Uneori am impresia că Alesia și Alex au tot timpul ceva de împărțit și sunt puși pe ceartă. Îmi dau seama că acest lucru se întâmplă din cauza că diferența de vârsta dintre ei este destul de mare (6 ani) și pentru că nu au prea multe în comun fiind băiat și fată. Ei, pe lângă asta, Alesia, spre deosebire de Alex, nu este foarte atentă cu jucăriile. Aș spune chiar că este „stricăcioasă”, căci merge la el în cameră și îi strică jucăriile. Alex își păstra toate jucăriile cu mare grijă încă de când era mic, Alesia este exact opusul. De aici pornește întotdeauna cearta…
Pentru că nu îmi place deloc să-i văd certându-se, am întrebat-o pe doamna Dr. Psiholog Emilia Oprișan ce aș putea face când copiii se ceartă și cât de mult ar trebui să intervin. 🙂
Îi împăcăm sau nu pe fraţi când se ceartă?
Depinde foarte mult de vârsta pe care o au, de motivul pentru care s-au certat. În general, dacă sunt de vârste apropiate, în situaţia în care se ceartă pe jucării sau pe lucuri minore, le recomand părinților să nu se amestece în certurile lor. Doar în situația în care se ajunge la violență fizică. Dacă fraţii ajung la violenţă fizică, sigur că trebuie despărțiți.
Care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac părinții?
Cea mai frecventă greșeală este că se amestecă în certurile fratilor pre ades sau chiar întotdeauna, așa că și copiii se vor obișnui și vor începe să își folosească părinții pe post de arbitru. Este posibil chiar să înceapă sa dezvolte preferințe, în sensul în care fiecare va observa cui îi ia apărarea unul dintre părinți și în ce situații. Așa că, dacă unul va observa că mama are tendința să îi ia apărarea, va începe să se ducă la ea și să îi ceară ajutorul sau să povestească despre ce a făcut rău fratele său. Ei vor începe să îşi folosească părinţii pe post de arbitru pentru cele mai mărunte situaţii posibile, precum „Mama, Andrei s-a strâmbat la mine”.
Aceasta ar fi una dintre greşeli. În general, părinții ar trebui să își învețe copiii să îşi rezolve disputele fără ei. În cazul certurilor, ar trebui să cedeze amândoi, nu întotdeauna cel mai mai mare. Aceasta este o altă greșeală a părinților, atunci când îi solicită doar celui mai mare să renunțe atunci când este vorba de certuri, lucru care este posibil să îi cauzeze acestuia anumite suferințe. Acesta va deveni frustrat din cauza faptului că doar el este cel care trebui să cedeze și că cel mai mic are voie să ceară întotdeauna orice, inclusiv să umble în lucrurile sale și să îi strice jucăriile.
Este foarte greu să îi explici unui copil, mai ales la vârsta de 6 ani, de ce dreptatea este de partea unuia sau a altuia.
În momentul în care aceste lucruri vin din partea părintelui, poate părea o judecată de valoare. Copiii percep totul emoțional, nu rațional. Ei nu înțeleg partea morala pentru că încă nu și-au însușit noţiunea de moralitate, așa că încercările părinților de a explica lucrurile în mod rațional, sunt complet inutile.
În cel mai bun caz, astfel de explicaţii trebuie să survină în momentul în care copiii sunt deja liniştiţi şi există mult mai multe șanse să înțeleagă ce li se explică.
Atunci când apar dispute, cea mai uşoară cale de împăcare este separarea pentru câteva momente în camere diferite, dându-le posibilitatea să se calmeze pentru că probabil oricum în scurt timp vor vrea să se caute unul pe celălalt.
Aplicarea unor pedepse ușoare de genul dacă vă certați pe o jucărie și nu reușiți să va jucați pe rând cu ea, atunci jucăria va sta la mine până când vă veți putea juca frumos, sunt o altă modalitate de a rezolva elegant o dispută.
Dacă fraţii vor învăța câteva reguli de genul nu ridicăm vocea unul la celălalt, nu vorbim urât unul cu celălalt, atunci nici certurile nu vor ajunge să fie foarte urâte. Dacă părintele va permite astfel de comportament, atunci certurile se vor agrava
Cele mai frecvente neînțelegeri sunt tachinările. Frații se tachinează unul pe celălalt, însă nici în aceste cazuri părintele nu ar trebui să se amestece, decât atunci când acestea depășesc orice limită a bunului simț.
Voi ce faceți când cei mici se ceartă? 🙂
