Cum ar fi dacă am vedea războiul prin ochii copiilor?

Încă nu reușesc să mă conving că spun cuvântul „război” fără să mă refer la o lecție din manualul de istorie. Îmi este aproape imposibil să cred că a devenit o realitate pe care nu credeam că o voi trăi. La o distanță mică de țara noastră, mame ca mine, ca noi, care își duceau copiii la școală acum câteva zile, sunt forțate să se despartă de familii pentru a se salva. Până și un exercițiu de imaginație doare atunci când mă gândesc cum aș proceda în locul lor. 

Copiii mă întreabă ce înseamnă război, caută răspunsuri liniștitoare de la părinții lor. Nicholas nu înțelege de ce oamenii îmbrăcați în verde țin o pușcă în mână și de ce sunt atâția copii cu geamantane în mână. „Unde pleacă, în vacanță?”. Realitatea copiilor noștri a fost una învăluită de iubire și liniște. Geamantanele erau folosite pentru vacanțe, nu pentru fugă. Mamele alergau cu copii în brațe în parcuri, nu dincolo de granițe, lăsând în urmă tați plângând… 

Alesia înțelege ce se întâmplă, dar reflexul ei este să vadă cu optimism lucrurile ca în toate poveștile cu super eroi. Aliniată la situația de la noi din casă (pentru că eu am acu covid), mi-a spus într-o zi: “Sper să îi vină și lui Putin direct în nas și să nu mai poată să facă nimic”. O lume în care binele învinge a fost reperul ei de până acum și nu mi-aș fi dorit niciodată să afle o altă variantă a lucrurilor. 

Alex discută cu colegii lui despre subiectul acesta și vrea să afle mai multe. Abia acum învăț mai multe de la el și îi apreciez înverșunarea cu care și-a apărat ferma și hobby-ul. Acesta este reperul lui. În aceste momente, toți am învățat că reperele contează mai mult decât ne-am fi imaginat. O țară mică se apără crezând în democrație și în independență. Oameni care abia se urneau pentru a cumpăra pâine stau acum în fața tancurilor. O lume întreagă scandează cuvântul PACE, iar empatia noastră a ieșit din amorțeală, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori când am avut nevoie unii de alții. 

Un război nu are nimic frumos în el. Este frică, fugă și pagube. Este moarte și durere. Eu, de partea cealaltă a unei granițe, am privilegiul de a-mi îmbrățișa copiii și a pune masa de seară, așa cum facem mereu. Da, mi-e și mie frică. Ar fi imposibil să ignor o realitate dureroasă, dar le spun copiilor mei să vadă să privească cu optimism chiar și această realitate. Le spun că un conflict poate scoate ce este mai rău sau mai bun din oameni și le dau modelul celor care au reușit să ne arate ce este cel mai important. 

Acești oameni sunt cei care s-au mobilizat pentru a oferi ajutor de orice fel. Și-au pus la dispoziție casele, mașinile și afacerile pentru a ajuta refugiați. Ei sunt soldații care luptă fără compromisuri și tinerii care au pus mâna pe arme, deși până acum 5 zile le-au văzut doar în filme. 

Nu voi susține niciodată violența și nici nu cred că există un motiv suficient de puternic încât să o invoci, dar dacă trebuie să explic copiilor mei de ce se întâmplă, aleg să le arăt un alt unghi din care să privească lucrurile. 

2 comentarii pe “Cum ar fi dacă am vedea războiul prin ochii copiilor?

  1. Asaftei Simona says:

    Este o perioada foarte grea prin care trecem cu toții cu aceste nenorociri care se întâmplă in Ucraina ,dar poate cu ajutorul bunului Dumnezeu vom trece cu bine peste toate ,mă uit toată ziua la televizor ,pe la România TV și ce văd acolo mă îngrozesc ,atâta lume necăjită și chinuită cu copilași mici după ei care pleacă din țările lor ….doamne ferește ,chiar nu credeam vreo-dată că voi vedea așa ceva …,dar trebuie să fim optimiști și să credem că va fi bine și se va termina cât de curând .Multă sănătate draga mea ,liniște și pace ! 🙏❤🥰

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.