Succesul nu înseamnă absenţa eşecurilor; înseamnă realizarea obiectivelor finale.
Edwin Bliss
Succesul este un comportament social învăţat şi asimilat, conform modelelor pe care le vizăm şi le urmăm.
Ţine şi de caracteristici de dinamică personală, de gradul de cogniţie (inteligenţă), de calitatea emoţională a individului, de educaţia din primii ani de viaţă.
Însă, este important să distingem cum se cuvine între cele trei stadii ale succesului: dorinţa, decizia şi acţiunea.
Da, ne dorim să avem succes, dar ne împotmolim în dorinţă şi omitem să facem paşii concreţi către materializare. Starea asta de aşteptare determina instalarea unei tristeţi complet neproductive pentru dezvoltarea noastră personală. Dacă idealul este mai înalt decât resursele, atunci tristeţea are toate şansele să se transforme în depresie. Concluzie: dorinţa ca atare nu ne aduce beneficii.
FOLLOW ME
Apoi, intervine decizia. Are la bază un grad anume de responsabilizare, în sensul acesta, al materializării succesului. Implică o discernere a planului care să ajute la atingerea obiectivului, dar mai are nevoie şi de focusare (atenţie şi implicare) şi de acţiune (ce facem ca să atingem obiectivul). Decizia şi claritatea obiectivului nu conduc, singure, la realitatea finală şi anume, la succes.
Acţiunea în vederea concretizării succesului rămâne cheia care propagă dorinţa şi decizia pe calea ascendentă a victoriei finale. Tot ceea ce facem zi de zi este relevant pentru succesul propriu. Studiem şi muncim concret, pas cu pas, pentru realizarea ţelului. Cunoaşterea este revelatoare în orice domeniu. Aplicarea cunoştinţelor învăţate, cu pasiune și cu determinare, rămâne reţeta oricărui succes.
Cu alte cuvinte: ne dorim să avem succes, decidem că suntem capabili să avem succes, apoi clarificăm planul care să ne ajute să atingem ţinta şi acţionăm în consecinţă, conform planului prestabilit. Planul acesta poate fi ajustat pe parcurs, în funcţie de experienţa trăită şi de învăţăminte.
La nivelul neurochimiei succesului, dopamina este un neurotransmiţător răspunzător de motivaţie şi recompensă, dar şi de dorinţă şi plăcere. Un nivel ridicat de dopamină este sinonimă cu angajamentul social şi profesional.
Paradox: cu cât este mai mare dorinţa noastră de succes, cu atât mai vulnerabili emoţional suntem și mai predispuşi la depresie şi anxietate.
Eu am o vorbă: cu cât parcursul este mai înalt, cu atât căderea este mai vertiginoasă.
Că să fiu mai explicită: cu cât suntem mai potenţi financiari şi avem un statut social mai rarefiat (respiri la „înălţime”), cu atât depresia sau anxietatea este mai prezentă. Măştile sociale nu au a face cu realitatea internă a individului. Ne pricepem să mascăm o realitate emoţională de care nu suntem mândri.
Reglajul stărilor noastre interne negative se face odată cu expunerea la eşec. Doze mici de eşec sunt indicate în experienţa această directă a succesului. Cădem ca să fixăm verticalitatea şi echilibrul. Supracompensam, ulterior, regresul. Personalităţile puternice devin şi mai combative atunci când se lovesc de un insucces. Şi îşi demonstrează sieşi că POT şi o fac magistral. Revenirea este spectaculoasă.
Devii dependent de dopamină, adrenalină şi serotonină. Trăieşti dorinţa și decizia, acţionezi în consecinţă, creezi spaţiul reuşitei şi te bucuri. Experimentezi starea de plenitudine din momentul victoriei. Fie că eşti sportiv, fie că eşti antreprenor, fie că ai învins kilogramele, sau că ai atins o culme periculoasă de pe Kilimanjaro.
Dana Dumitra Dumitrache
Psihoterapeut
Cum vindecam boala incurabila
Intalniri de grup – terapia de doliu
