Jono Lancaster – motivational
Lipsa simetriei figurii lui ne-ar determina să judecăm în doi timpi și trei mișcări, nu?
Ce nu știți (și nu am știut nici eu) e că Jono Lancaster, britanic, 30 de ani, suferă de o mutație genetică extrem de rară care nu permite ca oasele craniului, obrajii și mandibula să se dezvolte până la maturitate.
Sindromul Treacher Collins are o recuență de un caz la 50 de mii. Integrare socială la limita imposibilului. Tratament nu există. Pe termen lung, pierderea auzului și vederea. Ceea ce înseamnă, din nou, incapacitate de a munci, deci, de a fi acceptați de societate. Munca ne face, ne place sau ba, animale sociale.
Nu, Jono nu e un alt caz social pentru care ar trebui să donăm bani. În ciuda evidenței, Jono e un erou. Nu poartă capă, nu zboară și nici nu e de o frumusețe răpitoare. Dar ține titlurile ziarelor și încurajează copiii care suferă de aceeași maladie.
„Mi-ar fi plăcut ca, atunci când eram mic, să fi întâlnit pe cineva așa ca mine: mi-am găsit un loc de muncă, am o prietenă stabilă și să îmi spună – uite ce poți realiza.”
Deunăzi, de pildă, Jono a zburat din UK în Australia pentru a se întâlni cu o fetiță de doi ani, având aceeași boală.
Deci, până la urmă, există oameni care, deși iau startul de pe ultima poziție, ajung fruntași. Își iau viața în mâini și, pe undeva, pe parcurs, realizează că singura cale e binele necondiționat.
Jono inspiră zilnic mii de oameni și motivează alte sute, care, la rândul lor, vor da mai departe sub capa invizibilă a omeniei, #faptebune.
Iar azi am vrut să vă spun povestea lui sărind chinurile copilăriei și întrebările despre locul său în lumea noastră mare și de multe ori necruțătoare.
M-a inspirat persistența cu care dă mai departe…speranța.
