Ce faci când apare gelozia între frați?

V-a fost teamă când ați aflat că veți mai avea un copil de ce va spune cel mare? Ei bine… eu mi-am pus întrebarea asta de două ori deja. Știam de la Alesia că își mai dorește un frățior sau o surioară, dar, cum știam că ea nu știe exact și ce presupune asta, ce schimbări apar în viața de familie, mi-a fost și teamă.

Pentru că Alex o tot tachina, spunea mereu că vrea să fie și ea sora mai mare a cuiva și că ea ar fi mai drăguță, ar fi o soră bună, m-ar ajuta să am grijă de frățiorul sau sora ei. Când i-am spus că o să mai avem un bebe a fost cea mai fericită că nu o să mai fie ea cea mai mică. L-a primit bine pe Nicholas de la început, nu pot să zic că am avut probleme sau că se comportă altfel, dar am în continuare momente de panică.

Când am ajuns acasă a doua carte, 12 luni fără griji, mi-am făcut mustrări de conștiință, m-am gândit că o să se supere, o să fie geloasă, că nu e și ea pe copertă, că e doar Nicho… M-am tot gândit cum să îi explic eu că e o carte de bebeluși, de ce nu apare și ea în poze, dar s-a dovedit că mi-am făcut griji degeaba. Când a văzut cartea a fost foarte senină și mi-a zis: „wow, uite ce frumos e, ce bebeluș frumos avem”.

Înainte să îl avem pe Nicholas, ea era răsfățata familiei. Când s-a supărat că o să îi fac o soră, nu un frățior, chiar așa i-am și zis „nu îți dai seama că tu o să rămâi în continuare prințesa familiei?”. Deși ea nu arată asta, am simțit și două episoade de gelozie. Prima oară a încercat să îi facă lui Alex o scrisoare în care îi spunea că ar trebui să stea și el mai mult cu ea ca să mă lase pe mine liberă, nu am înțeles exact care era planul. Dar i-am deturnat scrisoarea fără să vrea și mi-a zis foarte furioasă „pentru tine voiam să fac asta, ca stai tot timpul cu Nicholas în brațe și nu mai faci altceva, stai doar cu el!”. Al doilea episod s-a întâmplat când am fost la psiholog și acolo a trebuit să deseneze familia noastră: pe ea, pe Alex, pe Nicho, pe mine și pe tatăl ei. În desenul ei, pe Nicholas l-a desenat la mine în brațe, de unde deduc eu, cumva, că în inima ei e un soi de gelozie, doar că îl iubește foarte mult pe Nicholas și nu arată.

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

La mulți ani, România! 💙💛❤️

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun) pe

Își dorește să fie ea cea care face totul, să îl schimbe, să îl ia în brațe, să îl plimbe, dar, bineînțeles că nu poate și mai e și super zvăpăiată. De asta, Nicholas nici nu stă liniștit la ea în brațe, pe când în brațele lui Alex se simte mai în siguranță. Cu ea mai mult se joacă, fac băița împreună, o lasă să îi dea să mănânce, dar cam atât, deși ea și-ar dori să se implice mai mult.

FOLLOW ME

Pentru că nu pot să o las cu Nicholas să facă tot ce ar vrea ea, dar să nici nu se simtă exclusă complet, i-am luat și ei un bebeluș. Am luat păpușa Baby Alive, pe care a mai avut-o și înainte să apară Nicholas, dar a pierdut-o și a jelit-o 3 zile. Mi se pare că seamănă cel mai bine cu un bebeluș real și acum e o versiune care învață să vorbească, bea din biberon, are pampers în care face pipi.

Momentan e încântată, i-a găsit un colț lângă patul lui Nicholas și o pune și pe ea la somn seara lângă el, nu o ia în camera ei. Știe că nu e același lucru, dar măcar are pe cine să exerseze.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Dacă vrei să fii mereu la curent cu ceea ce postez, te invit:

1. Să mă urmărești pe INSTAGRAM – Aici răspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc

2. Să te abonezi la canalul meu de YOUTUBE

3. Să dai like paginii mele de FACEBOOK

4. Să te înscrii în grupul MĂMICI ȘI COPII FERICIȚI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.