Dincolo de viața de zi cu zi, 1 decembrie este o zi a responsabilității
Noi avem țara pe care au visat-o ei
Mai sunt doar câteva zile până la 1 decembrie când vom sărbători Ziua Naţională a României. Ne vom evalua cu siguranţă plusurile şi minusurile naţionale, cu mai multă blândeţe şi o tentă de optimism, vom sărbători împreună fie ieşind din case, fie din faţa micilor ecrane, vom schimba pareri şi vom găsi motive de mândrie. De aceea, pe parcursul a patru zile, voi aduce aici, în fața voastră, patru romani care ne vor vorbi despre însemnătatea de a fi român, despre ceea ce a însemnat și ar trebui să însemne nu doar ziua de 1 decembrie, dar și apartenența la romanitate, români cu povești pe cât de diferite, pe atât de fascinante, români talentați, români unici, români care au reușit frumos și pe care sper să-i descoperiți și să-i (re)descoperiți așa cum merită.
Suntem români, dar ce ştim, de fapt, despre ziua noastră naţională? Ce putem povesti unui străin despre 10 mai, 23 august, 1 decembrie? Pe parcursul timpului, toate aceste zile au fost sărbătorite ca fiind Ziua Naţională a României. Despre semnificaţia acestei zile, despre trecutul şi prezentul ei, am vorbit cu istoricul Adrian Majuru, într-un interviu amplu şi extrem de interesant.
Ce înseamnă ziua de 1 decembrie? Care este semnificația ei?
Ziua de 1 decembrie este o poveste mai veche, chiar dacă, pentru noi, de puțină vreme, de doar 23 de ani, reprezintă Ziua Națională. De aproape 100 de ani, a fost o festivitate care, în fiecare an, a însemnat foarte mult pentru România Mare de după 1918, deși Ziua Națională era cu totul alta. Era sărbătorită în luna mai și dedicată regelui. Ziua de 1 decembrie și-a păstrat, însă, semnificația împlinirii unui ideal național, pe care l-au visat și pentru care au luptat trei, patru generații în toată epoca modernă. A fost sărbătoarea unui ideal împlinit.
De ce 1 decembrie și nu altă zi din an?
Așa a decis hazardul, pentru că în urmă cu 100 de ani, calendarul era pe stil vechi. Acest lucru însemna o decalare de 20 de zile în calendar și, de fapt, 1 decembrie ar corespunde datei de 18 noiembrie. 18 noiembrie pentru calendarul Austro-Ungar și 1 decembrie pentru noi. Referitor la acest decalaj de calendar, vorbim despre calendarul Gregorian la care a aderat și România imediat după Primul Război Mondial, pentru a se putea sincroniza cu fusul orar și calendaristic al Europei. Pentru o perioadă de aproximativ 3 – 4 ani, până în 1925, de la jurnale intime până la unele documente oficiale, de forță mai redusă, toate aveau trecute ambele date. În 1918, România era formată din provincii care nu erau încă sudate cultural și economic, fiecare avea calendarul ei de viață. Mă refer la Basarabia, la Bucovina, ca foste provincii în sine autonome în cadrul altor imperii, apoi Transilvania cu zonele aferente, precum Banatul și zona Crișanei a partium-ului, cum era numită în epocă.
Cum ați explica unor copii de grădiniță sau unor preșcolari ziua de 1 decembrie?
Ziua de 1 decembrie este ziua străbunilor lor care au luptat să aibă această țara. Este ziua care trebuie să le amintească că au o țară așa cum o văd pe hartă. Este ziua când românii ardeleni au reușit să se adune la Alba Iulia, cu delegații din toate satele, comunele, orășelele și orașele mari, pentru că acolo a fost încoronat Mihai Viteazul cu 400 și ceva de ani în urmă, deci un oraș simbolic. S-au întâlnit pentru a lua o decizie în unanimitate și au decis unirea cu Regatul României a Transilvaniei, a Banatului și a tuturor părților ungurești locuite de români, actualele județe Maramureș, Satu Mare, Bihor și Arad. S-a întâmplat de 1 decembrie versus 18 noiembrie, dar, așa cum spuneam, în calendarul nostru 18 noiembrie corespundea cu ziua de 1 decembrie și aceasta a rămas data oficială.
Pentru românul de rând, 1 decembrie este o zi liberă în care sărbătorește printr-un festin culinar în Piața Universității sau este o zi cu însemnătate istorică? Cum percepe românul de rând această zi?
După fibra lui interioară. Este alegerea fiecăruia cum își dorește să petreacă o zi liberă, dar să nu uităm că este o comemorare. Măcar pentru un minut să ne gândim la ce s-a întâmplat atunci. Dacă se reduce doar la o serbare câmpenească, care nu poate fi iarna, dar, mă rog, cu un pic de efort se găsesc soluții, atunci și toată viața și proiecțiile tale de viitor se vor reduce la o serbare câmpenească. După gusturi acum. Este necesar să avem responsabilitatea unui lucru dobândit, iar pentru acest lucru trebuie să devenim conștienți că este în continuare o luptă pentru a-l păstra și nu intru în detalii. Dincolo de viața de zi cu zi, 1 decembrie este o zi a responsabilității.
Putem să dividem ziua de 1 decembrie în trei mari categorii? Social, cultural și național?
Le include pe toate. Pentru că în ceea ce privește Marea Unire de la 1918, ca ideal național și proiecție a unei națiuni destul de tinere care s-a trezit destul de târziu în Europa să-și construiasca statul pe care îl merita de mult, instituțional mai ales, nu se puteau împlini reperele sociale și culturale cu derivatele economice fără existența unui teritoriu care să cuprindă articulate toate zonele locuite de aceeași cultură, de aceeași limbă, de aceeași credința. Deci România nu s-a putut articula temeinic nici pe o suveranitate puternică până când nu a reușit în 1918 să aducă cu mare noroc și Basarabia, Transilvania cu Bucovina, Banatul, Crișana și Maramureșul.
Cum am putea convinge tinerii din ziua de astăzi că ar trebui să aibe alte sentimente față de această zi?
FOLLOW ME
Fiecare generație își trăiește timpul ei și are proiectele ei de viitor, însă întotdeauna proiectele de viitor ale fiecărei generații, indiferent de timpul ei istoric, depind foarte mult de cadrul social, de oportunitățile care îi sunt oferite sau nu. Ce oportunități și orizonturi de așteptare pot fi însă într-un stat care se dizolvă? Care se dizolvă instituțional și se va rupe în bucăți de la sine. Ei pot opri acest lucru foarte ușor dacă în proiectul lor de viitor se leagă cumva, măcar în parte, de această țară chiar dacă își fac studiile în străinătate. Chiar dacă pentru o parte a vieții vor să ajungă și să își împlinească cariera într-o altă zonă culturală.
Sunt diferențe de comemorare a acestei zile, comparând generația de astăzi față de părinții noștri, față de bunicii noștri?
Evident că sunt, iar ele sunt cauzate de diferențele dintre cadrul social care a fost înainte de 1989 și cel de astăzi. Într-un regim dictatorial, vorbesc generic, pentru că el poate fi și de stânga și de dreapta, că s-a mai întâmplat nu numai la noi și nu numai sub regimul communist, sărbătoarea a fost folosită în general ca un instrument propagandistic pentru a manevra mulțimile către un simbol de care un regim se folosește pentru a se legitima. Uite, la noi, în urmă cu 100 de ani, în data de 1 decembrie s-a întâmplat acest eveniment important, dar sub comuniști nu există această sărbătoare. Se știa de 1 decembrie, dar nu se sărbătorea. Comuniștii, după 1948, nu au comemorat și nici nu au avut, să zicem, un simpozion la nivel național în fiecare an dedicat acestei întâmplări extraordinare din istoria noastră.
Ce s-a întâmplat până în acest an?
Până în 1989 nu s-a întâmplat nimic. Erau sărbători dedicate traseului în istorie al Partidului Comunist, respectiv ziua de 23 august care a înlocuit ziua regelui și era practic o comemorare din ce în ce mai propagandistică și arbitrară în viața fiecărui om. Trebuia să lase totul pentru defilare sau să fie la serviciu să lucreze toată ziua în cinstea insurecției militare. De fapt, partidul comunist nu a avut un rol major, el s-a folosit de circumstanțe.
Și înaintea comunismului?
Înaintea comunismului, ziua de 1 decembrie era comemorată în fiecare an la Alba Iulia. Venea perechea regală, întâi Ferdinand și Maria, după aceea Carol al 2-lea, după acea Mihai. Nu întâmplător a fost creată funcția simbolică în familia regală de Mare Voievod de Alba Iulia. Prințul moștenitor al coroanei era Mare Voievod de Alba Iulia. Mihai a fost singurul în această situație deoarece această poziție a fost creata după 1918.
Ce înseamnă actuala paradă de Ziua Națională?
Este o reprezentare care trebuie să existe în fiecare an. Nu este în mod necesar nevoie de fast și opulență sau de taburi și tancuri scoase pe stradă. Este vorba de un sentiment de rigoare și de mulțumire supremă că există încă o armată articulată care poate păstra un pas cadențat și care este încă prezentă în vintrele acestui stat pentru a-l proteja. Nu este singura apariție a lor pe stradă. De Ziua Armatei, celebrată pe 25 octombrie în București are loc o retragere cu torțe a unei garnizoane care pleacă de la Palatul Centrului Militar și merge către cazarma lor pe Bulevardul Regina Elisabeta spre Piața Operei și spre Palatul Cotroceni. Retragerea aceasta cu torțe semnifică finalul unei sărbători, deci se întâmplă întotdeauna seara. Se petrecea și de ziua regelui, dar și de 1 decembrie, fără să fie zi națională. Erau întâlniri, simpozioane, conferințe, toate culminau cu vizita regală simbolică la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, acest lucru se întâmpla până în 1948.
Ce înseamnă acum pentru Casa Regală ziua de 1 decembrie? Cât de prezenți mai sunt ei în această zi?
Sunt convins că sunt prezenți, pentru că în epocă, Ferdinand a fost numit Cel Loial. De ce a fost numit așa? Ar fi putut foarte bine să trăiască comod și în 1917 să ratifice tratatul de pace cu vărul lui mai vârstnic. Însă nu a ratificat niciodată acest tratat, drept urmare, nu a intrat în vigoare chiar dacă țara era sub ocupație deplină, iar el ca un prizonier. Pentru acest lucru a fost considerat Cel Loial poporului român. Adică a preferat prizonieratul, așa cum trăia toată țara și cum trăiau toți românii. Schimbarea de macaz s-a petrecut datorită unei strategii a generalului român din acea perioadă care a trebuit să respecte prin impunere cel puțin unul (care îi privea pe ei ca militari) dintre articolele acestui tratat și anume demobilizarea și dezarmarea. Asta a făcut, dar cum? Nu a trimis acasă soldații și subofițerii. I-au dezarmat, dar le-au spus ocupanților așa: se apropie vara, trebuie strânse recoltele, altfel nu va putem întreține trupele. Și atunci a trimis armata noastră regimente în zone distincte ale întregii țări din Moldova de nord până în Oltenia. A păstrat toată ierarhia, dar cu alte haine, de plugar. Să culeagă recolta, să administreze aceste bunuri, dar să rămână împreună cu aceeași ierarhie. Da, un camuflaj. Ocupantul a acceptat pentru că aveau nevoie de petrol, de grâne, de recolte strânse care apoi trebuiau procesate și prelucrate. Evident, au fost dezarmați. Dar în preajma acestor regimente dispersate erau depozite de armament sub cheie. Nicio problemă, nu mai erau la purtător, erau sub cheie. În momentul în care regele a decis mobilizarea, germanii au fost surprinși în 48 de ore. O armată întreagă i-a încercuit oraș cu oraș, loc cu loc, a fost cea mai rapidă mobilizare din istoria primului război mondial. Se întâmplă între 1 și 2 noiembrie, iar pe 11 noiembrie 1918 se încheia oficial primul război mondial. Printr-un armistițiu încheiat în pădurea de la Compiègne între reprezentanții Imperiului German, ai Franței, ai Marii Britanii și ai SUA.
Care este rolul regelui în anul 2013? Ținând cont de ce s-a întâmplat în anii trecuți și de programul domniei sale?
În primul rând, trebuie să ținem cont de circumstanțele păcii, întotdeauna rolul lui a fost de monarh constituțional. El întotdeauna a guvernat în limitele legii și a reperelor legate de conducere cuprinse în Constituția României. România este o republică, drept urmare nu are o altă valență socială. Vorbim despre un personaj public cu o identitate clară, nu numai istorică, cu o valoare de model social pentru că a trăit mai mult decât alții, a citit mai mult decât alții și a văzut destule din care poate vorbi. Ne putem considera norocoși că-l mai avem în viață pe cel care a văzut în față lui un rege al Angliei care nu mai există, iar actuala regină era pe atunci o puștoaică care abia se mărita sau pe Stalin, Hitler, Mussolini, Antonescu și Gheorghiu Dej. El a rezistat, e cumva sinonim cu situația unui popor care continuă să reziste aici și să se gândească de 1 decembrie la țara pe care a dobândit-o cândva. Și încă o mai are.
De ce Arcul de Triumf?
Arcul de Triumf a apărut după al Doilea Război Mondial, a fost întâi o versiune din lemn vopsit și anvelopat cu diverse materiale, evident, era ceva care nu era pregătit decât pentru întoarcerea simbolică a trupelor române în București după alungarea și neutralizarea ocupantului. Acest lucru s-a întâmplat chiar de 1 decembrie 1918 în timp ce la Alba Iulia se decidea unirea Transilvaniei și a părților care o înconjurau cu regatul României, care avea deja din martie Basarabia și din vară Bucovina prin deciziile care le-au luat forurile constituționale din cele două provincii. Așadar, prima paradă, un simbol de identitate națională a unei națiuni vii care se poate proteja singură. Iar această defilare nu este specifică unui astfel de eveniment numai pentru România, se întâmplă în toate națiunile europene și chiar și în cele latino americane, deși acestea nu au fost niciodată într-un război cândva. Pentru noi, este un prilej de reprezentare nu numai publică, dar și de identitate națională.
Își pierde de la an la an această paradă din grandoare?
Este o falsă problemă, ei nu îi trebuie grandoare, îi trebuie doar prezenţă. Uniformele sunt aceleași. Bun, nu defilează 3000, defilează 2000. Până la comuniști defilarea nici nu era cu tehnică militară, erau doar soldații cu cazarmamentul lor, de la ifanterişti, geniști și alții, dar atât, fără alte utilaje, nu că ele nu existau pe vremea aceea.
De unde această idee a românilor să sărbătorim ziua de 1 decembrie cu tradiționala mâncare: fasole, cârnați, vin fiert și plăcintă cu dovleac?
Este o chestiune cumulativă și vine din perioada regimului comunist. Singura sărbătoare care era pe deplin câmpenească, pentru că așa trebuia să fie și așa a fost gândită de la bun început, era cea de 1 mai, prima zi liberă de pe planetă pentru muncitori și toți lucrătorii manuali. Era o zi de serbare câmpenească pentru că ei lucrau între 8 și 12 ore, poate chiar mai mult, într-un zgomot asurzitor și cu un efort fizic destul de ridicat și atunci ieșeau la soare, dincolo de orașe. De aceea era o serbare câmpenească cu muzică, picnic, cum spun occidentalii. Se întâmpla în toată lumea, Franța, Germania, în țările industrializate și drept urmare și lucrătorii noștri manuali, mai puțin plugarii care aveau calendarul lor tipic și cu altfel de sărbători, muncitorii și lucrătorii orașelor serbau ziua de 1 mai nu cu o defilare, ci cu o evadare în afara orașului. Defilarea apare după 1948, când regimul trebuia să defileze cu orice prilej, să controleze prin uniformă și prin defilarea ierarhică, căci era o ierarhie. Ultimii care defilau erau oamenii de ordine care stăteau pe margine și aveau grijă să nu se vorbească aiurea, să se poarte steagurile, să fie ordine, aveau mânecile suflecate, ca niște proletari.
Ce alte tradiții mai au românii în această zi?
Tradiția nu reprezintă o lege scrisă, este o cutumă ce se metamorfozează de la o generație la alta, schimbându-se detaliile. Practic, această zi a existat numai ca o comemorare a unui ideal împlinit care se manifestă prin defilare la Arcul de Triumf. De aceea, Carol al 2 lea a și făcut această variantă pe care o avem astăzi. Pentru oamenii obișnuiți însemna, după aceea, retragerea acasă, în restaurant, mergeau la cinematograf, la teatru, la cumpărături, asta până în 1948.
Cum credeți că vor sărbători, comemora copiii și nepoții noștri această zi?
Așa cum sunt obișnuiți să vadă la cei mari. Simplu !
În ultima perioadă, 1 decembrie își pierde din amploare de la an la an.
Ceea ce se întâmplă este un lucru mai grav, nu sărbătorile cunosc diminuarea, ci forța instituțională a statului se diminuează. În momentul în care renunță la astfel de simboluri înseamnă că și-a întors spatele de la responsabilitatea față de această țara și față de noi.
Întoarcem spatele pentru că nu ne interesează sau pur și simplu pentru că trăim într-o continuă schimbare, iar valorile noastre se schimbă?
Depresia și anxietatea care duc la acea stare de ataraxie, acea stare de prostrație sunt determinate de un cadru social care nu oferă nici un fel de oportunități pentru viitorul apropiat. Asta induce un sentiment de neliniște, nesiguranța…
Credeţi că România merge pe drumul cel bun?
În momentul de faţă, România cred ca se priveşte în oglinda şi se intreaba ce i se întâmplă. Iar ceea ce i se întâmplă este deprofesionalizarea, adică, în locul unde ar trebui să fie profesionişti pe finanţe, pe zona culturală, pe zone juridice apar persoane care fac o facultate, un doctorat, dar nu cunosc temeinic alfabetul şi gramatica limbii române, iar cei care sunt profesionişti nu îşi găsesc un loc de muncă. Aici, in restaurantul unde facem acest interviu, vreau să vă spun că exista o rezidentă în medicină care este ospătar, iese de la spital şi vine să muncească pentru ca nu se poate întreţine. Aici ar trebui sa fie un secretar de stat care nu poate lega coerent o pagina scrisă, ar trebui sa mă serveasca pe mine şi să îmi facă cum îi cer eu, nu cum îi trece prin cap. Inversarea valorilor reprezintă deprofesionalizarea, iar aceasta din urmă erodeaza curajul, fapt care determina un lucru mai grav şi anume: nu mai ai chef de nimic.
Ce mesaj le transmiteţi românilor de 1 decembrie?
Să înceapă un proiect de viaţă pentru ei, pentru că ceea ce s-a dorit a fost destructurarea tuturor proiectelor individuale de viaţă prin oferirea unor surogate, unor produse superficiale, de la emisiuni tv până la produse culturale. Acesta este bombardamentul, de fapt. I-aş îndruma să reziste, să fie onesti cu ei şi, indiferent de varsta, să fie conştienţi că ei trebuie să decidă ceea ce trebuie să facă, oricât de greu şi de întârziat ar fi timpul în viaţa lor. Alegerea trebuie sa le aparţina lor şi nu cuiva care îi cheamă la fiecare 4 ani la vot.
Cunoașteti întâmplări haioase legate de 1 decembrie?
Ei erau foarte serioşi şi foarte responsabili cu această aducere aminte pentru că erau foarte aprope de sacrificiile care erau făcute, sărăciseră foarte mulţi, salariile nu mai veneau cu lunile, dar nu le pierise entuziasmul, aveau ţara pe care au visat-o. Noi avem ţara pe care au visat-o ei…Aici este problema!
