga casă în căutarea ochelarilor, numai ca să îi găsești apoi pe cap.
5.
Când tocmai ai început să porți ochelari vs. câțiva ani mai târziu.
6.
Fir-ar să fie de ploaie!
7.
Când îți pierzi ochelarii și nu poți să-i găsești fiindcă nu poți să vezi fără ei.
8.
Prietenii mă întreană adesea de ce pot mereu ochelari de soare așa de mari.
9.
Nu, nu mă uit chiorâș.
10.
Când oamenii îți cer să-ți dai jos ochelarii și tu spui „Bine, dar nu râde!”
11.
Iarna e cel mai frumos anotimp din an. Mai ales într-o zi rece când intri într-o cameră unde e cald.
12.
Doctorul: citește literele de pe diagramă. Eu: doctore, unde ești?
13.
Au trecut exact zece minute de când mi-am curățat ochelarii!
14.
Cum văd fără ochelari / Cum cred prietenii că văd fără ochelari.
15.
Când începi să porți lentile de contact, dar încă ai obiceiul e a-ți rearanja ochelarii.