Acordă-ţi 20 de minute pentru viaţă. Mai târziu este, uneori, prea târziu!

Luna Octombrie este declarată la nivel internațional Luna de Conștientizare despre Cancerul de Sân.  Așa că mi-aș dori să abordez și eu acest subiect subiect delicat care pe mine mă emoționează de fiecare dată: cancerul mamar. 

Cred că știți deja că sora mea e medic. Vă spun sincer că nu am să uit niciodată cei trei ani în care își desfășura stagiul de practică la Fundeni. Venea de foarte multe ori acasă emoționată și extrem de încărcată de poveștile triste pe care le vedea și trăia zilnic. Ca medic la început de drum fiecare experiență te marchează, iar felul în care povestea, ne emoționa și pe noi.

Zilnic ne vorbea despre femei de toate vârstele care erau diagnosticate cu cancer și a căror viață era zguduită de un diagnostic crud și nemilos. A cunoscut și tratat femei de toate vârstele (chiar și de 19 ani) și interacționa în fiecare zi cu familii care se simțeau neputincioase și nu știau cum să își ajute mama, soția, sora, prietena.

Am fost tot timpul o persoană interesată de tot ce presupune medicina, ba chiar am vrut și eu să urmez această facultate, însă nu am avut curajul necesar să înfrunt suferința altora. Dar poate că și faptul că eram tot timpul în prezența medicilor mă făcea să uit când am fost ultima oară la un astfel de control.

Dar țin minte că atunci când Ana a venit acasă și ne-a povestit cum o mămică tânără care avea acasă 2 fetițe a pierdut lupta pentru că a fost diagnosticată prea târziu,  am pus mâna pe telefon și m-am programat la consultație, pentru că îmi era frică. Frică de tot ceea ce nu știu, frică de un diagnostic necruțător dat prea târziu, mi-am făcut în cap 20.000 de scenarii în care responsabilă de orice aș fi fost doar eu.

Șansele de a învinge această boală sunt prea mici atunci când cancerul nu este depistat în fază incipientă. 80% dintre cazurile de cancer de sân sunt depistate când deja este prea târziu, iar tratamentul nu mai poate produce vindecarea, ci doar prelungirea duratei de viață.

Nici nu vreau să îmi imaginez cum m-aș simți dacă aș afla că sora mea, mama mea, soacra sau oricare altă femeie din viața mea ar avea zilele numărate. Și asta pentru că din diferite motive nu a mers la un control care îi putea salva viața.

Știți că meseria mea presupune documentare. Caut, citesc, scriu, rescriu, șterg și întreb înainte să stăm la povești și fac toate aceste lucruri  ca să vă informez corect. Am filmat multe materiale cu medici oncologi și am tras semnale de alarmă de-a lungul anilor, tocmai pentru că responsabilitatea poate salva vieți.

Și am alcătuit o listă cu unele dintre cele mai importante lucruri pe care toate femeile ar trebui să le cunoască:

  • După vârsta de 30 de ani, ecografia mamară trebuie făcută anual. Iar în cazul femeilor cu risc se recomandă RMN-ul
  • În aproape 90% din cazuri, cancerul mamar apare după vârsta de 40 de ani,dar în ultimii ani s-a constat o creștere a numărului de paciente tinere diagnosticate. Din acest motiv, primul control trebuie făcut chiar în jurul vârstei de 20 de ani.
  • După vârsta de 30-40 de ani, pacientele pot efectua și o mamografie o dată la doi ani.

E adevărat că avem multe responsabilități: la serviciu sunt cerințe de îndeplinit și acasă avem lucruri de rezolvat. Știu asta. Dar mai știu că ne putem prioritiza acțiunile și că nu este necesar să facem un astfel de control în fiecare zi.

Mai târziu este, uneori, prea târziu!

        Când ai fost ultima dată la un control? Știi cât durează? 20 de minute. E timpul pe care îl petreci de când te întorci de la serviciu, îți schimbi hainele și pui masa pentru familia ta.

Crezi că nu merită să ajungi acasă mai târziu cu 20 de minute?

Și înainte să îți spui în gând că nu e momentul, îți amintesc că în fiecare zi, o femeie pierde lupta cu această boală necruțătoare. Și în fiecare zi, altă femeie pierde ani din viață pentru că nu și-a permis să piardă 20 de minute în cabinetul medicului.

Putem primi înapoi, la un moment dat, tot ceea ce pierdem. Dar nu viața, timpul şi oamenii dragi care au plecat dintre noi. Hainele, bunurile de valoare, bijuteriile… toate pot fi recuperate. Dar dacă pierdem timpul în fața bolii, mai târziu devine prea târziu, iar ziua de mâine este doar o speranță.

Nu am semnat un contract care să ne ofere certitudinea că mâine vom fi bine, că ne vom trezi sănătoși lângă familiile noastre. Așa că ai grijă azi, ca să îți fie bine mâine.

Citeam zilele trecute un articol și am rămas uimită când am citit ultimul raport de țară al Globocan, care arăta că în 2018 au fost înregistrate aproape 10.000 de noi cazuri de cancer mamar și aproape 3.400 de decese cauzate de această boală.

       Să avem grijă de noi este responsabilitatea noastră! Trebuie să înțelegem utilitatea unui astfel de control și să strecurăm o pauză de 20 de minute în agenda cu activități zilnice.  Un alt motiv pentru care femeile nu se prezintă la medic este lipsa banilor. Dar și pentru această problemă există o soluție. 

        Provident Financial România este un furnizor internațional de credite la domiciliu și împrumuturi digitale.

       Compania oferă produse finaciare personalizate și oferă împrumuturi mici și negarantate către peste 160.000 de clienți care, de cele mai multe ori, sunt excluși din oferta altor instituții  financiare existente.  

        A  gândit campania ,,20 de minute pentru viața ta, pentru că peste 70% dintre angajatele companiei sunt femei iar o treime din ele cu vârsta de peste 50 de ani și potrivit Eurostat, doar 0,2 % dintre femeile de peste 50 de ani merg la control. În urma campaniei Provident -20 de minute pentru viața ta, 830 de angajate au efectuat secrrening ul pentru cancer mamar.

        Până la 30 noiembrie, toți clienții Provident beneficiază de 30% reducere pentru mamografiile efectuate  în clinicile Regina Maria din țară

Din 2006, primul an de activitate al Provident, și până în prezent, compania a fost implicată activ în campanii de responsabilitate socială în diverse domenii: educație, cultură sau sănătate. În total, în cei 14 ani de activitate, bugetul alocat de Provident către astfel de proiecte a depășit 1,2 milioane de euro.  

Nu uitați că fiecare zi care trece, poate fi în defavoarea noastră. Și vă rog, transmiteți tuturor femeilor pe care le cunoașteți că mentalitatea conform căreia „şi dacă am ceva, mai bine să nu aflu” este ABSOLUT GREŞITĂ! Mai târziu, poate fi prea târziu. Acordă-ţi 20 de minute pentru viaţa ta!

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

0 comentarii pe “Acordă-ţi 20 de minute pentru viaţă. Mai târziu este, uneori, prea târziu!

  1. Asaftei Simona says:

    Un articol foarte util pentru toți și într-adevăr ajungem la spital foarte târziu ,când de multe ori nu mai avem cale de scăpare pentru că dacă vezi că te simți bine cât de cât nu te duci deloc la spital ,din lipsă de timp,de bani,de multe ori frică și multe altele .Din păcate soacra mea a murit din această cauză ,s-a dus la spital ,dar era mult prea târziu .Mulțumim pentru informații draga mea !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.