Anul 2014 a venit cu o veste minunată pentru actrița de numai 27 de ani: ea a fost nominalizată la Premiile Goya, considerate Oscarurile hispanice, la categoria „Revelația anului”, pentru dublul rol din filmul „Canibal”, regizat de Manuel Martin Cuenca.
Olimpia Melinte este, de departe, una dintre cele mai promițătoare actrițe ale generației tinere. Numai anul acesta a jucat în cinci filme, s-a bucurat de două nominalizări la premiile GOPO în anul 2010, iar în toamna acestui an, a pășit pe covorul roșu la Festivalele de Film de la Toronto si San Sebastian, cu filmul „Canibal”, o coproducție hispano-română, în regia lui Manuel Martin Cuenca, în care joacă dublu rol și care va avea curând premiera și pe ecranele din România. Tot în toamna acestui an, s-a aflat în America pentru a filma scurtmertrajul „O lume nouă”, o poveste despre emigranții români pe Tărâmul făgăduinței, la începutul secolului trecut. Dincolo de toate aceste date, Olimpia este un om al cărui firesc te copleșește și al cărei unic vis este acela de a juca. Din ce în ce mai mult, mereu tot mai bine, depășind limite și spărgând bariere. Vă invit, așadar, să descoperiți în rândurile de mai jos, o tânără actriță cu care România se va mândri ani buni de aici înainte.
Ai primit recent vestea nominalizării la Premiile Goya, la categoria „Revelația anului”. Cum a venit vestea asta pentru tine?
A venit când mă așteptam mai puțin și a adus cu ea o mare bucurie, bucuria de a fi prețuit, apreciat pentru munca ta și satisfacția că poți să-ți croiești drumul și pe alte meleaguri atât timp cât crezi în ceea ce faci.
Crezi că a constituit un avantaj faptul că majoritatea filmelor pe care le-ai făcut până acum au fost producții străine?
Nu e chiar majoritară apariția mea în producții străine, dar da, cred că a fost un avantaj.
Care ar fi primul lucru pe care l-ai face, dacă ai câștiga această distincție?
I-aș suna pe-ai mei să le dau vestea bună.
Cu ce gânduri ai pășit în noul an?
Cu încredere și optimism așa cu pornesc mereu la drum. Sper să fie un an plin și rodnic din toate punctele de vedere.
FOLLOW ME
Cum ai știut că vrei să alegi o carieră artistică? Nu ți-a fost teamă să alegi un astfel de drum?
Asta mi-am dorit să fac de mică și când am pornit pe drumul acesta nu știam ce-o sa mă aștepte. Nu am actori în familie, pe nimeni care să-mi fi spus: „Ai grijă! Nu e simplu!” Așa că am pornit cu inima deschisă și am luat totul ca pe un joc. Încep să-mi dau seama că toată inocența de atunci m-a ajutat mult, mi-a dat libertate.
Ai jucat în filme românești, dar și europene. În ce rol te-ai regăsit cel mai mult? În pielea cărui personaj ți-a fost greu să intri?
Toate personajele mi-au fost dragi și le-am iubit. De la fiecare am amintiri, obiecte păstrate, așa că mi-e greu să vorbesc despre unul mai apropiat de sufletul meu. Cu Luminița din „Șapte opere” am avut un drum mai anevoios de parcurs, dar mi-a prins tare bine!
Recent ai filmat în America, un film despre emigranții români de la începutul secolului trecut. Cum a fost această experiență pentru tine?
Aventura americană a început pentru mine ca și pentru Anna, personajul din „O lume nouă”, cu multă speranța și curiozitate. Au fost și emoții pe undeva, dar din cele constructive, puse pe seama unei premiere. Lucrul la „O lume nouă” mi-a schimbat percepția despre ceea ce fac sau poate toată experiența americană, felul în care își fac ei treaba, discuțiile cu Luiza Pârvu, felul în care a crescut ea în școala de acolo, întâlnirile cu colegii mei din NY, toate la un loc au deschis noi portițe în mintea mea, s-au făcut noi conexiuni. Am văzut că acolo se poate, chiar dacă asta înseamnă multă muncă, pasiune, nopți nedormite, stres, în cele din urmă reusești să-ți duci visul la capăt. Am lucrat intens, ne-am pus sufletele pe tavă și asta a fost, un altfel de drum într-o altfel de lume. Și cel mai important, poate, am intrat în universul unor oameni care la 1900 aveau curajul să plece în lume pentru a căuta o viață mai bună și asta m-a impresionat foarte tare. Porneau la drum doar cu încredere în Dumnezeu și cu speranță, neștiind nimic despre lumea în care urmau să intre.
Totodată, în toamnă, ai mers la Festivalul de Film de la Toronto și de la San Sebastian, cu filmul Canibal, o producție hispano-română. Care a fost feedback-ul, având în vedere că a avut premiera internațională la Toronto?
„Canibal” a fost foarte bine primit. Ne-a surprins și ne-a bucurat interesul presei și al publicului și premiera din Spania a stârnit curiozitate. Aștept să văd și reacțiile publicului de acasă și desigur viața lui prin festivaluri.
Canibal a fost un challenge pentru tine și prin prisma acelui dublu rol pe care l-ai jucat. Un dublu rol este, de altfel, o provocare pentru orice actor. Cum a fost, însă, pentru tine, la numai 26 de ani?
În primul rând, mi l-am dorit și am investit în el tot ce am avut. Așa am început să mă apropii de Alexandra și de Nina. Șansa de a juca gemene e rară și pentru mine a venit ca o binecuvântare. E greu de vorbit despre cum a fost, care au fost pașii, cum am construit. Pot să spun că am fost într-o permanentă negociere cu regizorul, am primit toată încrederea partenerului și mi-am folosit intuiția și resursele pentru a clădi universul românesc din scenariu.
Pregătești un nou film – București Non stop. Dă-ne mai multe detalii despre producție.
Este un film în regia lui Dan Chișu, pe care l-am filmat în vară. Un lung metraj ce ilustrează povestea unui cartier din București. Mai exact, filmul este o noapte din viața unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri. Eu sunt Jeny, o „call girl” care își împarte existența între meseria ei și copilul care o așteaptă acasă.
Ce ai adus din teatru în film?
Plăcerea improvizației.
Cum te pregătești pentru un rol?
Pentru mine e foarte importat să știu cine sunt, așa că totul începe cu o documentare amănunțită despre personaj. Scriu, citesc, împărtășesc idei cu regizorul și caut motivații, realități cotidiene în care se află personajul, observ oameni, mă întorc la situații trăite, asta ar fi scheletul de la care pornesc. Și apoi le învelim pe toate în paginile scenariului, profitând la maxim de imaginație.
Ce actori români admiri?
Luminița Gheorghiu, Vlad Ivanov, Mariana Mihut, Dem Rădulescu, Ștefan Iordache, Octavian Cotescu, Toma Caragiu sau Ana Maria Marinca ar fi doar o parte din actorii români care-mi sunt dragi și pe care îi admir.
Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o despre a fi actor și de la cine?
De la profesorul meu, Emil Coșeru, am învățat că în clipa în care ai intrat în repetiții sau pe scenă, toate grijile, problemele, neajunsurile le lași la ușă, nu există scuză pentru a lipsi, singura scuză e moartea.
Care este ultimul film pe care l-ai urmărit? Și care a fost ultimul film care te-a impresionat?
„Prisoners” (2013) e ultimul film pe care l-am văzut și ultimul care m-a impresionat a fost „The Return” (2003).
Ai superstiții atunci când accepți un rol? Sau când te afli pe platoul de filmare?
Am tot felul de superstiții, dar nu pot să vorbesc despre ele. E un cerc vicios când vine vorba despre superstiții!:)
La ce visează acum, la 27 de ani și cu o carieră în plină ascensiune, Olimpia Melinte?
Visez să cunosc lumea și, cu ajutorul ei, să creez, visez să călătoresc, să învăț, să fiu mamã, să zâmbesc, să mă bucur și, mai ales, să joc, fără frică, fără inhibiții.
