Când devii mamă descoperi puterea pe care nu știai că o ai și învingi frici despre care nu știai că există 

Mă regăsesc perfect în acest citat ce-i aparține Lindei Wooten și care în engleză sună cam așa: 

Being a mother is learning about strengths you didn’t know you had, and dealing with fears you didn’t know existed. 

Când s-a născut Nicholas, pentru mulți dintre urmăritorii mei era un mister cum reușesc să am un bebeluș care doarme toată noaptea (de la 7 săptămâni), nu plânge decât dacă îi e foame sau îl supără ceva, e liniștit, iar eu reușesc să mă împart între el, Alesia și Alex. Însă, poate că pentru multe proaspete mămici care mă urmăreau în perioada respectivă și aveau bebeluși de vârstă lui Nicho părea greu de crezut ce povesteam și arătăm eu. 

Și le înțeleg perfect, pentru că am fost în locul lor. Ce poate nu știu mulți dintre voi este că nici eu nu m-am născut mama minune care le știe pe toate. Am învățat din greșeli, de la copil la copil. Am ciulit urechile la experți și am citit multe cărți. Am întrebat atunci când nu am știut ce să fac și am ascultat ce mi s-a spus.

Prima mea experiență ca mamă a fost mult mai dificilă decât mi-aș fi imaginat și m-a făcut să trec prin multe stări de neliniște. Salvarea mea a fost mama. Încă din copilărie, când ne jucam cu păpușile, în fiecare femeie există instinctul matern. Nu știu exact când s-a și activat în cazul meu, dar știu că mi-am dorit întotdeauna să fiu o mamă tânără. Și am reușit. 

Aveam 24 de ani când a venit pe lume Alex. Pe cât de mare era dorința mea să fiu mamă tânără, pe atât de mare a fost și șocul când mi-am dat seama că pentru un bebeluș nu e suficient să îi dau să mănânce și să îl plimb în parc. În prima săptămâna acasă cu bebelușul, mi-am dat seama că am pierdut două lucruri foarte importante pentru mine: 

Încrederea

Mi se părea că sunt o mamă nepricepută și nu o să mă descurc niciodată. Nu știam cum să îi dau să mănânce, nu știam cum să îl ajut să doarmă, nu știam cum să îl fac să nu mai plângă. La Alex am trecut prin toate: insomnii, colici, plâns, depresie și mă apăsa senzația că nu voi reuși niciodată să fiu o mamă bună. Într-o zi a trebuit să vină mama mea de la 200 de km doar ca să îmi spună că plânge pentru că e prea subțire îmbrăcat.

Libertatea 

Mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu faptul că viața mea se schimbase complet, că nu mai eram singură pe lume și că orice decizie a mea era influențată de o mogâldeață de 3 kilograme. Eram obișnuită să mă întâlnesc cu prietenele mele, să fiu activă, să stau pur și simplu pe canapea dacă am chef – lucruri pe care nu mai reușeam să le fac pentru că simțeam că nu fac față situației, pentru că nu reușeam să dorm noaptea și pentru că mă simțeam vinovată pentru eșecul meu ca mama. 

Cum am devenit mama de care bebelușul meu avea nevoie

Dacă m-ar fi întrebat cineva dacă mai vreau un copil după primele luni cu Alex aș fi spus NU. Veneau prietenele la mine și le spuneam să nu facă copii până la 30 de ani. Poate și de aici diferența atât de mare de vârstă între Alex și Alesia (6 ani). Dar azi, după 3 experiențe relativ diferite care m-au învățat enorm, cred că m-aș descurca să înființez o creșă. 

Deși nu mi-a fost ușor și simțeam că până când o să înceapă să vorbească fluent și să-mi spună exact ce vrea nu o să mă descurc, odată ce s-a instalat în mine intuiția de mamă și am învățat să accept ajutorul celor din jur, lucrurile au devenit mult mai ușoare. De la mama care nu lăsa pe nimeni să stea cu bebelușul, pentru că nu știe nimeni mai bine, mi-am dat seama că nu îi fac niciun serviciu copilului meu dacă nu accept ajutorul din partea mamei mele, din partea bunicii lui, din partea prietenelor, din partea partenerului meu. Poate că o mamă știe mai bine, dar cu siguranță nu le știe pe toate și nici nu poate întotdeauna să le facă singură pe toate.

Ușor-ușor, intuiția mea de mamă și-a intrat în rol, am citit mai multe despre creșterea bebelușului și, cel mai important, am pus în aplicare și testat diferite metode până am găsit ceva care să funcționeze pentru mine. La Alesia au fost mai dificile primele 3 săptămâni, iar la Nicholas simțeam deja că pot să fac orice cu ochii închiși. În ambele situații, m-a ajutat foarte mult faptul că le-am făcut încă de la început o rutină și că am înțeles cât de mult contează somnul pentru un nou-născut. 

Faptul că îți faci griji că nu ești o mamă bună confirmă că ești deja o mamă bună Știți expresia: „există un singur cel mai frumos copil din lume și, totuși, fiecare mamă îl are? Reciprocă este valabilă: fiecare copil are cea mai bună mamă din lume. Poate că în ochii tăi nu ești cea mai bună mamă din lume, dar pentru copilul tău vei fi mereu mama perfectă, cea pe care a ales-o și singura pe care o are. 

Le mulțumesc celor de la Nestle Romania pentru invitația de a mă alătura inițiativei #parinteinfelultau, pentru că în felul acesta am călătorit puțin în timp și v-am prezentat poate multora dintre voi o versiune a mea pe care nu o știați. Vă invit să intrați și pe site-ul lor, în categoria Cum să fii părinte ca un profesionist, unde au o secțiunea dedicată de sfaturi și materiale utile pentru viitorii părinți. 

Totodată, sper ca postarea mea să ajute proaspetele mămici să se mai elibereze puțin de presiunea pe care o simt pe umerii lor și să nu mai compare situația lor cu a altora, pentru că singura certitudine pe care o putem avea este că vom ști mereu doar o bucățică din povestea altuia, niciodată tot.

Nimeni nu s-a născut învățat și fiecare are o experiență diferită, bazată pe deciziile pe care le ia. Important este să ne amintim că nu avem nimic de demonstrat, avem un copil care are nevoie de o mămică fericită că să fie și el la fel. Ai încredere în tine! Iar atunci când îți e greu, amintește-ți că nimic nu e întâmplător și că ai în brațele tale pe cineva care așteaptă să-l faci să zâmbească. Și mai ai pe cineva care așteaptă același lucru, în oglindă. Femeile nu sunt doar mame, sunt supermame!

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.