Ce îmi doresc să schimb în 2020

Nu de puține ori m-am întrebat de ce dintre toate lunile anului, decembrie și ianuarie sunt cele în care ne gândim la cele mai multe schimbări. Nu aș spune că e din cauză că avem mai mult timp la dispoziție, pentru că, în cazul meu cel puțin, decembrie e cea mai aglomerată lună. Ceva îmi spune că și pentru alte mămici e la fel.

Nu știu dacă e doar din cauza pregătirilor de sărbători, a listelor interminabile de lucruri pe care le avem de făcut, a cadourilor sau pur și simplu pentru că abia acum se resimte oboseala de peste an… Cunoașteți sentimentul?

După Anul Nou, în scurta perioadă în care nu mai știi ce zi e, am avut în sfârșit liniștea de care aveam nevoie ca să mă gândesc puțin la mine și la ceea ce îmi doresc. Am făcut acest exercițiu alături de soțul meu. Eu am scris 5 lucuri, el a scris 6 și m-am bucurat să văd că sunt foarte asemănătoare și că ne dorim, în mare parte, aceleași lucruri pentru familia noastră.

5 lucruri pe care mi le doresc în 2020

să petrec mai mult timp cu cei dragi

Nu știu cum se vede viața mea dincolo de filtrele de instagram, însă chiar nu apuc să stau cu familia mea atât de mult pe cât mi-aș dori. În ultimii ani, parcă au intrat zilele în sac și deși știu că ne vedem dimineața, îi pregătesc pe Alex și Alesia școală, apoi stau cu Nicholas până când îl pun la somn și seara ne revedem cu toții, parcă trece ziua mult prea repede. Aș vrea să le ofer mai mult, să facem mai multe lucruri împreună, să stau mai mult și cu soțul meu, să ies cu mama la o cafea, să merg cu sora mea la cumpărături, să ne vedem cu verișoara noastră și să facem o seară a fetelor… Am o familie mare și sunt conștientă de faptul că ei sunt cel mai prețios lucru pe care îl am. Mi-au fost alături dintotdeauna, ne iubim necondiționat și mă simt liniștită când sunt cu ei. Sunt mamă, soție, fiică, soră, verișoară, noră, cumnată. Toți oamenii din familie sunt importanți pentru mine și aș vrea să le ofer mai mult din timpul meu. Să nu mai spun că nu am timp pentru că…

să învăț să spun nu

Foarte multe dintre problemele legate de timp sunt și din cauza faptului că nu am învățat încă să spun nu. Doar că va trebui să insist mai mult pe asta, pentru că ajung să spun nu familiei din cauză că spun da prea des altora.

FOLLOW ME

să petrec mai mult timp cu mine

Am militat întotdeauna de grija pe care trebuie să ne-o acordăm în primul rând nouă, ca femei, pentru a fi mai fericite în fața celor dragi. De data asta nu mă refer la timp petrecut în oglindă sau la manichiură. Nu… azi mă simt ca Liz din Eat, Pray, Love și aș vrea să meditez. Să citesc mai multe cărți (anul trecut am avut noroc cu ale mele, „9 luni fără griji” și „12 luni fără griji” se pune că le-am citit și dacă le-am scris, nu?), să ajung mai des la pilates, să fac o baie cu spumă și să îmi golesc mintea. Fără telefon, fără instagram. Poate doar puțină muzică… Măcar 30 de minute pe săptămână.

să mă bucur mai mult de fiecare moment

Mă întreabă des mămicile cum să facă să nu mai stea copiii lor cu telefonul/tableta în mână toată ziua, așa că eu le întreb: tu stai? Recunosc, eu nu sunt cel mai bun exemplu de urmat la acest capitol. Telefonul a devenit extensia mea… Prin natura meserie mele, atât cea de jurnalist, cât și cea din online, sfârșesc prin a fi toată ziua cu telefonul în mână. Răspund la un mesaj, sun pe cineva, răspund la mail-uri sau la comentarii și apoi îmi mai fug ochii pe instagram. Vreau, nu vreau, asta fac toată ziua. Chiar și pentru blog scriu de cele mai multe ori pe telefon primele idei. Știți cum e în cazul meu? Nu trebuie să o cert eu pe Alesia că e pe telefon. Mă ceartă ea pe mine… Am realizat că petrecând așa de mult timp pe telefon, deși eu am impresia că am atenție distributivă și pot să ascult și dacă cineva vorbește cu mine, îmi scapă foarte multe lucruri… Nu trăiesc în prezent, mă gândesc mereu la ce mai am de făcut, cui trebuie să îi scriu. Norocul meu e cu Alesia, despre care v-am zis, mă vrea cât mai atentă la ea (cum e și normal), cu soțul meu, care îmi spune să mai las telefonul și cu… mama. Oh, și să nu uităm de Nicholas, care mă ajută să nu mai stau așa mult pe telefon pentru că îl ia el din mâna mea.

să fac mai mult pentru alții

În anul 2019 mi-am dorit să ajut cât mai multe mămici. De asta am făcut și cursul Bebe doarme toată noaptea, de asta am scris și cărțile. Am vrut să împărtășesc cât mai multe dintre cunoștințele mele, pentru că mie mi-au schimbat viața complet. Știu ce înseamnă să stai toată noaptea cu copilul în brațe pentru că plânge, dar am învățat și ce greșeli nu trebuie să mai fac ca să evit asta. Așa că m-am concentrat foarte mult pe a da mai departe tot ce știu. Deși v-am zis că la capitolul timp nu stau prea bine, nu regret niciun moment efortul pe care l-am depus anul acesta ca să scriu cele două cărți sau ca să organizez Workshop-ul. Feedback-ul pe care îl primesc în fiecare zi de la mămicile care mă urmăresc îmi dă multă încredere că am luat decizia corectă. Aș vrea anul viitor să pot ajuta și mai mult, să răspund în continuare întrebărilor voastre (dar poate cu un timer care să mă avertizeze că am stat prea mult pe telefon) și mi-ar plăcea foarte mult să mă întâlnesc în offline cu cei din comunitatea mea. Mi-aș dori să mă implic și mai mult în cauzele sociale în care cred și să donez sau să ajut la stângerile de fonduri, în special pentru copii.

După cum ați văzut, nu îmi doresc în 2020 nici să mă îmbogățesc, nici să să călătoresc prin toată lumea. Îmi doresc să mă liniștesc, să-mi încarc bateriile și să mă bucur cât mai mult de cei dragi.

Sunt curioasă dacă voi ați trecut vreodată prin stările mele, cum v-ați simțit și cum ați rezolvat situația. Dacă sunteți mai norocoase de atât și nu vi s-a întâmplat să vă suprasolicitați și să vă pierdeți puțin în lumea virtuală, aș vrea să îmi spuneți cum arată lista voastră, ce vă doriți voi să se întâmple și ce schimbări vreți să aducă noul în an viața voastră. Sper din suflet să vi se împlinească toate dorințele!

 

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

 

Dacă vrei să fii mereu la curent cu ceea ce postez, te invit:

1. Să mă urmărești pe INSTAGRAM – Aici răspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc

2. Să te abonezi la canalul meu de YOUTUBE

3. Să dai like paginii mele de FACEBOOK

4. Să te înscrii în grupul MĂMICI ȘI COPII FERICIȚI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.