Am tras pentru prima dată cu o armă adevărată. Da, o armă cu muniţie adevărată. Este o senzaţie cu totul aparte când pui mâna prima dată pe un pistol, mie îmi veneau în minte doar secvenţe din filmele de acţiune, când fetele sunt supereroine 🙂 Sunt iubitoare de senzaţii tari, am sărit şi cu paraşuta, îmi plac şi cursele de raliu, însă vă mărturisesc, trasul cu arma are un alt farmec. În teorie, nu părea atât de greu, înţelesesem de la instructor ce am făcut, până când am apăsat prima dată pe trăgaci. Wow, explozie! Am simţit cum îmi sare inima din piept, o super senzaţie de adrenalină. Şi starea s-a amplificat cu fiecare glonţ tras. A fost prima experiență de acest gen și cred că emoțiile și-au spus cuvântul. Dar nu mă las bătută și cu prima ocazie voi merge iar. De data aceasta, cu lecțiile învățate.
Cei de la Tactical Shooting Range, cel mai mare poligon de tir indoor din Bucureşti, au format o echipă de profesionişti. Încă de când intri în clădire, totul arată foarte bine pus la punct. Poligonul este foarte spaţios, dotat şi cu o cafenea, care are un geam imens de unde se văd direct liniile de tragere. Mi se pare foarte iscusită această idee, deoarece dacă mergi însoţit de prieteni care nu vor să tragă, te pot aştepta la o cafea, urmărindu-ţi în acelaşi timp…evoluţia. Nu am fost singură la Tactical Shooting Range, ci împreună cu Chinezu care a scris grozav despre experienţa noastră la el pe blog.
Îți poți lua și copiii, așa cum am făcut eu 🙂 Mai nou, Alesia spune că suntem „nedespărțite”, așa că a trebuit să o iau cu mine. M-a privit de după geam și a tresărit și ea la fiecare glonț. Întâmplarea a făcut ca exact cu o zi înainte să primească de la sora mea un pistol de jucărie. Vă dați seama ca a exersat și ea acasă, nu? 😀
Pentru mine contează foarte mult siguranţa şi m-am bucurat când am aflat că toţi intructorii au lucrat în cadrul militar, deci am stat lângă experţi. După ce mi-au explicat regulile de conduită din poligon, am trecut la mânuirea armei, un Glock 12 +, un pistol ceva mai micuţ, pentru femei. Cristi a tras cu un Glock 19, un pistol ceva mai masculin (vedetă, de altfel, prin filmele de acţiune, precum Transformers, Parker, RoboCop sau Captain America).
Vă sfătuiesc să mergeţi la poligonul de tir (http://www.shootingrange.ro/) ori de câte ori aveţi ocazia, este soluţia ideală pentru o porţie zdravănă de adrenalină şi o metodă eficace pentru destresare. Shoot! 😉