Analiza pe care trebuie sa o faci daca te-ai expus la soare

Nu știu cum a fost vara voastră, dar eu acum, când trag linie, am impresia că am fost într-o continuă vacanță. Nu am avut chiar 3 luni de concediu, deși recunosc că mi-ar plăcea ca o vara întreagă să nu fac nimic, nimic 🙂 Poate-mi iese la anul, cine știe?

M-am bucurat însă de orice zi liberă, am fugit în weekend-uri la mare (unul singur fără copii, restul i-am luat cu noi), am fost la piscină, la bunici, plus cele două ture de câte o săptămână pe litoral.

https://www.instagram.com/accounts/login/

Nu știu de ce, dar când spun vacanță, automat mă gândesc la mare. Iar anul acesta cred că este în top ture făcute până la mare. Să nu credeți că iubesc vacanțele de vară pentru că aș fi dornică să mă bronzez. Chiar stau sub umbrelă foarte mult, soarele mă vede doar cât fac baie, dar nici acolo nu uit de mine, mă feresc cât pot de razele UV, port mereu costum de baie întreg, este nelipsită pălăria de soare și chiar și o eșarfă de mătase cu care îmi acopăr corpul în zilele caniculare.

Sunt nelipsite si cele 3-4 creme de protecție solară pe care le port în geanta de plajă. Una pentru mine, celelalte pentru copii. Lor le place mai mult să se joace pe malul marii și atunci protecția trebuie să fie mai ridicată.

Dacă pe mine mai omit să mă dau, pe ei niciodată. Și motivul este cât se poate de simplu și rațional: ce poți să previi azi, nu te va afecta mâine. Iar când alegi să pleci cu bebelușul la mare trebuie să șțîi țîi cont de câteva lucruri foarte importante. Nu vi le mai enumăr acum, am vorbit despre ele pe blog.

FOLLOW ME

Știu că este toamna și să nu mai va amintiți niciun motiv pentru care trebuie să fiți atenți atunci când va expuneți la soare, dar nu e chiar așa:

  • – Soarele nu este atât de inofensiv precum am fi tentați să credem, sunt radiații ultraviolete (UV) invizibile care cauzează leziuni la nivelul pielii
  • – Cele mai multe persoane care se expun la soare, implicit la radiațiile UV suferă de arsuri soalare, urmate de usturimi, iritațîi și nu în ultimul rând de un traumatism provocat pielii care poate dura și câteva zile bune până se vindecă.
  • – Poate nu știați, dar și sistemul iminitar are de suferit din cauza expunerii la soare fără protecție, atunci când pielea absoarbe prea multe radiaţîi UV
  • – Se pare că un efect îl au radiațiile UV și asupra sănătățîi ochilor, cataractă fiind motivul pierderii vederii.
  • – Radiațiile ultraviolete pot cauza pe termen lung cancer de piele

Sună foarte grav și tragic și de cele mai multe ori nici nu ne gândim prea mult la aceste aspecte, însă ele fac parte din realitatea în care trăim. Spun asta cu toată răspunderea pentru că stă în mâinile noastre să ne protejăm propria sănătate, dar și pe a celor pe care îi iubim. Așa cum am grijă să îi dau pe copii cu crème cu factor de protecție ridicat, să nu se “prăjească” la soare, așa trebuie să am grijă și de mine. Și de fiecare dată când simt că trebuie să merg la medic, las orice și merg la control. Aveam o aluniță care își schimbase formă, așa că am lăsat orice și am mers la medic. Îmi povestise o prietenă despre campania “Nu-ți risca pielea! Alege să previi!” a clinicii Derma Expert by Elōs și imediat mi-am făcut programare. Mai mult decât atât, am ales să îi și susțin, pentru că este foarte important să ne verificăm alunitele, mai ales după expuneri la soare. Iar in perioada 16-30 sepembrie primiți 50% reducere la evaluarea cu Fotofinder.

https://www.instagram.com/accounts/login/

Am fost „scanată”, monitorizată, analizate toate alunitele, maia les cea pentru care mersesem, și am primit cele mai rapide și concludente rezultate. Suntem bine, m-am îngrijorat eu degeaba, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să repet analiza cu Fotofinder și la anul.

O să vă dau și 5 motive pentru care trebuie să ne verificăm alunitele :

  • – Statisticile sunt alarmante și e bine să constientizeza pe deplin importantă investigării periodice a alunitelor
  • – Un om moare, în lume, la fiecare 9 minute din cauza
  • unui melanom
  • – În Europa și în SUA, incidența cancerului de piele a crescut de 4 ori în ultimii 30 de ani, în prezent se estimează că 1 din 5 persoane va avea cancer de piele
  • – Cancerul de piele este unul dintre tipurile de cancer cu cea mai rapidă creștere, statistic, iar melanomul reprezintă cea mai severă formă de cancer de piele
  • – Dacă este diagnosticat și tratat la timp, este curabil în proporție de peste 90%

Ceea ce este depistat mai devreme are șansele cele mai bune să fie și tratat cu succes. Medicul dermatolog Dr Ioana Pescaru spune că „pielea poate fi terenul multor modificări și este extrem de important că acestea să fie observate la timp și investigate de către specialișți. Este vorba aici, în speță, de nevii pigmentari, cunoscute popular drept alunițe. Acestea nu creează disconfort, nu dor și, uneori, sunt privite că elemente definitorii pentru un individ.

Având în vedere expunerea din ce în ce mai mare la radiații ultraviolete, orice persoană are indicația de a efectua anual o consultație la medicul dermatolog pentru o evaluare dermatoscopică, chiar dacă are impresia că la nivelul pielii nu există nicio problemă. De asemenea, există unele indicații care ar trebui să ne ducă de urgență la medic, precum: modificări ale formei, culorii, dimensiunii unei alunițe preexistente, apariția uneia noi, simptome prezente la nivelul unei alunițe cum ar fi durerea sau pruritul sau traumatizarea acesteia.”

Dragii mei prieteni, m-ați auzit de multe ori spunând asta și sigur o să mă mai auziți 🙂 cea mai eficientă metodă de prevenire a melanomului este verificarea constantă a alunitelor.

Tot ce va rămâne de făcut este să va iubiți, să va apreciați pentru ceea ce sunteți și ceea ce faceți și mai ales să va faceți timp pentru voi și pentru sănătatea voastră!

Va iubesc și eu, pe toți!

https://www.instagram.com/accounts/login/

0 comentarii pe “Analiza pe care trebuie sa o faci daca te-ai expus la soare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.