Cum recunoști un bărbat VIOLENT – semne care te ajută să-ți dai seama din timp

Probabil vezi zilnic la TV sau în mediul online campanii împotriva violenței domestice. Și la fel de probabil este să nu le acorzi mereu atenție, pentru că te gândești că nu ți se poate întâmpla și ție. Însă identificare unui bărbat violent nu este atât de simplă pe cum ar părea. Mai ales în cazul în care cunoști pe cineva pe Internet și nu știi nimic despre trecutul său. Un bărbat violent nu se exteriorizează de la primele întâlniri și probabil nu are de ce să o facă de la început, însă asta nu schimbă faptul că este violent din naștere. Iată câteva semne care te pot ajuta să recunoști un astfel de bărbat și să te îndepărtezi de la început, până nu e prea târziu:

1. Vrea prea multe, prea devreme

Vrea ca relația voastră să evolueze rapid, când nici nu vă cunoașteți așa bine. Nu este firesc să își dorească asta. Deși este adevărat că poți îndrăgi o persoană de la prima vedere, asta nu înseamnă că trebuie să îți vezi imediat viitorul alături de ea și să grăbești lucrurile. Trebuie să vă dați timp să vă cunoașteți. Aceste persoane, care pot demonstra uneori un comportament obsesiv, se poartă astfel pentru că vor să te facă cât mai vulnerabilă și mai dependentă de ele. Deci, ai grijă atunci când un bărbat se apropie prea mult, prea repede.

2. Vrea să te controleze

Un partener care încearcă să te domine nu este o persoană bună pe care să o ai lângă tine, iar relația riscă să se transforme într-una toxică. Un bărbat violent nu va ezita să fie dominant și să încerce să controleze fiecare pas pe care îl faci dar și felul în care te comporți. Îți va suprima astfel personalitatea și te va face să suferi. Un bărbat violent va avea și tendința să îți verifice telefonul și laptopul și să te facă să simți că fără el nu te poți descurca. Un astfel de bărbate va încerca să te îndepărteze și de cei dragi, deci îndepărtează-te tu de el , de îndată ce vezi primele semne.

3. Se comportă exemplar în public

FOLLOW ME

Atunci când vezi diferențe mari între comportamentul său din particular și cum se comportă în public, doar în cea de-a doua situație fiind foarte dulce și atent, ar trebui să îți pui câteva semne de întrebare.

4. Este posesiv

Posesivitatea se manifestă într-o relație prin gelozie. El va vrea să știe unde ești în fiecare moment și va prefera să fie și el mereu acolo când ieși în oraș.

5. Alte semne la care să fii atentă

Nu te odihnești bine din cauza lui.
Te însoțește pretutindeni, nu mai ieși singură în oraș.
Ești stresată și ți-e teamă dacă faci ceva care știi că l-ar supăra.
Te face să te simți vinovată pentru certuri.
Îți ceri iertare prea des.
Este agresiv cu alte persoane.
E violent cu animalele.
Afli că a fost violent și în alte relații.

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.