Răstignirea nu era o practică obişnuită pentru evrei. Cu excepţia anului 87 î.Hr., când regele Alexandru Ianeul a crucificat 800 de locuitori ai Ierusalimului, această pedeapsă era aplicată în Palestina doar de către autorităţile romanne. Cei condamnaţi la moarte pe cruce erau dezbrăcați, biciuiți și obligați să își ducă bârna orizontală a crucii în spate până la locul execuției. Conducătorul provinciei pronunța sentința într-un loc public. În cazul Mântuitorului Hristos, cel care a rostit sentința a fost Pilat.
La locul execuție, era posibil ca picioarele condamnatului să fie așezate pe un scăunel – asta ușura durerile, dar lungea chinul. În vârful stâlpului vertical al crucii se fixa o scândură pe care se scria vina condamnatului – exemplul Mântuitorului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor.”
Trupurile fără de viață erau aruncate într-o groapă comună, cu instrumentele execuției sau era încredințate oricui ar fi dorit să le îngroape. Sfintele Evanghelii ne spun că Domnul a fost coborât de pe Cruce de Iosif din Arimateea și îngropat împreună cu Nicodim, într-o grădină din apropierea locului răstignirii.
Vinerea Paștilor, numită și Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, este o zi de doliu a întregii creștinătăți, deoarece în această zi a fost răstignit și a murit Iisus. Este o zi de post negru, în care nu se bea decât apă toată ziua. Nu se mănâncă urzici și nu este folosit oțetul, deoarece Mântuitorul a fost bătut pe cruce cu urzici și i-au fost udate buzele cu oțet.
Nimic din ce este semănat în Vinerea Mare nu rodește. Evită deci mersul pe câmp, semănatul, muncile agricole.
Dacă vrei să sacrifici păsări sau un animal pentru masa de Paști, nu lăsa acest lucru pe Vinerea Mare, când astfel de activități sunt interzise. De asemenea, în această zi nu se spală, nu se coase și nu se face curățenie. Cei mai superstițioși evită să se tundă, fiindcă se spune că asta poate duce la moartea cuiva din familie.
