Toate femeile știu că atuci când apare un copil în viața ta, toate obiceiurile ți se schimbă. Dacă până la sosirea lui pe lume mâncai tot ce pofteai, orice mamă știe că puterea exemplului e cea mai importantă, așa că începi să integrezi în meniul tău cât mai multe alimente bogate în vitamine și nutrienți.
O să fiu foarte sinceră și o să spun că nici eu nu mă omor după gustul tuturor alimentelor sănătoase, însă știu că este foarte important pentru copii să le consume pentru a se dezvolta și pentru mine pentru a mă menține sănătoasă, așa că nu ne lipsesc din casă.
Dacă o întreb acum pe Alesia ce ar vrea să mănânce o să-mi spună că vrea un bol mare cu cereale. Pe lângă aceste minuni dulci, ai zice că legumele mele verzi și neprietenoase nu au nicio șansă! Ei bine, iată că am găsit secretul să integrez orice ingredient pe care„trebuie” să-l mâncăm într-un fel de „cal troian” care să ascunsă scopurile mele bine intenționate.
Iată o rețetă simplă, pe placul celor mici: