Cum am avut bani să-mi cumpăr casa visurilor mele + CONCURS cu premiu de 500 de lei

De când am început seria jurnal de casă nouă, am primit foarte multe întrebări despre casă, zona în care este și prețul pe care l-a avut. Sunt și eu nerăbdătoare să vedeți cum o să arate la final și număr zilele până când mă voi muta în zona superbă în care se află, însă informațiile de natură financiară nu cred că mai sunt relevante la momentul actual, pentru că  noi am cumpărat casa cu aproape 4 ani în urmă, iar piața a fluctuat foarte mult din acel moment. 

Ce pot însă să vă spun este că a avut un preț mai mare decât eram pregătiți să plătim. Când am început să căutăm casa, ne-am stabilit un buget în care voiam să ne încadrăm. Nu aveam alți bani puși deoparte în afară de suma aceea, așa că atunci când am găsit casa perfectă (în opinia noastră), am fost destul de debuosolați când ne-am dat seama că nu ne-o permitem. 

Am luat atunci în calcul un credit, am și început câteva demersuri pentru a afla mai multe informații, însă, până la urmă, ajutorul a venit din partea familiei și așa am reușit să o achiziționăm fără să facem alte rate. 

Cred că ideea de rate mi-a dat tot timpul un sentiment de nesiguranță, mai ales după criza financiară din 2009. Mi se pare că e foarte bine să te poți baza pe niște bani care pot deveni o plasă de siguranță, dar văd în jurul meu foarte multe cazuri de persoane care înțeleg puțin greșit acest concept și se împovărează peste limitele lor. 

România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește educația financiară

Probabil că acest lucru se datorează și lacunelor pe care le avem în ceea ce privește educația financiară (studiile recente arată că doar 1 din 5 români înțelege noțiuni financiare de bază și că România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește educația financiară, cu un procent de 22%, mult sub media de 52%). 

Educația financiară în familie

Părinții mei au avut întotdeauna înrădăcinate niște principii financiare foarte puternice, probabil și prin natura meseriei lor. Au încercat să ne crească și pe noi în acest spirit, iar eu, deși mă simt poate puțin mai „mână-largă” față de cum erau ei, încerc, la rândul meu să-mi cresc copiii în aceeași manieră. Dacă putem să cumpărăm ceva nu înseamnă neapărat că trebuie să o și facem, la fel cum nu trebuie nici să cheltuim toți banii pe care îi avem la un moment dat la dispoziție. 

Acest lucru a devenit mult mai ușor de când am început să le dau bani de care să fie responsabili. Alex a reușit la o vârstă foarte fragedă să facă din pasiunea lui pentru creșterea animalelor un mic business de familie, iar Alesia primește bani atunci când mă ajută la o filmare sau la treburile casei. În felul acesta, nu trebuie să-mi mai ceară bani atunci când își dorește ceva, ci învață să-și drămuiască singură banii pe care îi are. Dacă are nevoie de bani în plus, știe că va trebui să facă ceva pentru a-și acoperi datoria față de noi.

Cu cât deprindem astfel de obiceiuri mai devreme, cu atât mai bine. Sunt sigură că, așa cum pe mine m-au ajutat sfaturile pe care le-am primit de la părinții mei, așa îi va ajuta și pe ei experiența educației financiare din familie și îi va pregăti pentru viața lor de adulți.

E păcat că nu se pune mai mare accent în școli pe acest subiect, pentru că ar fi probabil un colac de salvare pentru mulți tineri care, odată ajunși pe piața muncii, ar ști cum să-și gestioneze mai bine veniturile și ar fi mai pregătiți pentru provocările și responsabilitățile vieții de „om mare”. Pentru că mulți dintre noi luăm decizii pripite și ne aruncăm în grijile cotidiene fără să știm exact care sunt diferențele dintre diverse tipuri de credite, cum se calculează dobânda, cum sunt eșalonate ratele, cum să ne gestionăm bugetul cu responsabilitate, cum putem jongla cu mai multe credite simultan sau de ce e important să îți cunoști scorul de credit. 

Ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui credit

Dacă vă numărați printre cei care sunt în acest moment în etapa aceea a vieții în care caută mai multe informații despre un viitor credit, cel mai important lucru pe care trebuie să îl știți este că există modalități prin care vă puteți calcula scorul de credit fără să îi afectați valoarea (așa cum se întâmplă atunci când faci interogări direct la unele bănci, unde, fiecare interogare nefinalizată cu un credit este interpretată ca fiind cauza faptului că nu ești suficient de calificat).

Aplicați VOLT vă poate ajuta să faceți acest lucru extrem de ușor. În plus, aveți acces la scorul de credit și evoluția în timp a acestuia, aveți control permanent al datelor (dacă aveți deja un credit activ puteți verifica acolo dacă plățile sau închiderile de cont sunt raportate corect de instituțiile financiare la Biroul de Credit), aveți acces la împrumuturi mai convenabile (lucru care vă ajută să economisiți bani) și vă ajută să știți în orice moment dacă sunteți sau nu creditabili.

De ce merită să îți instalezi aplicația VOLT

Volt e o aplicație de educație financiară aplicată care le oferă utilizatorilor acces la următoarele beneficii: 

  1. Ai acces la informații despre scorul lor de credit 
  • Valoarea scorului & interogări scor: îți spune ce bancă a interogat scorul în numele tău atunci când ai aplicat pentru un credit și îți arată cum a influențat această acțiune scorul de credit 
  • Informații despre creditele active sau închise: centralizează toate instituțiile de la care ai luat vreodată un credit și îți arată statusul împrumuturilor, poți verifica dacă ai mai rămas cu conturi deschise, dacă plățile și datele tale au fost înregistrate corect, ca să nu ai probleme pe viitor etc
  • Istoric de plăți: centralizează situația plăților pentru fiecare credit în parte, întârzieri, datorii, pentru ca tu sa fii la curent cu sumele pe care le mai ai de plata, dar si cu soldul creditului tau etc.
  • Gradul de îndatorare: îți calculează gradul de îndatorare pentru a vedea dacă acesta îți permite să mai accesezi un nou credit (gradul de îndatorare maxim este de 40%)
  1. Ai acces la comunitatea Volt 

Intri în comunitatea Volt de oameni informați și educați financiar, poți să share-uiești evoluția scorului tău FICO, dar și alte informații cu prietenii tăi.

  1. Te ajută să accesezi împrumuturi 

Dacă ți-ai verificat scorul și acesta este unul bun, poți accesa împrumuturi sau alte produse financiare direct din aplicație

  1. Facilitează transferurile de bani

Poți efectua transfer instant de bani între orice carduri românești, indiferent de banca emitentă (inclusiv Revolut, Orange Money sau Monese, practic toate cardurile cu BIN-uri românești).

Un alt lucru foarte important pe care l-am învățat despre bani este că aceștia sunt doar un mijloc, o unealtă de schimb. Dăm timp pentru bani, apoi cheltuim bani pentru „a ne face timpul” mai frumos. De aceea cred că e cu atât mai important să știm cum să îi drămuim, cum putem economisi (atât prin cumpătare și fonduri de economii, cât și prin metode similare aplicației VOLT, care ne ajută să nu pierdem bani) și cum să-i folosim în avantajul nostru pentru a câștiga cât mai multe experiențe frumoase și cu adevărat valoroase. 

Achiziția casei a fost cu siguranță o cheltuială serioasă, pentru care am muncit mult ca să strângem suma de care aveam nevoie. Doar că lista cheltuielilor nu avea să se termine aici. Acesta este cu siguranță motivul pentru care multe persoane au nevoie de 2 credite atunci când cumpără o casă: unul pentru casă, unul pentru cheltuielile de renovare și amenajare. Despre etapele care au urmat, povestim mai mult în articolele viitoare.

CONCURS

Urmează pașii din postarea de pe contul meu de facebook (conform indicațiilor din descriere) și poți câștiga 500 de lei cash virați direct în contul tău VOLT. Tot ce trebuie să faci este să instalezi aplicația și să respecți pașii de pe facebook. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și anunțat miercuri, 4 mai, după ce vor fi validate toate condițiile de participare.

Succes!

2 comentarii pe “Cum am avut bani să-mi cumpăr casa visurilor mele + CONCURS cu premiu de 500 de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.